ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1372/2021

Ședința publică din data de 16 iunie 2021

După deliberare, asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1107 din 19 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost anulat recursul declarat de intervenienții A., B. și C. împotriva încheierii din 15 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție au formulat cerere de revizuire revizuentele A., B. și C..

Prin cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 7 și pct. 10 C. proc. civ., revizuentele au arătat că prin decizia atacată au fost încălcate regulile Curții Europene a Drepturilor Omului.

La termenul din 16 iunie 2021, revizuntele au depus la dosar concluzii scrise, iar instanța a rămas în pronunțare asupra admisibilității cererii de revizuire, în raport de dispozițiile art. 513 alin. (3) și art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 493 alin. (5) din același cod.

După reținerea cauzei în pronunțare, revizuentele au depus concluzii cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire.

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin decizia ce face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte a anulat recursul declarat de intervenienții A., B. și C. împotriva încheierii din 15 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în procedura de filtru.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., această decizie nu este suspusă niciunei căi de atac.

Cum hotărârea a cărei revizuire se solicită nu este supusă niciunei căi de atac, fiind pronunțată în complet de filtru, reiese că împotriva acesteia nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară.

Este real că potrivit art. 509 alin. (2) C. proc. civ., în ipoteza invocării drept cauză a revizuirii punctele 7 și 10 ale art. 509 din același cod, legiuitorul a prevăzut că sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

Însă, în speța dedusă judecății, hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre prin care a fost anulat recursul, în procedura de filtru, așadar o situație de excepție pentru care legiuitorul a optat ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinară sau extraordinară, ceea ce duce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi susceptibile de a fi atacate cu revizuire sau contestație în anulare, așa cum eronat susțin revizuentele, ignorând caracterul de normă specială, de strictă interpretare și aplicare a art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

De altfel, analizând pricina și din perspectiva dreptului de acces la o instanță, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

Totodată, analizând garantarea dreptului la un recurs efectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acest drept presupune că orice persoană ale cărei drepturi și libertăți au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale. Ca atare, dreptul la un recurs efectiv obligă la asigurarea a cel puțin o cale de atac care să garanteze toate drepturile și garanțiile specifice judecării în fața unui tribunal, care să poată analiza încălcarea dreptului subiectiv, pe fondul său, și nu instituie în orice circumstanțe dreptul la redeschiderea unor căi extraordinare de atac. Or, cererea de revizuire, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, și nu poate fi transformată într-un "recurs deghizat" prin care partea să pună în dezbatere pretinse erori de judecată.

De asemenea, din perspectiva jurisprudenței Curții Constituționale a României stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție sau exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiție. În acest sens, este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești.

Prin decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, Curtea Constituțională a reținut că principiul accesului liber la justiție trebuie interpretat și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 și 38). Prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentele A., B. și C. împotriva deciziei nr. 1107 din 19 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentele A., B. și C. împotriva deciziei nr. 1107 din 19 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2021.