ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1081/2020

Ședința publică din data de 23 iunie 2020

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, la data de 23 noiembrie 2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. Filiala Argeș a chemat în judecată pe S.C. C. S.R.L. solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să se dispună rezoluțiunea contractelor de furnizare nr. x/22 din data de 28.01.2014 și să oblige pârâta la plata sumei de 554.049,67 RON reprezentând avans achitat pârâtei în baza contractelor nr. x/22 din 28.01.2014 pentru următoarele mijloace fixe: Cabina de vopsit în cuantum de 213.741,53 RON (TVA inclus) la data de 31.01.2014 prin OP nr. x, ca urmare a emiterii facturii proforma nr. x/29.01.2014, Sistem complet pentru fixat și redresat caroserii cu un turn de tragere în cuantum de 177.918,75 RON (TVA inclus) la data de 02.05.2014 prin OP nr. x, ca urmare a emiterii facturii proforma nr. x/28.04.2014, Stație de pregătire perete filtrant, analizator gaze la motoare pe benzină plus opacimetru pentru motoare diesel, compresor de aer cu șurub, stand pentru verificarea frânelor la autoturisme în cuantum total de 162.389,39 RON (TVA inclus) la data de 01.08.2014 prin OP nr. x ca urmare a emiterii facturii proforma nr. x/17.07.2014.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1270, 1530, 1549 și urm. C. civ., art. 115 din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința civilă nr. 346 din 26 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au respins ca neîntemeiate excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta S.C. C. S.R.L. și acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. Filiala Argeș.

Totodată, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 1800 RON cheltuieli de judecată către pârâta S.C. C. S.R.L.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Olt a reținut că, între reclamanta S.C. A. S.R.L. și MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE PRIN AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ SUD VEST OLTENIA, s-a încheiat la data de 30.10.2013 contractul de finanțare nr. x având ca obiect "Achiziționarea mijloace fixe pentru dezvoltarea S.C. A. S.R.L." prin programul operațional regional 2007-2013 Axa prioritara 4 "Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local".

Prima instanță a constatat că, reclamanta S.C. A. S.R.L. a contractat creditul nr. x/2013, prin care D. S.A. a acordat un credit pe termen mediu în cuantum de 861 795 RON, credit ce a permis finanțarea și derularea proiectului, fiind garantat și cu viitoarele bunuri-mijloace fixe ce urmau a fi achiziționate prin programul de finanțare.

Ca urmare a accesării acestui contract de finanțare, reclamanta S.C. A. S.R.L. a organizat două proceduri de atribuire a contractelor de furnizare echipamente, în cadrul proiectului anterior menționat, fiind declarat ofertant câștigător pârâta S.C. C. S.R.L., atât pentru Lotul I cât și pentru lotul II de mijloace fixe.

Tribunalul a reținut că, între cele două părți, s-a încheiat contractul de furnizare nr. x/28.01.2014, valoarea totala a contractului fiind 439.753,44 RON, fără TVA; echipamentele fiind detaliate in Anexa nr. 1 (Centralizator preturi).

A constatat instanța de fond că, potrivit prevederilor art. 6.3 din contract, furnizorul se obligă să furnizeze echipamentele în termen de 5 zile de când beneficiarul (reclamanta S.C. A. S.R.L.) a lansat comanda.

De asemenea, a constatat că, raportat la aceste prevederi, echipamentele evidențiate la pozițiile nr. 1,2,3,4,8,9 din Anexa nr. 1, au fost comandate de către reclamanta S.C. A. S.R.L. și livrate către aceasta, fiind încheiate procesele-verbale de punere în funcțiune, emițându-se facturile fiscale nr. x/27.03.2014 și nr. x/09.05.2014, iar echipamentele evidențiate la pozițiile 5,6,7 din Anexa nr. 1 nu au fost niciodată comandate de către debitoare.

Tribunalul a reținut că, în speță, contractul de furnizare nr. x/28.01.2014 a fost încheiat pe o durata de 10 luni de la data semnării, valoarea totală a contractului fiind 357.758,28 RON, fără TVA.

Prima instanța a constatat, din probele administrate în cauză, că reclamanta S.C. A. S.R.L. nu a reușit să facă dovada culpei pârâtei S.C. C. S.R.L. în executarea obligației contractuale, atâta timp cât, din analiza clauzelor contractuale ale celor două contracte de furnizare, rezultă că obligația de livrare pretins încălcată de către pârâtă este condiționata si precedată de îndeplinirea de către reclamanta a propriilor obligații contractuale, printre acestea fiind si obligația reclamantei de a comanda in scris aceste produse (art. 6.3 corelat cu art. 20. 1 din contracte). Or, a reținut instanța de fond, reclamanta S.C. A. S.R.L. nu a făcut dovada că a comandat pe toata durata de valabilitate a contractului (respectiv 10 luni de la semnare), niciunul dintre produsele nelivrate, lipsa unei comenzi ferme de livrare fiind recunoscuta de către reclamantă, în cuprinsul mențiunilor finale din cererea de chemare in judecată.

Instanța de fond a considerat că nu este îndeplinită condiția unei obligații neexecutate fără justificare, în sensul art. 1.516 C. civ., reținând că, pe de altă parte, sunt incidente prevederile art. 1.517 C. civ., întrucât reclamanta S.C. A. S.R.L. nu si-a îndeplinit cel puțin una dintre obligațiile contractuale asumate - aceea de a comanda produsele.

Mai mult, a reținut tribunalul, pârâta S.C. C. S.R.L. figurează înscrisă la masa credală a debitoarei S.C. A. S.R.L., cu o creanță izvorâtă în baza contractului de furnizare nr. x/10.02.2011, printre înscrisurile probatorii depuse pentru admiterea cererii de creanță fiind inclusă și factura nr. x/9.05.2014, în valoare de 102.255,40 RON, prin care au fost facturate echipamentele achiziționate în baza celor două contracte de furnizare încheiate la 28.01.2014.

Împotriva sentinței nr. 346 din 26 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. Filiala Argeș.

Prin decizia civilă nr. 889 din 15 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. Filiala Argeș împotriva sentinței nr. 346/2017 din 26 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A fost obligată apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. Filiala Argeș la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L..

În pronunțarea acestei decizii instanța de apel a reținut următoarele:

Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a putea opera rezoluțiunea contractelor de furnizare nr. x și nr. 22 din 28 ianuarie 2014, cumulată cu acordarea de daune-interese, prima instanță efectuând o interpretare și aplicare corectă a clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale ce reglementează instituția rezoluțiunii.

Curtea a apreciat că obligația contractuală a intimatei pârâte, de a furniza apelantei reclamante echipamentele în litigiu, nu putea fi îndeplinită, câtă vreme reclamanta nu a realizat propria obligație, de a lansa comanda, conform clauzei contractului, care constituie legea între părțile care l-au încheiat, potrivit dispozițiilor art. 1270 C. civ.. Faptul că, deși nu i-au fost livrate, apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. a achitat echipamentele, în temeiul facturii proforma emise de intimata pârâtă, nu este imputabil și nu constituie o culpă a pârâtei, întrucât această posibilitate a fost prevăzută de părți, prin cele două contracte, la art. 4.4, potrivit căruia plata prețului (...) se va face nu mai târziu de 30 de zile de la data recepției echipamentelor. De asemenea, în funcție de posibilitățile beneficiarului, plata se putea efectua și în avans, pe baza facturii proforma.

În acest context, Curtea a considerat că nu sunt fondate criticile formulate de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., ce vizează faptul că aceasta a dat dovadă de bună-credință și a achitat contravaloarea mijloacelor fixe doar în baza facturilor proforma, întrucât apelanta reclamantă nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească obligațiile contractuale, pe care și le-a asumat.

S-a mai avut în vedere și faptul că intimata pârâtă s-a înscris la masa credală a apelantei reclamante cu o creanță în valoare de 488.878,34 RON, fapt ce nu poate fi apreciat ca fiind o dovadă de rea-credință a acesteia, întrucât acesta este un drept conferit de Legea nr. 85/2014, creditorilor împotriva debitorilor, aflați în situația juridică a apelantei reclamante.

Curtea a apreciat că sunt nefondate și criticile invocate de apelanta reclamantă ce vizează imputația plăților efectuate de către intimata pârâtă întrucât, pe de o parte, întrucât aceasta a fost realizată cu respectarea dispozițiilor art. 1509 C. civ., iar, pe de altă parte, imputația plății nu reprezintă o cauză de rezoluțiune a contractelor de furnizare nr. x și nr. 22 din 28 ianuarie 2014, întrucât se referă la un fapt juridic exterior celor două contracte, iar nu la neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale, de către intimata pârâtă, condiție esențială a instituției rezoluțiunii.

Împotriva deciziei civile nr. 889 din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar E. (fostă B. Filiala Argeș), care solicită casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta își circumscrie criticile motivelor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cu referire la următoarele aspecte:

O primă critică vizează faptul că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat cu privire la un motiv de apel, respectiv interpretarea greșită a clauzelor contractuale, pornind de la clauza inserată la art. 20. 1 din contractele de furnizare nr. x/2014, care prevede că "orice comunicare între părți, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris".

Se arată că, prin prisma acestei clauze, instanța reține culpa recurentei reclamante de a nu comanda echipamentele, acțiune ce are drept consecință neobligativitatea intimatei pârâte de a le livra, dar nu face nici o referire/motivare privind ne/obligativitatea ce o avea anterior primirii comenzii (în baza aceleiași clauze), intimata pârâtă de notificare/înștiințare a recurentei reclamante privind decizia unilaterală și anterioară, de imputare a plăților în conformitate cu prevederile art. 1509 Noul C. civ.

Cea de-a doua critică privește motivarea Curții potrivit căreia "nu sunt fondate criticile privind buna credință a apetenței reclamante dovedită prin achitarea contravalorii mijloacelor fixe, întrucât aceasta din urmă nu a făcut altceva decât să își îndeplinească obligațiile contractuale asumate"

Consideră recurenta că din această motivare instanța de apel trebuia să rețină buna credință a recurentei având în vedere îndeplinirea obligațiilor contractuale și reaua credință a intimatei pârâte care, în mod unilateral și fără a notifica partenerul contractual, a folosit avansul pentru a stinge datorii extracontractuale.

Recurenta consideră că instanța de apel, pentru a putea aprecia buna/reaua credință a părților, trebuia să aibă în vedere poziția acestora până la finele contractelor de furnizare, perioadă din care se poate conchide fără nici un dubiu că reclamanta, chiar dacă nu a lansat o comandă fermă, a achitat în avans contravaloarea mijloacelor fixe, iar pârâtă a folosit avansul achitat pentru a stinge creanțe provenite din alt contract, fără a notifica această intenție, obligație care are dublu izvor juridic, pe o de o parte, art. 20.1. din contractele de furnizare, iar pe de altă parte, prevederile art. 1508 alin. (1) C. civ.

În contextul arătat recurenta consideră că motivarea instanței de fond și a celei de apel, în sensul că reclamanta nu a făcut dovada culpei pârâtei în executarea obligației contractuale, sunt greșite.

Cea de-a treia și ultima critică privește nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva motivării pe care instanța de apel a dat-o cu privire la imputația plății: " nu sunt fondate criticile invocate de apelanta reclamantă ce vizează imputația plății efectuate de intimata pârâtă, întrucât pe de o parte, au fost respectate dispozițiile art. 1509 C. civ., iar pe de altă parte, aceasta nu reprezintă o cauză de rezoluțiune a contractelor de furnizare nr. x/2014 întrucât se referă la un fapt juridic exterior celor două contracte, iar nu la neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale."

Consideră recurenta că, nici măcar în materie de imputația plăților, intimata pârâta nu și-a respectat obligațiile, cum în mod eronat reține instanța de apel, întrucât art. 1508 alin. (1) C. civ. prevede în mod expres că: " în lipsa unei indicații din partea debitorului, creditorul poate, într-un termen rezonabil după ce a primi plata, să indice debitorului datoria asupra căreia aceasta se poate imputa", nicio clauză din contractele de furnizare nr. x/2014 neprevăzând posibilitatea folosirii avansului achitat pentru stingerea altor datorii, motiv pentru care încălcarea cu bună știință a clauzelor contractuale este cauză de rezoluțiune a contractelor de furnizare nr. x/2014.

Intimata-pârâtă C. S.R.L., prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului reclamantei și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În combaterea recursului, s-a arătat că instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel, inclusiv asupra celui referitor la pretinsa interpretare greșită a prevederilor contractuale de către prima instanță, clauza de la art. 6.3 din convenții fiind clară, fără echivoc.

Privitor la critica vizând buna-credință a reclamantei se arată că instanța de apel în mod corect a reținut că prin plata facturilor proforma, aceasta nu a făcut decât să-și îndeplinească obligațiile contractuale asumate, iar înscrierea pârâtei la masa credală a reclamantei cu o creanță de 488.878,34 RON este un drept conferit de Legea nr. 85/2014, existând posibilitatea contestării creanței, acțiune neexercitată de reclamantă.

De asemenea, se arată că instanța de apel pronunțat o soluție legală și cu privire la modalitatea în care intimata-pârâtă a realizat imputația plăților, cu respectarea prevederilor art. 1509 C. civ.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2018 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 14 mai 2019, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar E. împotriva deciziei civile nr. 889/2017 din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

La termenul din 17 martie 2020 Înalta Curte a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020.

Potrivit rezoluției existente la dosar, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 23 iunie 2020.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru motivele ce succed:

În ce privește indicarea formală a motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit cu care se poate cere casarea unei hotărâri care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, se constată că acestui temei al căii de atac nu-i este circumscrisă decât argumentația că instanța de apel, în analiza clauzelor contractuale, nu ar fi dat valoare și obligației instituite prin art. 20.1 din contractele de furnizare nr. x/2014, de notificare asupra operațiunii de imputație a plăților, decisă unilateral, analiza bunei-credințe în executarea contratelor fiind incompletă, motive care nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, ci dispozițiilor art. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanța de apel și-a expus într-o manieră clară și convingătore argumentația de fapt și de drept, precum și raționamentele logico-juridice care au stat la baza soluției de respingere a apelului reclamantei și de menținere a sentinței primei instanțe, prin care acțiunea în rezoluțiune a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța de apel a invocat dispozițiile art. 1170 C. civ. și ale art. 1517 C. civ. privind principiul bunei credinței, care instituie interdicția invocării de către una dintre părțile contractante a neexecutării obligațiilor celeilalte părți, dacă neexecutarea este cauzată de fapta primei părți.

Curtea a validat, în cadrul controlului judiciar devolutiv, raționamentul instanței fondului, în sensul că reclamanta nu a dovedit culpa pârâtei privind neexecutarea obligațiilor contractuale. Astfel, obligația de livrare pretins încălcată de către pârâtă era condiționată și precedată de îndeplinirea de către reclamantă a propriilor obligații contractuale, respectiv de a comanda în scris produsele (art. 6.3 corelat cu art. 20. 1 din contracte). Or, lipsa unor comenzi ferme de livrare nu a fost contestată de către reclamanta-recurentă, cu consecința concluziei că nu era îndeplinită condiția unei obligații neexecutate fără justificare, în sensul art. 1516 C. civ.

Recurenta-reclamantă își concentrează criticile de nelegalitate în legătură cu modul în care instanța de apel a apreciat, în analiza sa, imputația plăților efectuată de pârâtă, care a condus la reținerea avansului contractual achitat de reclamantă.

Recurenta-reclamantă indică prevederile art. 21.1 din contractele de furnizare încheiate cu intimata-pârâtă care prevăd că " orice comunicare între părți, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris", pentru a demonstra culpa pârâtei, în ipoteza lipsei unei notificări prealabile scrise. Or, imputația plăților a fost efectuată de către pârâta - intimată în temeiul art. 1509 din C. civ., pentru mai multe datorii rezultate din operațiunile comerciale derulate între părți și nu în temeiul unei indicații a părților din raporturile juridice obligaționale contractuale ce au fost deduse judecății.

În legătură cu nerespectarea de către intimata-pârâtă a regulilor privind imputația plăților, cu consecința reținerii greșite a avansului contractual pentru stingerea altor creanțe, instanța de apel și-a circumscris corect analiza, în raport cu obiectul cauzei care privea rezoluțiunea contractelor de furnizare și care presupunea, în absența unui pact comisoriu, verificarea modului de îndeplinire a obligațiilor convenționale principale, imputația legală a plăților fiind efectuată ex lege.

De altfel, instanțele devolutive au reținut că pârâta-intimată S.C. C. S.R.L. figurează înscrisă la masa credală a debitoarei, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. aflată în procedura insolvenței, împotriva admiterii creanței acestei creditoare și implicit a modalităților de stingere a datoriilor între părțile în litigiu, nefiind formulată de către recurenta-reclamantă contestație în temeiul art. 111 din Legea nr. 85/2014.

Faptul că, deși produsele nu i-au fost livrate, reclamanta S.C. A. S.R.L. le-a achitat, în temeiul facturilor proforma emise de intimata - pârâtă S.C. C. S.R.L., nu este imputabil și nu poate constitui o culpă a pârâtei, întrucât această posibilitate a fost prevăzută de părți prin cele două contracte, la art. 4.4.

Prin urmare, recurenta-reclamantă nu a demonstrat nici incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privind încălcarea normelor de drept material ori interpretarea greșită a normelor corespunzătoare situației de fapt și nici încălcarea unor principii generale de drept.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar E. împotriva deciziei civile nr. 889/2017 din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Totodată, constatând îndeplinite cerințele art. 453 C. proc. civ., reținând că intimata a făcut dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, în raport cu art. 452 C. proc. civ., va obliga recurenta să plătească intimatei-pârâte S.C. C. S.R.L. suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar E. împotriva deciziei civile nr. 889/2017 din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta să plătească intimatei-pârâte S.C. C. S.R.L. suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2020.