ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1889/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând actele de la dosar și încheierea atacată, reține următoarele:

Prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, creditoarele S.C. A. S.A. și S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. S.R.L., prin lichidatorul judiciar D.. și E., au contestat creanța creditoarei E., cu care aceasta a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei S.C. C. S.R.L., rectificat, publicat în B.P.I. nr. 12191 din 15 iunie 2018.

Prin sentința nr. 669/F/2019 din 29 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016 Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a respins contestațiile.

Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel.

La 21 noiembrie 2019, E. a depus la dosar cerere de recuzare a completului de judecată format din doamnele judecător F. și G..

Prin încheierea din 25 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 - A a fost respinsă cererea de recuzare.

Împotriva acestei încheieri, E. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de recuzare.

În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt, recurenta a susținut că atitudinea completului de judecată recuzat i-a încălcat grav dreptul la apărare, prevăzut de art. 13 C. proc. civ., prin care părților li se asigură posibilitatea de a lua cunoștință de înscrisurile de la dosar și posibilitatea de a propune probe și apărări.

A susținut că instanța a încălcat și principiul contradictorialității, reglementat de art. 14 C. proc. civ., deoarece a refuzat recurentei dreptul de a lua cunoștință de notele de ședință și de punctul de vedere al debitoarei prin lichidatorul judiciar, având în vedere că se contestă înscrierea creanței sale la masa credală.

Referitor la antepronunțarea instanței, constând în aceea că instanța de apel a pronunțat o soluție într-o cauză similară, respectiv în dosarul nr. x/2016, recurenta a arătat că are motive temeinice de îngrijorare, față de împrejurarea că i-au fost respinse toate cererile.

În continuare, recurenta a relevat modalitatea desfășurării judecății ce a avut loc în pricina cu nr. x/2016/a2, dosar similar cu prezenta cauză, susținând că a solicitat amânarea cauzei, în temeiul art. 221 alin. (1) C. proc. civ. și în raport de încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, solicitare care i-a fost respinsă de către instanță.

Astfel, apreciază că prezentul complet de judecată, învestit cu soluționarea apelului este părtinitor față de A. S.A., în calitate de creditoare și care nu poate fi parte în acest stadiu procesual. Or, instanța de apel a apreciat că această creditoare are calitatea de parte în această etapă procesuală, deși în ceea ce o privește pe creditoare hotărârea de fond a rămas definitivă.

Pentru motivele expuse, a solicitat admiterea recursului, solicitând a fi admisă cererea de recuzare.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 53 alin. (1), ale art. 42 alin. (1) pct. 1 și ale art. 13 C. proc. civ.

Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, față de împrejurarea că recursul este nemotivat, apreciind incidente prevederile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, având în vedere că, prin exercitarea prezentei căi de atac a recursului, se urmărește prelungirea procedurii insolvenței, iar prin criticile expuse se arată nemulțumirile părții cu privire la soluțiile pronunțate asupra fondului unor chestiuni deduse judecății.

În final, intimata a solicitat amendarea recurentei, deoarece scopul acesteia este cel de a tergiversa dosarul, având în vedere că recursul a fost formulat de un avocat și că recurenta a cedat folosința spațiului în care funcționează, care aparține intimatei, unei alte societăți ce aparține mamei recurentei. Astfel, sub adăpostul falimentului, recurenta nu mai plătește intimatei chirie de patru ani de zile.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, susținând că cererea de recurs are un volum considerabil și că în motivarea în drept a fost invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., față de împrejurarea că au fost încălcate și aplicate greșit normele de drept material. Prin urmare, a apreciat că se impune și respingerea solicitării privind amendarea sa.

Cu privire la argumentele invocate asupra fondului recursului, a solicitat înlăturarea acestora.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Recurenta și intimata S.C. A. S.A. au formulat puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, constatând că prin raport a fost propusă soluția de respingere ca inadmisibil a recursului, pe considerente de prematuritate, a luat în analiză această excepție cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și că nu pot exercita căile de atac decât în condițiile reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ. la art. 457.

În cauză, recursul are ca obiect încheierea din 25 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016-A, prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de E., dosarul aflându-se în stadiul procesual apel, în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive."

Dispozițiile art. 53 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd:

"Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Prin norma legală enunțată, legiuitorul a instituit condiții speciale privind calea de atac împotriva încheierii de respingere a recuzării, și anume că aceasta poate fi atacată numai de către părți și doar odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza.

Dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ. mai stabilesc că, atunci când hotărârea prin care s-a soluționat pricina are caracter definitiv, calea de atac ce se poate exercita împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare este cea a recursului, în termen de 5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri.

Litigiul în cadrul căruia a fost formulată cererea de recuzare de către E., respinsă prin încheierea din 25 noiembrie 2019, atacată prin prezentul recurs se află pe rolul instanței în etapa apelului, cu termen de judecată stabilit la 22 octombrie 2020.

La data declarării prezentului recurs împotriva încheierii, respectiv 5 decembrie 2019, litigiul nu era soluționat printr-o hotărâre definitivă, acesta fiind finalizat la 22 octombrie 2020.

Spre deosebire de încheierile prin care se încuviințează sau se respinge abținerea, ca și aceea prin care se încuviințează recuzarea, care nu sunt supuse vreunei căi de atac, posibilitatea atacării soluției de respingere a recuzării odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza are drept scop garantarea desfășurării normale și imparțiale a judecății, urmărind, însă, evitarea tergiversării soluționării cauzelor prin exercitarea unor atare căi de atac în cursul judecății.

În acest context, instanța supremă apreciază că, în absența unei hotărâri definitive, astfel cum impun dispozițiile legale în materie, prezenta cale de atac, deși admisibilă, nu este deschisă recurentei E. pe durata cercetării judecătorești în cadrul căreia s-a formulat cererea de recuzare respinsă, ci doar la finalul judecății.

Prin urmare, cum în cauză calea extraordinară de atac a recursului a fost declarată anterior soluționării litigiului, față de dispozițiile art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., aceasta este prematur formulată, fiind în condițiile date inadmisibilă și urmând a fi respinsă cu această motivare, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta E. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016-A.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2020.