ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1385/2021

Ședința publică din data de 16 iunie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman, la data de 02 octombrie 2020, sub nr. x/2020 contestatorul A., în contradictoriu cu intimații B. și C., a formulat contestație la executare, prin care a solicitat anularea executărilor silite și a tuturor actelor de executare efectuate, constatarea prescripției extinctive a datoriei, constatarea lipsei comunicării cesiunii de creanță și constatarea nulității cererii de executare silită, arătând că a aflat despre cele două executări pornite împotriva sa, la data de 20 septembrie 2020, de pe portalul instanțelor de judecată și că nu mai locuiește în România din 2009, ultimul său domiciliu fiind în Roman, județul Neamț, sens în care consideră că Judecătoria Roman este competentă să soluționeze cauza.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 712, art. 666 și art. 714 C. proc. civ., raportat la art. 615 din același cod.

La data de 28 octombrie 2020, respectiv la 06 noiembrie 2020, intimații au depus întâmpinare prin care au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Roman, excepția netimbrării, excepția tardivității, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a contestație la executare.

La primul termen de judecată din data de 25 noiembrie 2020, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Roman, invocată de instanță din oficiu, dar și prin întâmpinare de către intimați.

Prin sentința civilă nr. 1908 din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Roman, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

În motivare, această instanță a reținut incidența art. 651 C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 260 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cu care "(4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.", textul făcând trimitere la competența teritorială stabilită de C. proc. civ.

S-a mai reținut că, în cauza dedusă judecății, domiciliul debitorului contestator este în satul Ianculești, comuna Stoenești, str. x, jud. Giurgiu, din data de 11 decembrie 2017, sens în care instanța competentă este Judecătoria Giurgiu.

Învestită prin declinare, Judecătoria Giurgiu, secția civilă, prin sentința civilă nr. 2654 din 19 mai 2021, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul A., în favoarea Judecătoriei Roman, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, potrivit dosarului de executare, cererea de încuviințare a executării silite a fost formulată la data de 13 septembrie 2017, fiind aplicabile dispozițiile art. 651 C. proc. civ. în vigoare la momentul sesizării organului de executare, care dispun în sensul că:

"1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii la data de 20/07/2020 prin Decizia nr. 17/2020 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ce formează obiectul Dosarului nr. x/2020 (M.Of. partea I nr. 61 din 20/01/2021) ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -

D E C I D E

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 41 alin. (1) și art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, art. 260 alin. (1) și (4) din Codul de procedură fiscală, art. 651 alin. (1), art. 714 alin. (1) și art. 719 alin. (1) și (7) din C. proc. civ., competența materială de soluționare a contestațiilor privind executarea silită începută de creditorii bugetari în temeiul dispozițiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 aparține judecătorului-sindic învestit cu procedura de insolvență în care se formulează respectivele contestații, potrivit art. 45 alin. (1) lit. r) și alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 233 alin. (1) lit. a) și art. 260 din Codul de procedură fiscală, sunt admisibile cererile adresate judecătorului-sindic pe calea ordonanței președințiale având ca obiect măsuri vremelnice privind ridicarea, suspendarea și suspendarea provizorie a măsurilor de executare silită luate de organele de executare fiscală, în cazurile în care executarea silită a fost începută de acestea în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iulie 2020.