ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 773/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 02.04.2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Suprem de Apărare a Țării în calitate de reprezentant al Administrației Prezidențiale a solicitat instanței anularea Hotărârii nr. 0068/2002 și a Hotărârii din 25.03.2008, prin care s-a statuat obligația punerii la dispoziție a C.N.I.C a serverelor de management administrate de furnizorii de telefonie fixă și mobilă. A solicitat și cheltuieli de judecată.

Pârâta Administrația Prezidențială, în calitate de reprezentantă a Consiliului Suprem de Apărare a Țării a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 268 din 5 noiembrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Consiliul Suprem de Apărare a Țării în calitate de reprezentant al Administrației Prezidențiale; s-a admis excepția lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Consiliul Suprem de Apărare a Țării și, în consecință: s-a respins ca lipsită de interes cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În susținerea recursului s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. conform căruia hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentul-reclamant susține că prima instanță nu a analizat vătămarea produsă și interesul de a reveni la legalitate pentru respectarea unor drepturi fundamentale, ci a făcut trimitere la soluționarea definitivă a procesului penal în care s-au utilizat înregistrări efectuate în baza actelor administrative în cauză.

Mai arată recurentul că nu are relevanță calea efectivă, concretă, ce urmează să fie aleasă, iar aceasta nu constituie un motiv pentru o instanță de judecată să rețină lipsa interesului.

În condițiile nulității absolute și eliminării efective din dosar a mijloacelor de probă nule, constatării încălcării unor drepturi fundamentale, interesul privat al recurentului-reclamant, este evident.

Deși prima instanță a reținut lipsa de interes și din faptul că, în cursul procesului penal nu au fost utilizate de reclamant mijloacele specifice procedurii penale pentru înlăturarea prejudiciului în materie procesuală penală, aceasta nu a observat că actele administrative atacate sunt clasificate secret de stat.

În aceste condiții, recurentul-reclamant susține că a fost în imposibilitate de a avea cunoștință despre existența, conținutul și efectele produse de aceste acte.

Referitor la vătămarea interesului public, recurentul-reclamant consideră că acesta garantează ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului formulat de reclamantul A.

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reține că obiectul acțiunii de față este anularea Hotărârii nr. 0068/2002 și a Hotărârii din 25.03.2008 emise de Consiliul Superior de Apărare a Țării, prin care s-a dispus punerea la dispoziția Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații a serverelor de management administrate de furnizorii de telefonie fixă și mobilă.

Prima instanță a considerat că reclamantul nu a invocat și nu a probat în ce măsură prin anulara actelor administrative atacate își va realiza un drept subiectiv viitor și previzibil și care este acest prezumtiv drept, motiv pentru care a respins acțiunea ca lipsită de interes.

Înalta Curte reține că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. p) și r), art. 8 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, coroborate cu art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. și, prin urmare, criticile de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

În acest sens, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004 sus-menționate, persoana fizică poate invoca apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Așadar, pornind de la definiția interesului legitim privat, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant este dator să probeze că acțiunea este formulată în considerarea unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.

Recurentul-reclamant trebuie să dovedească așadar, că anularea actelor administrative atacate pregătește/precede apariția dreptului său viitor.

Prin criticile de nelegalitate, recurentul-reclamant a invocat faptul că prin anularea actelor administrative atacate se creează posibilitatea folosirii căilor extraordinare de atac împotriva hotărârii penale definitive și alte acțiuni juridice (contestații, memorii, plângeri), ce pot fi utilizate în realizarea dreptului subiectiv încălcat.

Înalta Curte observă că o atare susținere s-a făcut pentru prima oară în calea de atac a recursului, în timp ce în fața primei instanțe s-a invocat doar existența unor interceptări telefonice, folosite ca probe în dosarul penal.

Având în vedere obiectul celor două hotărâri a căror anulare s-a cerut, respectiv punerea la dispoziția CNIC a serverelor de management administrate de furnizorii de telefonie fixă și mobilă, precum și față de conținutul concret al acestor acte ce au fost studiate de către completul de judecată la compartimentul specializat unde au fost depuse înscrisurile ce au caracter clasificat, Înalta Curte constată că actele administrative în cauză, în situația anulării lor, nu pot conduce la prefigurarea unui drept subiectiv al reclamantului care, de altfel, nici nu a fost indicat în concret în cuprinsul acțiunii introductive și al recursului declarat împotriva hotărârii primei instanțe.

Se mai reține că anularea unor interceptări considerate nelegale poate fi cerută în cadrul unui dosar penal, iar instanța penală are acces la toate documentele clasificate.

Faptul că recurentul-reclamant susține că nu a avut cunoștință despre existența celor două hotărâri nu îl absolvă pe acesta de obligația de a proba interesul legitim privat la momentul introducerii acțiunii și până la finalizarea dosarului.

În realitate, recurentul-reclamant speculează, fără să arate, în concret, îndeplinirea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, modificată și completată, făcând o prezentare pur teoretică a interesului legitim privat.

Prin urmare, nefiind dovedit interesul legitim privat, recurentul-reclamant nu se poate prevala de existența unui interes legitim public, care este subsidiar, conform dispozițiilor art. 8 alin. (1)

1

din Legea contenciosului administrativ, cum în mod corect a arătat și prima instanță.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 268 din 5 noiembrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2021.