ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1713/2020

Ședința publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 8 aprilie 2016 sub dosar nr. x/2016, societățile creditate IOVI B. S.R.L. și C. S.R.L., precum și administratorii acestora D., E. și F., în contradictoriu cu pârâta G. România S.A. au solicitat să se constate abuzul de drept în exercitarea drepturilor procesuale de către pârâtă, prin adresarea unor cereri de executare silită fără a se justifica un titlu executoriu care să îndeplinească condițiile legii pentru a putea fi pus în executare.

Pe cale de consecință, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamanta IOVI B. S.R.L. a sumei de 500.000 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aplicată la valoarea de piață a imobilelor situate în București, Str. x, ap. l, sector 1 și Str. x, începând cu martie 2013 până la momentul încetării faptei ilicite, daune rezultate în urma paralizării activității economice a societății urmare a faptei ilicite constând în declanșarea celor două executări silite abuzive și blocarea conturilor, cu consecința blocării efective a activității, cu dobânda la zi, 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul de imagine suferit; obligarea pârâtei la plata către reclamanta S.C. C. S.R.L. a sumelor de 550.000 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare aplicată la diferența dintre valoarea de piață a imobilului din București, str. x 181, din luna octombrie 2012 și valoarea din luna octombrie 2012 a creditului nerestituit (cu dobânda la zi), 10.000 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată la suma de 61.380 RON reprezentând cauțiunea depusă în dosarul nr. x/2013, începând cu luna februarie 2013 și până la martie 2016, data la care cauțiunea a fost restituită depunătorului în urma devenirii irevocabile a sentinței civile nr. 2448/2015 (cu dobânda la zi); 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul de imagine suferit.

Totodată, s-a susținut existența prejudiciului moral suferit de persoanele fizice D., E. și F., cuantificat la nivelul sumei de 50.000 Euro, "ca urmare a stresului pricinuit pe durata a patru ani de zile prin adresarea a două cereri succesive de executare silită fără a justifica un titlu executoriu (cu dobânda la zi până la data efectivă a plății)".

Prin încheierea din 2 februarie 2017, Tribunalul București a admis excepția lipsei dovezii calității, SCPA H., de reprezentant convențional al reclamantului D.. A respins excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în judecată și lipsei calității procesuale active a reclamanților persoane fizice E. si F., în calitate de asociați și administratori ai societăților reclamante.

Prin sentința civilă nr. 2084 din 25 mai 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost anulată acțiunea formulată de reclamantul D., pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de ceilalți reclamanți și în consecință: a obligat pârâta G. România S.A.: să plătească reclamantei IOVI B. S.R.L. suma de 363.736,47 RON cu titlu de despăgubiri; să plătească reclamantei C. S.R.L. suma de 265.490,02 RON cu titlu de despăgubiri; să plătească fiecăruia dintre reclamanții persoane fizice câte 10.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale.

Au fost respinse capetele de cerere privind plata daunelor morale formulate de reclamantele persoane juridice.

Prin încheierea din 21 septembrie 2018, Tribunalul a îndreptat erorile materiale sesizate din oficiu, în sensul că a reținut obligația de despăgubire a reclamantei Iovi B. S.R.L. cu suma de 265.490,02 RON și a reclamantei C. S.R.L. cu suma de 363.736,47 RON.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 2 februarie 2017 a declarat apel pârâta G. România S.A..

Prin decizia civilă nr. 1243/A din 11 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul pârâtei G. România S.A. împotriva încheierii din 2 februarie 2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016.

A fost admis apelul formulat de pârâta G. România S.A. împotriva sentinței civile nr. 2084 din 25 mai 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, îndreptată prin încheierea din 21 septembrie 2018 în același dosar, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A fost obligată pârâta G. ROMANIA S.A. la plata, în favoarea reclamantei S.C. C. S.R.L., a dobânzii legale penalizatoare datorate pentru intervalul 21.02.2013 - 02.10.2015, calculată asupra debitului principal în cuantum de 61.380 RON.

Au fost respinse ca neîntemeiate cererile reclamantelor S.C. IOVI B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. cu privire la prejudiciul material, precum și cererile reclamanților E. și F. cu privire la prejudiciul moral.

Au fost păstrate dispozițiile sentinței apelate cu privire la anularea cererii formulate de reclamantul D., precum și cu privire la respingerea daunelor morale solicitate de reclamantele persoane juridice S.C. IOVI B. S.R.L., S.C. C. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 1527 din 3 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admisă cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 1243/A din 11 iulie 2019 pronunțate de aceeași instanță, formulată de apelanta-pârâtă G. România S.A., în sensul că: au fost obligați intimații-reclamanți la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 4.620,07 RON reprezentând taxă de timbru apel și la plata sumei de 17.150 RON reprezentând onorariu avocat fond și apel redus.

Împotriva acestei decizii, reclamanții S.C. IOVI B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., E., F. au declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și respingerea apelului S.C. G. ROMÂNIA ca nefondat în totalitate.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenții arată că au criticat decizia atacată pentru nelegalitate, întrucât hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens, subliniază că nu critică aprecierea probelor date de instanța de apel, apreciere ce nu diferă practic de cea dată de tribunal, în sensul că, concluzionează existența abuzului de drept procesual al băncii sub forma exercitării în mod excesiv și nerezonabil a dreptului procesual de continuare a executări silite în considerarea unor titluri executorii - contracte de credit - care nu mai aveau conținutul pretins și executat de pârâtă.

Cu privire la paragraful 113 din decizie, care este redat în continuare, recurenții arată că aprecierea probelor dată de instanța de apel este corectă în sensul că, dacă nu se reține abuzul de drept sub ipoteza mai gravă dată de intenția directă prin scop, în schimb prin faptul că banca, după hotărârea definitivă și cu atât mai mult irevocabilă în dosarul nr. x/2010, a refuzat chiar până în ziua de azi să execute acea hotărâre judecătorească, așadar să stabilească corect cuantumul ratei lunare, să emită scadențar care să fie adus la cunoștința recurenților, să renunțe și respectiv să nu pornească executări silite în baza unor titluri executorii pentru sume neclarificate (mai mari decât cele reale).

Așadar, apreciind existența abuzului de drept sub forma exercitării în mod excesiv și nerezonabil a dreptului procesual de a continua executări silite, instanța a stabilit și existența prejudiciului constând în dobânda calculată la suma de 61.380 RON ce a reprezentat cauțiunea depusă de către S.C. C. S.R.L. în dosarul nr. x/2013.

În schimb, a apreciat inexistenta condiției prejudiciului: i) pentru pretențiile solicitate de recurentele persoane juridice constând în dobânda la valoarea de piață a imobilelor proprietatea S.C. A. S.R.L., respectiv diferența de valoare a imobilului proprietatea S.C. C. S.R.L.; ii) pentru pretențiile solicitate de recurenții persoane fizice constând în daune morale prin prisma faptului că prejudiciul pretins (teama provocată de riscurile pierderii bunurilor imobile în cadrul executărilor silite) reprezintă un risc al societăților însăși, nicidecum ale reclamanților, în calitate de administratori statutari.

In raport de aceste rețineri și aprecieri ale instanței de apel apare evident că, raportat la starea de fapt reținută, hotărârea este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, mai exact normele reglementând instituția răspunderii civile delictuale și a cauzelor exoneratoare de răspundere (în speță fapta victimei însăși - faptul că nu s-a reușit înstrăinarea imobilele în pofida notării urmăririi silite în CF).

Astfel, subliniind corectitudinea reținerii atât a tribunalului, cât și a instanței de apel a existenței abuzului de drept cel puțin sub forma exercitării abuzive într-un mod excesiv și nerezonabil contrar bunei-credințe (art. 15 teza a-2-a C. civ.), recurenții redau pasaje din hotărârea atacată, care subliniază aprecierea neechivocă și corectă a acestui abuz de drept, chiar și sub forma mai ușoară decât a intenției de vătămare directă.

După redarea pasajelor din decizia recurată, recurenții arată că instanța de apel a înlăturat posibilitatea existenței unei cauze legale exoneratoare de răspundere civilă delictuală (exercițiul neabuziv al drepturilor) în considerarea excepției - abuzul de drept, în speță sub forma mai ușoară, dar antrenând răspunderea.

În schimb, in privința ultimei condiții (a existenței prejudiciului) instanța de apel a încălcat și aplicat greșit normele de drept material, mai exact normele reglementând instituția răspunderii civile delictuale, prin reținerea greșită a unei autorități de lucru judecat a deciziei nr. 199 din 6 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv a aplicării greșite a unei alte cauze exoneratoare de răspundere decât abuzul de drept deja apreciat incident în speță.

În acest context, se arată că în cauza în care a fost pronunțată decizia nr. 199 din 6 februarie 2017 a Înaltei Curți s-a apreciat că analiza în recurs a existenței sau nu a condiției răspunderii civile delictuale a prejudiciului în raport cu starea de fapt deja stabilită în apel reprezintă o analiză de legalitate, ci nu de temeinicie a hotărârii, astfel că în prezenta cauză, unde doar rolurile procesuale ale părților sunt inversate, nu se poate primi un tratament procesual diferit, decât cu încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Astfel, în mod greșit și prin neînțelegerea exactă a obiectului litigiului în privința pretențiilor solicitate de recurenții persoane juridice, instanța de apel a considerat că situația juridică este identică, precum în cauza nr. 25652/3/2012, în care s-a pronunțat decizia nr. 199/2017.

Așadar, în cazul pretențiilor în dosarul nr. x/2012, dobânda era cerută prin raportare la diferența de valoare de preț dintre 2010, ca moment când s-ar fi intenționat a se vinde după momentul obligației de ridicare a ipotecilor și momentul în care notările au și fost ridicate efectiv.

În schimb, în prezenta cauză vânzarea imobilului/elor - ca o posibilă cauză suspensivă a obligației de despăgubire pentru dobândă - nu are relevanță, întrucât dobânda este solicitată la însăși prețul imobilului/elor, relevant fiind faptul că s-ar fi putut vinde în mod efectiv și obiectiv.

Mai susțin recurenții, că în mod greșit instanța de apel a considerat incidența practic a unei alte cauze exoneratoare de răspundere decât abuzul de drept, deja apreciat incident în speță - art. 1353 C. civ.

După citarea din decizia atacată, recurenții susțin că, în alte cuvinte, se absolvă de răspundere banca prin prisma faptului că recurentele ar fi putut, măcar ipotetic, înstrăina imobilele unor subdobânditori în pofida situației juridice a acestora, interesând executările silite notate în CF, litigiile între părți, evidența riscului major pentru orice subdobânditor, plus prețurile ridicate ale imobilelor.

Altfel, interpretarea normei prin raportare la starea de fapt reținută conduce la încălcarea drepturilor convenționale în dezacord cu art. 3 C. proc. civ. si art. 5 C. civ. (aplicarea prioritară a dreptului european), mai exact se înlătură dreptul/posibilitatea evidentă de a obține despăgubirea pentru prejudiciul produs de bancă prin aplicarea în mod disproporțional a unei cauze exoneratoare în reținerea unei posibilități numai virtuale de înstrăinare a unor imobile de mare valoare unor subdobânditori, deși imobilele fac obiectul unor executări silite notate în CF.

De altfel, art. 807 si 827 C. proc. civ., denotă faptul că orice terț dobânditor ar fi trebuit să consemneze sumele necesare acoperirii creanțelor ce se urmăresc, astfel că imposibilitatea este chiar absolută în mod obiectiv, chiar dacă juridic ar fi fost posibil.

În privința existentei prejudiciului suferit de recurenții persoane fizice constând în daune morale, se apreciază că, din nou, în mod greșit au fost aplicate normele de drept și s-a conchis că teama provocată de riscurile pierderii bunurilor imobile în cadrul executărilor silite reprezintă un risc al societăților însăși, nicidecum ale reclamanților, în calitate de administratori statutari.

Prin întâmpinarea depusă la 20 ianuarie 2019, intimata-pârâtă G. România S.A. solicită instanței de recurs să constate că toate criticile invocate de recurenți se îndreaptă împotriva modalității în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză și nu privesc aspecte de nelegalitate ale hotărârii, astfel că, invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este făcută doar formal, în condițiile în care expunerea argumentelor face trimitere la situația de fapt, la probele administrate și, implicit, la modalitatea în care acestea au fost analizate de către instanța de apel, context în care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu obligarea acestora la suportarea cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 27 februarie 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 4 martie 2020, părțile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea din 2 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți F., E., IOVI B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar I. împotriva deciziei civile nr. 1243/A din 11 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a acordat termen la data de 24 septembrie 2020, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenții-reclamanți F., E., IOVI B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar I. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărârii se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, context în care, recurenții susțin că nu critică aprecierea probelor date de instanța de apel, ci doar existența abuzului de drept procesual al băncii sub forma exercitării în mod excesiv și nerezonabil a dreptului procesual de continuare a executări silite în considerarea unor titluri executorii - contracte de credit - care nu mai aveau conținutul pretins și executat de pârâtă.

Această critică nu poate fi primită, întrucât din considerentele deciziei atacate, instanța de apel a constatat că nu există un abuz de drept - fapta ilicita - și nici un prejudiciu adus societăților Iovi B. și C., însă a reținut că se datorează dobânda legală pentru suma indisponibilizată, atâta timp cât au fost admise contestațiile la executare formulate de C..

Așadar, cererile de despăgubire ale Iovi B. si C., privind existența unui abuz de drept, care ar fi determinat existența unui prejudiciu, ca urmare a unei imposibilități de valorificare a imobilelor din patrimoniul acestora, au fost respinse de instanța de apel, întrucât din probele administrate nu a reieșit intenția băncii de a-și prejudicia creditorii.

Astfel, în mod judicios, prin hotărârea instanței de apel s-a statuat că nu a existat intenția băncii de a-și prejudicia debitorii, dar și că nu a existat un caracter repetitiv al cererilor de executare silită, având în vedere că motivele pentru care au fost inițiate executările silite în 2012 sunt diferite de cele care au fundamentat declanșarea executărilor silite în 2015.

În acest context, se reține că instanța de apel a constatat că nu există un abuz de drept exercitat de pârâtă și că nu există un prejudiciu suferit de societățile lovi B. și C..

În ceea ce privește critica referitoare la prevederile art. 1353 C. civ., invocate de recurente ca temei juridic al răspunderii pârâtei, se constată că aceste aspecte sunt invocate pentru prima dată în recurs, ceea ce conduce la schimbarea cauzei juridice într-o cale extraordinară de atac, ceea ce este inadmisibil.

Astfel, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, aceasta fiind una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, iar invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nu este permisă.

Critica recurenților privind condiția existenței prejudiciului, presupune o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei, aspecte ce nu pot fi primite, deoarece, în urma probelor administrate instanța de apel a reținut că prejudiciul nu a fost probat, întrucât notarea executării silite în cartea funciară nu a condus la o imposibilitate absolută de vânzare a imobilelor, având în vedere că bunurile puteau fi înstrăinate.

Totodată, instanța de apel a reținut că în cauză nu exista un prejudiciu, în condițiile în care imobilele nu au fost înstrăinate, deci nu exista premisa acordării despăgubirilor, întrucât nu se poate stabili dacă imobilele vor fi valorificate la un preț inferior.

Referitor la prejudiciul reclamat de C. S.R.L., se constată că aceasta consideră în mod neîntemeiat că prejudiciul decurgând din pretinsa formulare abuzivă a unor cereri de executare silită ar fi reprezentat de dobânda legală penalizatoare aplicată la diferența dintre valoarea de piață a imobilului din București, Str. x 181, sector 2 din luna octombrie 2012 și valoarea din luna octombrie 2015 a creditului nerestituit acordat societății în scopul construirii și vânzării acestui imobil - cu dobânda la zi până la data efectivă a plății.

În acest context, se reține că, deși reclamanta C. S.R.L. recunoaște că la momentul declanșării demersului execuțional, sumele de bani obținute de către această societate erau restante, cu toate acestea consideră că demersul execuțional al pârâtei pentru recuperarea acestor sume de bani ar fi abuziv.

De asemenea, se constatată că la dosarul cauzei nu exista nicio dovadă că această reclamantă ar fi inițiat demersuri pentru valorificarea bunului imobil menționat, astfel că în cauză nu poate fi reținută existența vreunui prejudiciu.

Așadar, pretinsa fapta ilicită susținută de C. S.R.L. nu implica imposibilitatea acesteia de înstrăinare a bunurilor imobile menționate, cu atât mai mult cu cât din dosarul cauzei reiese cu evidență că un asemenea demers nu a existat din partea reclamantei.

În acest context, se observă că instanța de apel a reținut în mod corect inexistența unui prejudiciu suferit de societatea lovi B. S.R.L., în condițiile în care nu s-a făcut dovada că aceasta societate ar fi fost in imposibilitate de a valorifica imobilul aflat în proprietatea sa, cată vreme pârâta a ridicat ipotecile asupra acelui imobil încă din luna martie 2013, iar notarea unei executări silite nu are ca efect indisponibilizarea imobilului.

Așadar, susținerea recurenților, potrivit cărora, dacă imobilele nu ar fi fost indisponibilizate, părțile ar fi fost libere să le vândă, se constată că este nefondată, întrucât aceștia aveau această posibilitate și după demararea executării silite, ipotecile fiind de altfel și ridicate de asupra imobilului.

În acest sens, se reține că acoperirea beneficiului nerealizat este condiționată de existența unei posibilități reale de evaluare a acestuia, însă recurenții nu au detaliat modalitatea în care au determinat pretinsul prejudiciu, iar în acest caz, răspunderea delictuală invocată este lipsită de un element definitoriu, anume existența prejudiciului, iar în cazul neîndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor răspunderii, aceasta este înlăturată.

Totodată, se constata că, în cadrul dosarului nr. x/2012, aflat pe rolul Înaltei Curți s-a reținut, în mod irevocabil, că nu exista niciun prejudiciu datorat reclamantei Iovi B. S.R.L., ca urmare a neridicării ipotecii constituite asupra imobilelor menționate, în condițiile în care nu se poate reține existența unui prejudiciu ca urmare a notării în cartea funciară a unei executări silite.

În ceea ce privește soluția instanței de apel cu privire la daunele morale solicitate de recurenții persoane fizice, prin care se solicita instanței de control judiciar să verifice în ce măsura executările silite au reprezentat un factor de stres permanent, continuu și suficient de puternic încât să le confere acestora o stare de insecuritate financiară, se constată că această critică este nefondată, întrucât prin aceste aspecte recurenții apreciază că se impune o reinterpretare a elementelor de fapt, atributul exclusiv al instanței de apel.

Din această perspectivă, criticile susținute doar în mod formal și circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel, având în vedere lipsa oricăror probe în determinarea existenței prejudiciului moral reclamat, precum și față de inexistența unei fapte ilicite a pârâtei, aspecte ce constată judicioasă soluția instanței de apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți F., E., IOVI B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar I. împotriva deciziei civile nr. 1243/A din 11 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă G. ROMANIA S.A..

În temeiul dispozițiilor art. 451 C. proc. civ., Înalta Curte obligă recurenții la plata sumei de 11.521,10 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei G. ROMANIA S.A., conform extrasului de cont aflat la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți F., E., IOVI B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar I. împotriva deciziei civile nr. 1243/A din 11 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă G. ROMANIA S.A..

Obligă recurenții la plata sumei de 11.521,10 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei G. ROMANIA S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2020.