ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1244/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1244/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 8 iunie 2021
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin încheierea de ședință din data de 16 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2016, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 242 C. proc. civ., suspendarea judecății recursului declarat de reclamanții A. și B. împotriva încheierii din data de 07 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2016.
Recursul declarat în cauză
Împotriva încheierii de ședință din 16 iulie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă pronunțate în dosarul nr. x/2016, a declarat recurs reclamantul B., cale de atac ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 19 ianuarie 2021.
Procedura de filtru
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut, printre altele, faptul că recurentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, deși a fost citat cu această mențiune, sub sancțiunea anulării recursului.
Completul de filtru, la data de 05 aprilie 2021, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctului de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.
Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 08 aprilie 2021, respectiv 09 aprilie 2021, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar.
Părțile nu au depus punct de vedere la raport.
Prin rezoluția din 10 mai 2021 s-a acordat termen la 08 iunie 2021 în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea discutării admisibilității în principiu a recursului.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 499 teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei.
De asemenea, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 din C. proc. civ., cu nulitatea.
În speță, prin rezoluția din data de 27 ianuarie 2021 s-a pus în vedere recurentului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, conform dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii de recurs ca netimbrată.
Prin actul de procedură întocmit de instanță (adresa emisă la data de 05 aprilie 2021) și comunicat la data de 08 aprilie 2021 s-a pus în vedere recurentului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Înalta Curte, reținând că recurentul-reclamant nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță în raport de prevederile art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, va face aplicarea sancțiunii nulității prevăzute de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. și va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul B. împotriva încheierii de ședință din 16 iulie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă pronunțate în dosarul nr. x/2016.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2021.