Lattimer împotriva Regatului Unit

A doua secție DECIZIE FINALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 65478/01 de Roy James LATTIMER împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 24 iunie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președinte, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 4 ianuarie 2001, având în vedere decizia parțială din 10 septembrie 2002, de a comunica această cerere și de a o adera la alte cereri (nus.

58372/00, 61878/00, 63480/00, 63647/00, 63961/00, 64986/01, 64996/01, 65202/01, 65507/01, 65741/01, 65906/01, 66181/01, 67100/01, 6771/01, 677913/01, 68173/01, 68173/01, 68264/01, 6829/01, 68258/01, 688449/01, 69076/01, 63323/01, 63327/01, 69327/01, 69327/01, 699491/01, 70521/01, 70741/01, 71176/01, 71428/01, 71429/01, 71570/01, 71758/01, 72656/01, 733646/01, 73978/01, 74961/01, 75126/01, 75993/01, 77995/01, 77424/01, 2573/02, 107104/02, 1450/02, Având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a unei părți a cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Roy James Lattimer, este un național britanic născut în 1954 și locuiește în Surrey.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dna P. Glynn, un avocat practicant la Londra. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley, al Oficiului Extern și al Commonwealth. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Soția reclamantului a murit la 16 martie 1993 lăsând doi copii născuți în 1983 și 2000. Cererea sa pentru beneficiile văduvelor a fost făcută la 21 august 2000 și din nou la 3 noiembrie 2000 și a fost respins la 4 decembrie 2000 din cauza faptului că nu avea dreptul la beneficiile văduvelor deoarece nu era femeie. Reclamantul nu a apelat după cum a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze deoarece nu sunt plătite astfel de prestații de securitate socială în temeiul dreptului Regatului Unit.

Reclamantul a primit beneficiile pentru copii la momentul cererii sale. Legea internă relevantă Legea internă relevantă pentru această cerere este prevăzută în Willis v. Regatul Unit , nr. 36042/97, §§ 14-26, ECHR 2002-IV și Runkee și White c. Regatul Unit nr. 42949/98 și 53134/99, 25 iulie 2007). Prin scrisoarea din 11 mai 2005, Guvernul contestat a informat Curtea că, în ceea ce privește cererile de alocare a mamei văduve (WMA) și de plată a vieții (WPt), nu există, în principiu, nici o justificare obiectivă în momentul în care nu se plătesc aceste prestații, atât văduvilor, cât și văduvelor, dar că guvernul a avut o apărare în temeiul articolului 6 din Legea privind drepturile omului din 1998 (HRA).

Acesta a remarcat că, având în vedere acest lucru, mulțimea de cazuri dinaintea Curții și faptul că apărarea HRA era aplicabilă numai în domeniul intern, guvernul a fost pregătit, în principiu, să soluționeze toate cererile formulate de văduvi împotriva Regatului Unit care rezultă din modalitățile aplicabile înainte de aprilie 2001 pentru plata WMA și WPt. În plus față de numeroase cereri ale Registrului de a confirma că aceste plângeri ar putea fi eliminate după soluționarea atinsă, printr-o scrisoare din 2 iulie 2007 reprezentanții reclamantului au notificat Curtea că dl Lattimer a fost oferit 2.275,08 GBP în ceea ce privește cererile sale pentru WPt și/sau WMA, inclusiv costurile, și că a primit plata.

Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți în ceea ce privește WPt și/sau WMA. Se constată că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). Prin urmare, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din listă. În ceea ce privește cererea pentru Pensiunea Veduvii („WP”), Curtea a hotărât în hotărârea sa principală privind WP care, la originea sa, și până la abolirea acesteia în ceea ce privește femeile ale căror soții au murit după 9 aprilie 2001, WP a fost menită să corecteze „inegalități reale” între văduvele în vârstă, ca grup, și restul populației și că această diferență de tratament a fost justificată în mod rezonabil și obiectiv.

În plus, Curtea a considerat că Regatul Unit nu a putut fi criticat pentru faptul că nu a abolit WP mai devreme și că nu este irazonabil din partea legislației să decidă să introducă reformele încet (a se vedea Runkee și White c. Regatul Unit , nr. 42949/98, §§ 40-41, 25 iulie 2007). Curtea, în consecință, având în vedere faptul că nu a fost necesară examinarea separată a plângerii în ceea ce privește art. 8, nu a constatat o încălcare a articolului 14 luat în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește nepagarea reclamanților WP sau echivalent (ibid 42). În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție.

Prin urmare, în concluzie, Curtea scoate din lista sa plângerile reclamantului în ceea ce privește Plata Veduvii și/sau Alocarea Mamei Văduvate și declară inadmisibilă plângerea reclamantului în ceea ce privește Pensiunea Veduvii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea celorlalte la care s-a aderat; hotărăște să scoată din lista cazurilor reclamantelor cu privire la neprotejarea plății unei văduve și/sau alocarea mamei văduve; declara inadmisibilă restul cererii. Președintele grefierului Lawrence Early Lech Garlicki

FOURTH SECTION

FINAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 65478/01 by Roy James LATTIMER against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 24 June 2008 as a Chamber composed of: Lech Garlicki, President, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judges, and L awrence Early, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 4 January 2001, Having regard to the partial decision of 10 September 2002, to communicate this application and to join it to other applications (nos.

58372/00, 61878/00, 63480/00, 63647/00, 63961/00, 64986/01, 64996/01, 65202/01, 65507/01, 65741/01, 65906/01, 66181/01, 67100/01, 67913/01, 68173/01, 68175/01, 68264/01, 68298/01, 68449/01, 69076/01, 69323/01, 69327/01, 69491/01, 70521/01, 70741/01, 71176/01, 71428/01, 71429/01, 71570/01, 71758/01, 72656/01, 73646/01, 73653/01, 73978/01, 74961/01, 75092/01, 75126/01, 75993/01, 75995/01, 77129/01, 77424/01, 682/02, 2573/02, 4810/02, 10747/02, 13944/02, 14404/02 and 14537/02), Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of part of the case, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Roy James Lattimer, is a British national who was born in 1954 and lives in Surrey.

He was represented before the Court by Ms P. Glynn, a lawyer practicing in London. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant’s wife died on 16 March 1993 leaving two children born in 1983 and 2000. His claim for widows’ benefits was made on 21 August 2000 and again on 3 November 2000 and was rejected on 4 December 2000 on the ground that he was not entitled to widows’ benefits because he was not a woman. The applicant did not appeal as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law.

The applicant was in receipt of child benefit at the time of his claim. B. Relevant domestic law The domestic law relevant to this application is set out in Willis v. the United Kingdom , no. 36042/97, §§ 14-26, ECHR 2002-IV and Runkee and White v. the United Kingdom nos.

42949/98 and 53134/99, 25 July 2007). COMPLAINTS The applicant complained that British social security legislation discriminated against him on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. THE LAW By a letter of 11 May 2005 the respondent Government informed the Court that the House of Lords had decided, in relation to the claims for Widowed Mother’s Allowance (WMA) and Widow’s Payment (WPt), that there was in principle no objective justification at the relevant time for not paying these benefits to widowers as well as widows, but that the Government had a defence under section 6 of the Human Rights Act 1998 (the HRA).

It noted that, in view of this, the multitude of cases before the Court and the fact that the HRA defence was only applicable in the domestic arena, the Government were prepared, in principle, to settle all claims made by widowers against the United Kingdom arising out of the arrangements applicable prior to April 2001 for the payment of WMA and WPt. Further to numerous requests by the Registry to confirm that these complaints could be struck out following the settlement reached, by a letter of 2 July 2007 the applicant’s representatives notified the Court that Mr Lattimer had been offered GBP 2,275.08 in respect of his claims for WPt and/or WMA including costs, and that he had received payment.

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties in respect of WPt and/or WMA. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court). Accordingly, this part of the application should be struck out of the list. Regarding the claim for Widow’s Pension (“WP”) the Court held in its lead judgment regarding WP that at its origin, and until its abolition in respect of women whose spouses died after 9 April 2001, WP was intended to correct “factual inequalities” between older widows, as a group, and the rest of the population and that this difference in treatment was reasonably and objectively justified.

Moreover, the Court considered that the United Kingdom could not be criticised for not having abolished WP earlier and that it was not unreasonable of the legislature to decide to introduce the reform slowly (see Runkee and White v. the United Kingdom , no. 42949/98, §§ 40-41, 25 July 2007). The Court, consequently, considering it was not necessary to examine separately the complaint in respect of Article 8, did not find a violation of Article 14 taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 in respect of the non-payment to the applicants of WP or equivalent ( ibid § 42). Consequently, this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

In conclusion, therefore, the Court strikes out of its list the applicant’s complaints as regards Widow’s Payment and/or Widowed Mother’s Allowance and declares inadmissible the applicant’s complaint as regards Widow’s Pension. For these reasons, the Court unanimously Disjoins the application from the others to which it was joined; Decides to strike out of its list of cases the applicant’s complaints about non-entitlement to a Widow’s Payment and/or Widowed Mother’s Allowance; Declares inadmissible the remainder of the application. Lawrence Early Lech Garlicki Registrar President