ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1671/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, în data de 28.06.2018, reclamanta Autoritatea pentru Reformă Feroviară a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța să fie obligată aceasta din urmă la plata sumei de 494.143,28 RON, care se va actualiza cu indicele de inflație, precum și la plata penalităților de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 3277/2018 din 31 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de către pârâta S.C. A. S.R.L. și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Cluj, reținând că regula în materie de competență teritorială este prevederea de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., de unde reiese că aceasta este legată de sediul părții pârâte. Cum sediul acesteia este în Cluj-Napoca, a fost declinată cauza în favoarea Tribunalului Cluj, în speță nefiind incidentă nicio regulă de competență alternativă.

Astfel, la data de 27.11.2018, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 31/F/2019 din 18 ianuarie 2019, pronunțată în dosar nr. x/2018, Tribunalul Cluj a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, raportat la obiectul cauzei și anume executarea unor obligații ce derivă din exercitarea activității economice a părților.

Prin sentința civilă nr. 515/2019 din 27 martie 2019, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat, în esență, că nu există vreo normă de procedură care să prevadă faptul că litigiile dintre "profesioniști" trebuie să fie judecate de către această instanță specializată. Instanță specializată fiind, Tribunalul Specializat Cluj nu poate soluționa decât acele cauze ce îi sunt expres date de către legiuitor spre competentă soluționare.

Totodată, s-a reținut că regula generală a stabilirii competenței este ca litigiile să fie soluționate de către instanța de la sediul pârâtei. Însă, de la această regulă, mai ales când este vorba de persoane juridice care își desfășoară activitatea pe raza mai multor instanțe există și excepții. În speță, este vorba de o competență teritorială alternativă, relativă, conform art. 109, art. 113 alin. (2) C. proc. civ.. Or, cum în speță pârâta este o societate de transport feroviar care desfășoară activități specifice inclusiv pe raza municipiului București, reclamanta este cea care alege instanța unde dorește să se judece, în speță nefiind vorba despre o competență teritorială absolută, judecătorul învestit cu soluționarea pricinii neavând dreptul să cenzureze decizia persoanei juridice.

Înalta Curte va constata existența în cauză a unui conflict negativ de competență materială între Tribunalul Cluj și Tribunalul Specializat Cluj și va declina competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Cluj, în considerarea celor ce succed:

Tribunalul București, sesizat de către reclamanta Autoritatea pentru Reformă Feroviară cu o cerere în pretenții, constatând că nu este competent teritorial, a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Tribunalul Cluj a constatat că nu este competent material să soluționeze cererea în pretenții și a declinat competența materială de soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

A treia instanță învestită, Tribunalul Specializat Cluj a declinat competența materială de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului București și a constatat ivit conflictul de competență.

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reamintește că, pentru a fi existat un conflict de competență în sensul legii, ar fi însemnat că atât Tribunalul București cât și Tribunalul Specializat Cluj să își fi declinat reciproc competența materială de soluționare a cauzei.

Acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că Tribunalul București nu a analizat excepția necompetenței materiale, declarându-se necompetent teritorial să soluționeze cauza și a declinat competența teritorială în favoarea Tribunalului Cluj, instanță care s-a constatat necompetentă material și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, acesta declarându-se, la rândul lui, necompetent material să soluționeze litigiul.

Drept urmare, dezînvestirea reciprocă de competență a avut loc între Tribunalul Cluj și Tribunalul Specializat Cluj, astfel că între aceste două instanțe se poate reține existența unui conflict negativ de competență materială, în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., "conflictul de competență ivit între două instanțe judecătorești se soluționează de instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict".

În consecință, Înalta Curte va declina competența de soluționare a conflictului negativ de competență materială în favoarea Curții de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a conflictului negativ de competență materială în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2020.