ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1218/2021

HOTĂRÂRE

27.05.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1218/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra conflictului egativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 iunie 2020 pe rolul Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Mangalia, să se dispună obligarea acesteia să definitiveze într-un termen rezonabil, scurt, demolarea respectivei construcții ridicate ilegal, pe cale administrativă, conform obligației asumate prin adresa din 11 iulie 2019.

Prin sentința civilă nr. 1013 din 3 august 2020, Judecătoria Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ a admis excepția de necompetență material și teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, în speță, instanța de contencios administrativ nu este competentă să soluționeze cererea, câtă vreme obiectul cererii constă în desființarea construcției situate în stațiunea Olimp, str. x, care nu respectă prevederile Autorizației de construire nr. x din 22 august 2000 și ale proiectului tehnic, în temeiul art. 33 din Legea nr. 50/1991 cu modificările și completările ulterioare, fiind competentă instanța de drept comun de la domiciliul reclamantului, respectiv Judecătoria Sectorului1 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă, a pronunțat sentința nr. 1203 din 19 februarie 2021, prin care a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că obiectul acțiunii este obligația de a face, respectiv obligația de a definitiva într-un termen rezonabil, scurt, demolarea construcției ridicate ilegal, pe cale administrativă, conform obligației asumate prin adresa din 11 iulie 2019.

În raport de obiectul acțiunii, al cărei temei a fost precizat de reclamant la 24 septembrie 2020 ca fiind art. 1 și art. 10 din Legea nr. 554/2004, s-a apreciat că raportul juridic dedus judecății este unul de contencios administrativ, reglementat de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată, fiind incidente dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 lit. f) și art. 10 din acest act normativ.

S-a constatat că nu există un text de lege care să permită judecătorului să schimbe, din oficiu, fundamentul pretenției deduse judecății, motiv pentru care s-a reținut că, între părți, există raporturi juridice de drept public, în care părțile nu se află pe poziții de egalitate juridică, iar una dintre părți este autoritate publică de interes local, instanța competentă să soluționeze cauza fiind Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Instanțele aflate în conflict au determinat, în mod diferit, competența materială de soluționare a cauzei reținând, într-o primă interpretare, că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă cererea de desființare a unei construcții, în temeiul art. 33 din Legea nr. 50/1991 cu modificările și completările ulterioare, competența materială procesuală în soluționarea cauzei aparținând instanței de drept comun de la domiciliul reclamantului, iar într-o a doua interpretare, că raportul juridic dedus judecății este unul de contencios administrativ, reglementat de Legea nr. 554/2004 și îi revine secției specializate în materia contenciosului administrativ competența de soluționare a cauzei, în raport de temeiul de drept invocat de reclamant.

Se reține că obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea reclamantului A. care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiului Mangalia prin Primar, să se dispună obligarea acestuia să definitiveze într-un termen rezonabil demolarea respectivei construcții ridicate ilegal, pe cale administrativă, conform obligației asumate prin adresa din 11 iulie 2019, cerere întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1 și art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, astfel cum rezultă din precizarea depusă de reclamant la 24 septembrie 2020.

Dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1991 au un caracter derogatoriu de la regimul juridic aplicabil desființării construcțiilor ridicate fără autorizație reglementat de art. 32 din aceeași lege, care impune pronunțarea de către instanța de drept comun a unei hotărâri judecătorești prin care să dispună o atare măsură. În cazul construcțiilor executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului sau al construcțiilor, lucrărilor și amenajărilor cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor, autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția o poate desființa pe cale administrativă fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului. Potrivit art. 32 alin. (2) din lege, procedura se poate declanșa din oficiu de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția sau la solicitarea proprietarului ori a administratorului legal al terenului aparținând domeniului public sau privat al statului.

Or, în cauza pendinte, reclamantul a solicitat, în baza art. 33 din Legea nr. 50/1991, ca autoritatea publică locală să își exercite atribuția prevăzută de lege de a desființa pe cale administrativă construcția, despre care a afirmat că este executată fără autorizație pe domeniul statului, imputând acesteia refuzul nejustificat de efectuare a demersului prevăzut de lege în sarcina sa.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."

Prin urmare, față de voința expresă a reclamantului, care a înțeles să își întemeieze cererea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în mod corect Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că litigiul este unul de drept administrativ.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.", iar art. 95 pct. 1 C. proc. civ. statuează că "Tribunalele judecă, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe".

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte reține că domiciliul reclamantului A., situat în București, str. x, se află în circumscripția teritorială a Tribunalului București.

Prin urmare, față de temeiul juridic și calificarea juridică indicate în mod expres de reclamant, raportat la art. 95 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența materială de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ, ca instanță în raza căreia se află domiciliul reclamantului.