ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2064/2020

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. x din 04.07.2019 reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., încuviințarea executării încheierii din 14.01.2019 a Judecătoriei Chișinău.

În drept, s-au invocat prevederile art. 1095 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 135/20.08.2019, Tribunalul Giurgiu a admis cererea și a dispus recunoașterea și încuviințează executarea pe teritoriul României a încheierii din 14.01.2019 pronunțată de judecătoria Chișinău în dosarul nr. 2c-1237/2018.

Împotriva acestei sentințe, a formulat cale de apel B. S.R.L. solicitând admiterea căii de atac și respingerea cererii.

Se susține că nu sunt îndeplinite condițiile pentru recunoaștere, hotărârea a fost dată în lipsa apelantei, aceasta nefiind citată, fiind încălcat dreptul la apărare, conform art. 1097 alin. (1) lit. f) noul C. proc. civ. Totodată se susține că hotărârea nu este executorie fiind susceptibilă de apel.

Prin decizia civilă nr. 170 din 28 februarie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 135/20.08.2019, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., ca nefondat.

La data de 26 iunie 2020 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 170 din 28 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susținând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru recunoaștere prevăzute de art. 1095-1097 C. proc. civ., iar hotărârea a fost dată în lipsa recurentei, aceasta nefiind citată, fiindu-i încălcat dreptul la apărare. Totodată susține că hotărârea nu este definitivă și nici executorie.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea cu reținere, iar în urma rejudecării, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității formulării recursului, reținând următoarele considerente:

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Textul de lege anterior evocat stabilește că durata termenului de recurs este de 30 zile, iar momentul de la care începe să curgă coincide cu data comunicării hotărârii.

Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Astfel, nerespectarea termenului pentru exercitarea căii de atac atrage decăderea părții din exercițiul acestui drept.

Hotărârea recurată i-a fost comunicată recurentei B. S.R.L. la 17 martie 2020, astfel că începutul termenului legal de recurs se raportează la această dată.

Fiind un termen stabilit pe zile, în cauză devin incidente dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora, "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește".

În condițiile în care termenul de recurs de 30 zile a început să curgă la 17 martie 2020, rezultă că acesta s-ar fi împlinit în ziua de 17 aprilie 2020, vineri, zi lucrătoare.

Cu privire la data declarării recursului, instanța supremă constată că recurenta a expediat prin e-mail cererea de recurs, la data de 12 iunie 2020, astfel cum aceasta este menționată pe înscrisul de la dosar, fiind depășit termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei recurate, care s-a împlinit la data de 17 aprilie 2020.

Având în vedere că recursul a fost declarat și motivat cu depășirea termenului imperativ de 30 zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., în speță devin incidente dispozițiile art. 185 alin. (1) din același act normativ, care sancționează cu decăderea căile de atac exercitate cu nerespectarea termenelor legale, consecința fiind aceea a pierderii de către recurentă a dreptului de a-i fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 185 alin. (1) și art. 485 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 170 din 28 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 170 din 28 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2020.