ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1823/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 18 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Beiuș, sub nr. x/2018, reclamanții A. si B., în contradictoriu cu intimatele C. și D. S.a.R.L. a formulat opoziție la cesiunea de creanțe din 7 decembrie 2017, prin care D. S.a.R.L. în calitate de cedent a cesionat creanța de 12.551,37 euro, în temeiul contractului de credit nr. x 1790/151106 din 27.11.2006 și creanța în suma de 49.536,53 Ron, în temeiul contractului de credit nr. x/19.03.2007, creanța de 12.004,13 euro, în temeiul contractului de credit nr. x 1786/151106 din 29.11.2006 încheiat cu E. către cesionarul C., solicitând anularea acestei cesiuni de creanțe ca nelegală.

Prin sentința civilă nr. 992/2018 din 19 noiembrie 2018 a Judecătoriei Beiuș s-a admis excepția lipsei de interes al reclamanților A. și B. cu privire la capătul de cerere referitor la anularea contractului de cesiune încheiat între E. și D. S.a.R.L./C., invocată de intimatele C. și D. S.a.R.L., ambele cu domiciliul procesual ales la F. S.R.L.; s-a respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu intimatele C. și D. S.a.R.L., ca neîntemeiată; s-a luat act că intimatele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței Judecătoriei Beiuș au declarat apel reclamanții A. și B., solicitând modificarea acesteia, admiterea cererii de chemare în judecată și anularea cesiunii de creanță.

Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 248/LP/2019-A din 2 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții A. și B., în contradictoriu cu intimatele C. și D. S.a.R.L. împotriva sentinței civile nr. 992/19.11.2018 a Judecătoriei Beiuș, care a fost păstrată în totalitate, fără cheltuieli de judecată.

Reclamanți A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei tribunalului, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, cu consecința admiterii acțiunii și anulării cesiunii de creanțe ca nelegală. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 214/C/2019-R din 15 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a admis recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B., în contradictoriu cu intimatele D. S.a.R.L. și C., cu sediul la F. S.R.L. împotriva deciziei nr. 248/LP/A din 2 aprilie 2019 a Tribunalului Bihor, care a fost casată în totalitate și, rejudecând apelul:

S-a admis apelul declarat de apelanții A. și B. împotriva sentinței nr. 992/19.11.2018 a Judecătoriei Beiuș, care a fost schimbată, în parte, în sensul că:

S-a respins excepția lipsei de interes a reclamanților A. și B. cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea contractelor de cesiune de creanță.

S-a respins ca nefondat capătul de cerere formulat de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. și D. S.a.R.L. având ca obiect anularea contractelor de cesiune de creanțe.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, fără cheltuieli de judecată.

La data de 6 decembrie 2019 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 214/C/2019-R din 15 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, cu consecința admiterii acțiunii, urmând să se dispună anularea cesiunii de creanțe ca nelegală. Totodată, au cerut obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Critica adusă deciziei nr. 214/C/2019-R din 15 octombrie 2019 a Curții de Apel Oradea vizează faptul că s-a respins acțiunea ca inadmisibilă pe motiv că reclamanții nu au invocat nulitatea cesiunii de creanță, iar restul criticilor trebuiau să fie analizate în cadrul contestației la executare.

S-a arătat că instanța de fond, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Recurenții consideră că au fost aplicate greșit normele de drept material, deoarece instanța de apel trebuia să se pronunțe asupra unui capăt de acțiune important din apel, respectiv constatarea caracterului abuziv și nulității cesiunii (nu al titlului executoriu), prin care creanța recurentului față de E. a fost cesionată către D. S.a.R.L./C..

Printr-o altă critică de nelegalitate recurenții au invocat faptul că este greșită aprecierea instanței de apel în sensul că recurenții nu ar avea dreptul la contestarea cesiunii de creanțe, deși dispozițiile legale arată contrariul.

Intimatele-pârâte C. și D. S.a.R.L. au transmis la dosar întâmpinare la acțiunea formulată de recurenții-contestatori A. și B. împotriva hotărârii civile din data de 2 aprilie 2019, pronunțate de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2018.

Așa cum a fost formulată, întâmpinarea depusă de intimatele-pârâte vizează recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei nr. 248/LP/A din 2 aprilie 2019 a Tribunalului Bihor, iar nu decizia ce formează obiectul recursului de față.

Prin această întâmpinare s-au invocat excepția tardivității formulării recursului, excepția lipsei calității de reprezentant și excepția netimbrării acțiunii.

În finalul întâmpinării, intimatele-pârâte au susținut că recursul este nefondat, cu atât mai mult cu cât recurenții nu invocă și nu probează în niciun fel nelegalitatea actelor de executare, astfel încât se impune să fie păstrată hotărârea instanței de fond.

Recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea apărărilor intimatelor ca nefondate.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 aprilie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile au depus la dosar puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Prezenta cale extraordinară de atac are ca obiect decizia nr. 214/C/2019-R din 15 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost admis recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 248/LP/A din 2 aprilie 2019 a Tribunalului Bihor.

Potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive: 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Prin urmare, decizia care formează obiectul prezentului recurs, fiind pronunțată în soluționarea unui recurs, are caracter definitiv de la pronunțare, în sensul dispozițiilor legale anterior evocate.

Se mai reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că acestea se pot exercita în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 214/C/2019-R din 15 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 214/C/2019-R din 15 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2020.