ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1703/2020

HOTĂRÂRE

23.09.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1703/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția civilă la 05.03.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul să-i restituie reclamantului suma de 56.276 euro, echivalentul în RON a sumei de 250.000 RON la cursul B.N.R din data de 03.03.2015, la care se adaugă dobânda legală actualizată cu rata inflației, până la data efectuării plății, sumă ce reprezintă avansul virat de S.C. C. S.A. în contul pârâtului B., mandatar al reclamantei la acea dată, în baza promisiunii bilaterale de vânzare autentificată sub nr. x/03.03.2015 de Societatea Profesională Notarială D., sumă care nu i-a fost remisă.

În drept, a invocat art. 2.019 pct. (1), coroborat cu art. 2.020 și art. 2.037 alin. (1) C. civ.

Prin sentința civilă nr. 213/30.05.2019, Tribunalul Teleorman, secția Civilă a admis acțiunea reclamantei și l-a obligat pe pârât să-i achite reclamantei suma de 56.276 euro despăgubiri, precum și dobânda legală, începând cu 02.03.2018, data introducerii acțiunii, actualizată cu rata inflației, până la achitarea efectivă; a admis în parte cererea de intervenție formulată de intervenienta S.C. C. S.R.L. și a obligat-o pe reclamantă să-i achite intervenientei suma de 56.276 euro, despăgubiri avans și suma de 250.000 RON, despăgubiri din clauza penală, precum și dobânda legală, începând cu data formulării cererii, 07.03.2018, actualizată cu rata inflației, până la achitarea efectivă; a respins cererea de intervenție cu privire la pârâtul B.; a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă ca neîntemeiată; a obligat-o pe reclamantă să restituie ajutorul public judiciar acordat, constând în taxa judiciară de timbru de care a fost scutită, în sumă de 6.105 RON.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la 14.08.2019.

Prin încheierea din 28.02.2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a trimis cauza în vederea soluționării apelului la secția specializată a V-a sau a VI-a din cadrul Curții de Apel București.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că Tribunalul Teleorman nu are decât secțiile "civilă" și "penală", iar în cadrul secției civile are complete specializate în diferite materii, astfel că apelul declarat în cauză se judecă de secția corespunzătoare completului specializat care a soluționat pricina în primă instanță.

Cum litigiul are ca obiect executarea contractului de mandat încheiat între mandant A. și mandatarul B. și promisiunea bilaterală încheiată de mandatar cu S.C. C. S.R.L., în considerarea obiectului sau naturii acestuia, precum și Decizia nr. 18/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul specializat în materie "civilă", competența de soluționare a cauzei îi revine unui complet specializat pentru soluționarea anumitor categorii de litigii.

Instanța a mai reținut că între părți s-a mai purtat un litigiu, înregistrat pe rolul instanțelor sub nr. x/2016, calificat ca fiind litigiu de competența unui complet specializat pentru soluționarea anumitor categorii de litigii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a V-a civilă din cadrul Curții de Apel București, la 15.05.2020, iar prin încheierea nr. 34/26.06.2020, a fost admisă excepția de necompetență în soluționarea cauzei, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a IV-a civilă din cadrul aceleiași curți de apel; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea pricinii și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În argumentare, instanța a avut în vedere Decizia nr. 18/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, reținând că obiectul raportului juridic dedus judecății nu intră în domeniul de activitate specific secțiilor specializate, așa cum este prevăzut de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, astfel că apelul declarat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Teleorman este de competența secțiilor civile ale curții de apel.

Instanța a mai reținut că pentru soluționarea apelului se analizează raporturile juridice izvorâte din cele două contracte, care au caracter eminamente civil și, având în vedere lipsa unui criteriu legal de distincție între profesioniști și neprofesioniști, s-a constatat că nu se pune problema unei competențe funcționale specializate.

Totodată, instanța a apreciat lipsită de relevanță raportarea la litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, apreciind că față de data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 18/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, 06.04.2017, acesta nu poate fi avut în vedere nici măcar ca practică judiciară.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 13.08.2020.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două secții ale aceleiași instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

C. proc. civ., prin art. 136, reglementează procedura de soluționare a conflictelor de competență dintre două secții sau complete specializate ale aceleiași instanțe judecătorești. Astfel, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. civ. "dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești…", iar conform alin. (2) al aceluiași articol:

"Conflictul se va soluționa de secția instanței stabilite potrivit art. 135, corespunzătoare secției înaintea căreia s-a ivit conflictul".

Ca regulă, normele de competență din C. proc. civ. se aplică instanțelor judecătorești enumerate în art. 2 din Legea nr. 304/2004, astfel încât cazurile în care legiuitorul a urmărit extinderea aplicării lor și completelor sau secțiilor specializate din cadrul instanțelor reprezintă excepția, sunt de strictă interpretare și aplicare.

Prin decizia civilă nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 237 din 06.04.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești și, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., a stabilit următoarele:

"Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

Ca principiu de reglementare, în raport cu statutul juridic al acestora, Înalta Curte reține că profesioniștii sunt supuși regulilor generale de drept civil și nu unor reglementări speciale, concepție reflectată și în privința normelor de drept procesual referitoare la competență.

Astfel, potrivit dispozițiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenței sunt cele date de natura și obiectul cauzei, nu de calitatea de profesionist a părților, criterii care operează inclusiv în căile de atac.

Potrivit dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. civ., persoanele juridice cu scop lucrativ pot avea orice drepturi și obligații civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparține decât persoanei fizice.

Sub acest aspect, se observă că obiectul litigiului nu privește valabilitatea ori executarea unui act juridic încheiat de un profesionist.

Litigiul are la origine desocotirea dintre mandant și mandatar, persoane fizice, cauza fiind de natură civilă, indiferent de eventuale alte cereri incidentale, având în vedere că în temeiul art. 123 C. proc. civ., instanța competentă a soluționa o cerere principală devine competentă a soluționa și cereriile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză.

Relevante în pronunțarea regulatorului de competență sunt și dispozițiile art. 96 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora curțile de apel soluționează apelurile pronunțate de tribunale, instanțe inferioare ierarhic.

Or, se poate observa că hotărârea apelată a fost pronunțată în fond de secția Civilă a Tribunalului Teleorman, astfel încât, în aplicarea acestor reguli, instanța superioară este Curtea de Apel București, ca instanță de apel, iar secția corespunzătoare este secția a IV-a civilă unde a fost repartizat inițial dosarul spre soluționare.

Având în vedere caracteristicile litigiului cu care a fost învestită instanța de apel, nu se poate stabili apartenența la materia specializată a litigiilor cu profesioniști, care să necesite valorificarea specializării secției a V-a civilă din cadrul Curții de Apel București.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.