ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.07.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1506/2020

HOTĂRÂRE
29.07.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1506/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 29 iulie 2020

Analizând actele de la dosar și încheierea atacată, reține următoarele:

Prin sentința nr. 1068/F/09.11.2017, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis în parte cererea modificată și completată, formulată de A.., în calitate de administrator judiciar al S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Cabinet de Avocat C., C., D. și E., a dispus anularea contractelor de asistență juridică nr. 2696/07.11.2012 și nr. 2697/07.11.2012 încheiate între debitoarea-reclamantă S.C. B. S.R.L. și Cabinetul de Avocat C. și a repus părțile în situația anterioară încheierii contractului, în sensul că a dispus restituirea sumei de 1.359.738,10 RON în contul unic al debitoarei-reclamante, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la 19.11.2013 până la data plății efective a debitului principal; a fost respins capătul de cerere vizând antrenarea răspunderii patrimoniale în solidar a pârâților C., D. și E..

Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.R.L., Cabinet de Avocat C. și C. au declarat apel, iar A.., în calitate de administrator judiciar al S.C. B. S.R.L., a formulat apel incident.

Prin încheierea din 25.10.2018, dată în dosarul nr. x/2013-A, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a suspendat judecata apelurilor, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2018

Pentru a dispune astfel, a reținut că împotriva apelantei C. a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune, în formă continuată, în legătură cu contractele de asistență juridică nr. 2696 și 2697 din 07.11.2012, așa încât a apreciat că soluționarea dosarului penal are o înrâurire hotărâtoare asupra pricinii de față.

Împotriva acestei încheieri, A.., în calitate de lichidator judiciar al S.C. B. S.R.L., societate în faliment, a declarat recurs.

În motivare, a evocat dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 și a subliniat că are obligația de a asigura desfășurarea cu celeritate a procedurii falimentului S.C. B. S.R.L., iar suspendarea judecății cauzei până la soluționarea dosarului penal nr. x/2018 împiedică realizarea acestui deziderat și, în consecință, amână îndestularea creditorilor înscriși la masa credală.

A mai susținut recurenta că, într-adevăr, soluționarea dosarului penal are legătură cu prezenta cauză, însă nu are o înrâurire hotărâtoare asupra acestuia, pentru a justifica măsura adoptată în etapa apelului.

În final, a arătat că suspendarea judecății a fost dispusă la 25.10.2018, iar dosarul penal nu a fost încă finalizat și a subliniat că, având în vedere specificul cauzei, se impune soluționarea cu celeritate a acesteia, readucerea sumelor de bani în patrimoniul societății fiind în interesul creditorilor, cu atât mai mult cu cât există riscul ca în această perioadă debitoarea să își diminueze patrimoniul.

Intimata S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea cererii de recurs.

Prin notele scrise depuse la 10.03.2020, recurenta a solicitat introducerea în cauză a noului lichidator judiciar, C.I.I. F., în locul A..

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 17.06.2020, a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în ședință publică, în vederea soluționării lui.

Analizând încheierea atacată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constă că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Chestiunea de drept supusă analizei vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a suspendării judecății apelurilor.

Pornind de la obligațiile ce îi revin din perspectiva calității de lichidator judiciar, recurenta critică măsura suspendării judecății apelurilor, susținând că prin aceasta se întârzie procedura falimentului și că se amână îndestularea creditorilor, în condițiile în care dosarul penal nu are o înrâurire hotărâtoare asupra prezentului litigiu.

În acest sens, recurenta a invocat art. 5 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 ce instituie obligația organelor care aplică procedura insolvenței de a asigura protecția intereselor tuturor participanților la această procedură, în condiții de celeritate, părțile interesate putând să apeleze la instanțele judecătorești, în condițiile legii, și să uzeze de toate garanțiile procesuale pentru apărarea drepturilor lor.

Înalta Curte reține că suspendarea judecății pricinii în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin încheierea din 25.10.2018, a fost determinată de existența dosarului penal nr. x/2018, aflat pe rolul Curții de Apel Oradea. Evaluând oportunitatea întreruperii cursului judecății, instanța de apel a avut în vedere ansamblul circumstanțelor cauzei și legătura dintre cele două procese, în condițiile începerii urmăririi penale pentru infracțiuni care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată.

Acțiunea civilă de față are ca obiect anularea contractelor de asistență juridică nr. 2696 și 2697 din 07.11.2012, lichidatorul S.C. B. S.R.L. susținând că acestea au reprezentat un mijloc fraudulos de sustragere a unor sume semnificative din conturile societății, care a fost prejudiciată în acest mod.

Acțiunea penală demarată în legătură cu modalitatea în care au fost încheiate cele două contracte de asistență juridică face obiectul dosarului penal nr. x/2018, în cadrul căruia a fost declanșată urmărirea penală împotriva intimatei C. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune, în formă continuată.

În aceste condiții, în care ambele pricini vizează contractele de asistență juridică încheiate de către foștii asociați ai S.C. B. S.R.L. cu Cabinetul de Avocat C., legătura dintre cele două dosare este evidentă, iar hotărârea penală are o înrâurire decisivă asupra celei ce urmează a se pronunța în prezenta cauză, așa încât Înalta Curte constată că măsura suspendării a fost justificată și dată cu corecta aplicare a art. 413 alin. (2) C. proc. civ., chiar dacă art. 5 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 instituie în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a asigura protecția intereselor tuturor participanților la procedura insolvenței, în condiții de celeritate; dispozițiile art. 413 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incompatibile cu normele speciale în materie de insolvență.

Tot în contextul invocării art. 5 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a fost adusă în discuție pretinsa durată, de mai mult de un an, a urmăririi penale.

Cu toate că recurenta nu a invocat ipoteza art. 413 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a luat-o în analiză și a constatat că norma legală indicată mai sus instituie un caz în care instanța poate reveni asupra suspendării, atunci când urmărirea penală care a determinat-o durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea. În speță însă, urmărirea penală era finalizată deja la 25.10.2018, data pronunțării încheierii atacate, rechizitoriul fiind emis anterior acestui moment.

Prin urmare, în condițiile în care efectul suspendării este unul general și că nu se pot reține criticile vizând aprecierea eronată a instanței de apel asupra necesității și oportunității măsurii sistării temporare a judecății din perspectiva art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență F., împotriva încheierii din 25.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013-A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-01-31
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 265/2020
. A. S.R.L., contradictoriu cu pârâtul C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Împotriva deciziei anterior menționate au formulat apel pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând respingerea cererii de chemare
ÎCCJ 2024-01-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 168/2024
cerere. Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta S.C. B. S.R.L., solicitând admiterea apelului, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru si onorariu avocațial. 3.
ÎCCJ 2020-01-30
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 226/2020
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidatorul judiciar B., împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L., reclamanta a
ÎCCJ 2020-07-30
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1544/2020
Ședința publică din data de 30 iulie 2020 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii facturii fiscale
ÎCCJ 2020-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1889/2020
Ședința publică din data de 7 octombrie 2020 Analizând actele de la dosar și încheierea atacată, reține următoarele: Prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, creditoarele S.C. A. S.A. și S.C. B. S.R.L.,
Sursă