ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1639/2014

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 617/COM din 25 martie 2011

a Tribunalului Iași, secția comercială și contencios administrativ, a fost

admisă excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei Sucursala V. Iași și în

consecință s-a respins acțiunea promovată de reclamanta A.C. împotriva

acesteia. A fost respinsă excepția inadmisibilității capătului de cerere vizând

restituirea prestațiilor reclamantei efectuate în baza contractului de credit

și a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A.C. în contradictoriu cu

pârâta SC V. România SA. În consecință, s-a constatat nulitatea clauzei

înscrise la pct. 5 lit. a) din "condițiile speciale" ale Convenției

de credit nr. X1 din 14 decembrie 2007, privind comisionul de risc, pârâta

fiind obligată să-i restituie reclamantei suma de 10.343,03 RON, reprezentând

contravaloarea comisionului de risc, achitată la data de 25 ianuarie 2008, de

la data de 25 martie 2011, data pronunțării sentinței.

De asemenea, s-a

constatat nulitatea clauzei înscrise la art. 3 lit. d) din "condițiile

speciale" ale aceleiași convenții, privind data ajustării dobânzii, pârâta

SC V. România SA fiind obligată să-i plătească reclamantei A.C. suma de 900

RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că sucursala nu are

personalitate juridică, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar

dreptul de reprezentare a unei societăți comerciale izvorăște din lege,

nesocotirea acestuia fiind sancționabilă conform art. 71, 73 din Legea nr.

31/1990.

Excepția

inadmisibilității capătului de cerere privind restituirea prestațiilor

reclamantei cu titlu de comision de risc a fost respinsă ca neîntemeiată, pe

considerentul că efectul constatării nulității absolute a unei clauze

contractuale impune, la cerere, restituirea plăților făcute cu acest titlu, în

virtutea principiului repunerii în situația anterioară.

Pe fond, cu privire

la comisionul de risc s-a reținut că, pentru același serviciu - acordarea

creditului - se percep două costuri, fără ca distincția dintre ele să fie

exprimată clar și inteligibil, conform art. 4 alin. (2) din Directiva nr.

93/13/CEE și art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

În temeiul art. 4

alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000, s-a reținut lipsa negocierii

clauzei privind comisionul de risc, faptul că reclamantei nu i s-a dat

posibilitatea de a discuta oportunitatea perceperii acestuia, posibilitatea de

a nu-l suporta, chiar dacă asupra procentului efectiv s-ar fi purtat discuții.

În ceea ce privește

cererea conexă vizând constatarea nulității absolute a clauzei de la art. 3

lit. d) din Convenția de credit nr. X1 din 14 decembrie 2007, care se referă la

data ajustării dobânzii, prima instanță a constatat, de asemenea, caracterul

abuziv al acesteia, pentru aceleași considerente avute în vedere la comisionul

de risc.

Prin Decizia nr. 124

din 28 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași a fost respins apelul pârâtei V.

România SA împotriva sentinței Tribunalului Iași, iar apelanta a fost obligată

să-i achite intimatei A.C. suma de 900 RON cheltuieli de judecată.

Pârâta V. România SA

a declarat recurs, iar prin Decizia nr. 4223 din 30 octombrie 2012 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de pârâta

V. România SA București împotriva Deciziei civile nr. 124/2011 din 28 noiembrie

2011, pronunțată de Curtea de Apel Iași, a fost casată decizia atacată, fiind

trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Dosarul a fost

reînregistrat pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 7961/99/2010**, iar Curtea

de Apel Iași, secția civilă, prin Decizia nr. 69/2013 din 19 iunie 2013, a

respins apelul declarat de V. România SA prin reprezentanții săi legali

împotriva Sentinței nr. 617/com din 25 martie 2011, pronunțată de Tribunalul

Iași, secția comercială și contencios administrativ, fiind obligată apelanta să

plătească intimatei A.C. suma de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta V. România SA București,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

La termenul de

dezbateri în fond, Înalta Curte a luat în discuție excepția prevăzută de

dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, rămânând în pronunțare

asupra acesteia.

Recurenta-pârâtă a

fost legal citată pentru termenul din 13 mai 2014 cu mențiunea de a depune taxa

judiciară de timbru în valoare de 1.050 RON și 5 RON timbru judiciar, obligație

căreia nu s-a conformat.

Ori, prin art. 1 din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul

potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești

sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe

datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice care se

plătesc anticipat, sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de

instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor

art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și

normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită

taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după

caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că

recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-pârâtă nu s-a conformat

obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de

judecată din 13 mai 2014, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză

nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării,

Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de

aplicare a legii și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de

pârâta V. România SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de pârâta V. România SA București împotriva Deciziei nr.

69/2013 din 19 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ