ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 635/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. x/2016, la data de 03.06.2016, reclamanta S.C. Roman S.A. a chemat în judecată pe pârâta A. S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2.937.592,13 RON, reprezentând creanțe neachitate (obligații contractuale de plată) rezultate din derularea contractului de dealer autorizat nr. x/20.02.2013, a contractului de prestări servicii nr. x/01.04.2013, a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/02.10.2013, a contractului de închiriere nr. x/31.12.2013, a contractului de închiriere nr. x/31.12.2013 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.04.2014 precum și din facturile fiscale emise de reclamantă, comunicate debitoarei.

Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 155/C din 20 februarie 2017 a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta S.C. Roman S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. și, în consecință a constatat intervenită compensația de drept între creanța în cuantum de 2.937.592,13 RON, deținută de reclamantă împotriva pârâtei și creanța în cuantum de 2.081.117,14 RON, deținută de pârâtă, împotriva reclamantei, până la concurența sumei celei mai mici; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 856.474,99, reprezentând creanță rămasă neachitată după compensare; a respins restul pretențiilor formulate.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanta S.C. ROMAN S.A. și pârâta S.C. A. S.A..

Curtea de Apel Brașov, secția Civilă prin decizia civilă nr. 1809/Ap din 30 octombrie 2017 a admis apelurile formulate de reclamanta Roman S.A., societate aflată în insolvență, și pârâta A. S.A., societate aflată în insolvență, împotriva sentinței civile nr. 155/C/20.02.2017 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 pe care a schimbat-o în tot; a constatat intervenită compensația de drept între creanțele reciproce dintre părți născute și scadente înainte de data de 03.09.2014, respectiv între creanța în cuantum de 1.678.590,1 RON deținută de reclamanta Roman S.A. față de pârâta A. S.A. BV și creanța în cuantum de 1.794.468,45 RON deținută de pârâta A. S.A. BV față de reclamanta Roman S.A., până la concurența sumei mai mici de 1.678.590,1 RON; a constatat intervenită compensația de drept între creanțele reciproce dintre părți născute după data de 03.09.2014, respectiv între creanța în cuantum de 1.029.808,4 RON deținută de reclamanta Roman S.A. față de pârâta A. S.A. BV și creanța în cuantum de 464.284,27 RON deținută de pârâta A. S.A. BV față de reclamanta Roman S.A., până la concurența sumei mai mici de 464.284,27 RON; a încetat restul cererii principale având ca obiect pretențiile formulate de reclamanta Roman S.A. în contradictoriu cu pârâta A. S.A. reprezentând obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumelor de 229.193,66 RON (creanțe născute înainte de data de 03.09.2014 și scadente ulterior datei de 03.09.2014) și de 565.524,13 RON (creanțe născute și devenite exigibile ulterior datei de 03.09.2014) și, pe cale de consecință, a respins cererea subsidiară având ca obiect constatarea intervenirii rezilierii contractelor de închiriere și dispunerea evacuării pârâtei pentru neexecutarea obligației de plată a chiriei.

În motivarea soluției Curtea a reținut că apelanta ROMAN S.A. a invocat dispozițiile art. 90 din Legea nr. 85/2014 criticând includerea în suma totală a creanțelor născute după deschiderea procedurii insolvenței și a celor născute anterior și devenite scadente ulterior și susținând că, față de dispozițiile art. 102 alin. (4) din același act normativ, numai diferența de 464.284,27 RON, reprezentând creanțe născute după data deschiderii procedurii insolvenței, putea face obiectul compensării.

Prevalându-se de aceleași dispoziții ale art. 90, apelanta A. S.A. a susținut că poate interveni compensarea legală și pentru creanțele născute anterior deschiderii procedurii, dar scadente ulterior, solicitând astfel constatarea intervenirii acestei compensări legale și pentru diferența de 856.474,99 RON.

Verificând calculul realizat de prima instanță cu privire la facturile emise de A. S.A. către ROMAN S.A. în perioada 25.08.2014 - 16.12.2015, Curtea a reținut că însumarea aritmetică a acestora conduce la un alt rezultat și anume la suma totală de 1.985.118,4 RON și nu la suma de 2.081.117,14 RON, fiind vorba despre o eroare de calcul a primei instanțe în însumarea creanțelor necontestate de părți din perioada menționată.

În ceea ce privește dispozițiile legale aplicabile, Curtea a reținut că până la momentul deschiderii procedurii insolvenței sunt aplicabile condițiile dreptului comun, respectiv C. civ., aspect întărit și de art. 90 al 1 din Legea nr. 85/2014 care prevede că această compensare poate fi constatată și de administratorul judiciar. Dacă până la momentul deschiderii procedurii insolvenței, sunt îndeplinite condițiile compensării legale, aceasta se constată de către instanță ca urmare a producerii directe, prin efectul legii, neputând opera o anulare a efectelor acestei compensații prin intervenirea art. 75 și 102 alin. (4) din Legea nr. 85/2014. Creanțele reciproce trebuie să se afle în aceeași situație raportat la data deschiderii procedurii insolvenței, astfel încât să nu fie încălcată ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 din Legea nr. 85/2014 în sensul că datoriile societății în insolvență ulterioare deschiderii procedurii trebuie achitate potrivit ordinii menționate, neoperând astfel condiția compensării cu o creanță deținută față de cealaltă parte, dar născută anterior deschiderii procedurii. Ca urmare, pentru a putea opera compensarea legală între cele două părți, creanțele reciproce trebuie să aibă același regim juridic, și anume să fie născute și scadente anterior deschiderii procedurii sau să fie născute și scadente ulterior deschiderii procedurii. Prin prisma dispozițiilor legale analizate, constatarea intervenirii compensării legale între creanțe născute anterior deschiderii procedurii, dar devenite exigibile ulterior acestui moment, nu este reglementată de legea specială a insolvenței care se referă strict doar la creanțele născute ulterior deschiderii procedurii.

Împotriva deciziei civile nr. 1809/Ap din 30 octombrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția Civilă a declarat recurs pârâta S.C. A. S.A..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În raport de acest motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de drept material reprezentate de art. 1617 alin. (1) C. civ. potrivit cărora compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură.

Recurenta-pârâtă critică soluția instanței în ceea ce privește necompensarea creanțelor reciproce născute înainte de data deschiderii procedurii insolvenței dar scadente ulterior acestei date.

Cu referire la creanțele născute înainte de 30 septembrie 2014, dar scadente ulterior acestei date, în opinia recurentei-pârâte, instanța de apel trebuia să constate compensarea atât cu debitul de 229.193,66 RON cât și cu cel de 565.524,13 RON, întrucât chiar dacă acestea nu erau scadente la 30.09.2014, odată ajunse la scadență au fost îndeplinite condițiile compensației legale.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 29 martie 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 24 mai 2018, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a fost suspendată judecata recursului până la soluționarea sesizării cu nr. x/2018 înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Completul pentru Dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin încheierea de ședință din 13 decembrie 2018, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a fost suspendată cauza până la soluționarea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept înregistrată sub nr. x/2018.

Prin încheierea de ședință din 26 septembrie 2019 s-a dispune efectuarea unui supliment la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și a fost acordat termen de judecată la 23 ianuarie 2020 pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, stabilindu-se termen la 12 martie 2020, în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Recurenta contestă modul în care instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor legale privind compensarea în situația intervenirii procedurii de insolvență, susținând că instanța era obligată să dispună compensarea inclusiv pentru creanțele născute anterior deschiderii procedurii de insolvență dar devenite scadente ulterior acestui moment.

Critica nu este fondată. Deschiderea procedurii de insolvență creează reguli speciale în privința modului în care urmează să fie recuperate creanțele de la debitoarea intrată în această procedură.

Astfel, conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor.

Textul de lege precitat interzice astfel valorificarea pe calea dreptului comun a creanțelor existente la data deschiderii procedurii de insolvență.

Legea permite posibilitatea compensării creanțelor însă, cuprinde dispoziții derogatorii de la dreptul comun în privința tipurilor de creanțe acceptate la compensare.

Conform art. 1617 C. civ. compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură.

Cu alte cuvinte, compensația este modalitatea de stingere simultană a două datorii reciproce existente între două persoane, până la concurența celei mai mici dintre ele. Efectele compensației de plin drept se produc ex lege, automat, instanța putând să constate faptul că această compensație s-a realizat și anume că sunt îndeplinite condițiile specifice.

Efectele compensației nu sunt plenare în ceea ce privește invocarea acesteia în cazul în care o parte se aflată în procedura de insolvență, pentru această situație existând reglementări speciale privind condițiile de admisibilitate ale invocării compensației.

Astfel, potrivit art. 90 din Legea nr. 85/2014 deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii. Compensarea poate fi constatată și de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar. Prevederile se aplică în mod corespunzător și creanțelor reciproce născute după data deschiderii procedurii insolvenței.

Din interpretarea art. 90 din Legea nr. 85/2014, rezultă că, pentru societățile aflate în insolvență, compensarea legală poate interveni dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. civ. însă numai pentru creanțele născute anterior deschiderii procedurii și pentru creanțele reciproce născute după data deschiderii procedurii insolvenței.

Dacă în ceea ce privește creanțele devenite scadente anterior deschiderii procedurii de insolvență compensarea nu pune probleme, pentru creanțele născute după data deschiderii procedurii insolvenței, legea impune ca acestea să fie reciproce astfel încât să nu fie încălcată ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 din Legea nr. 85/2014 în sensul că datoriile societății în insolvență ulterioare deschiderii procedurii trebuie achitate potrivit ordinii menționate, neoperând astfel condiția compensării cu o creanță deținută față de cealaltă parte, dar născută anterior deschiderii procedurii.

Ca urmare, pentru a putea opera compensarea legală între cele două părți, creanțele reciproce trebuie să aibă același regim juridic, și anume să fie născute și scadente anterior deschiderii procedurii sau să fie născute și scadente ulterior deschiderii procedurii.

Prin prisma dispozițiilor legale analizate, constatarea intervenirii compensării legale între creanțe născute anterior deschiderii procedurii, dar devenite exigibile ulterior acestui moment, nu este reglementată de legea specială a insolvenței care se referă strict doar la creanțele născute ulterior deschiderii procedurii.

Cum recurenta a pretins compensarea unor creante născute anterior deschiderii procedurii de insolvență dar devenite scadente ulterior acestui moment, condițiile compensației nu sunt îndeplinite întrucât legea specială nu reglementează posibilitatea compensării acestor creanțe, interpretare care rezultă din rațiunea instituirii procedurii de insolvență.

Raționamentul este susținut și de dispozițiile art. 102 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, conform cărora, creanțele nescadente la data deschiderii procedurii vor fi admise la masa credală, ceea ce înseamnă că aceste creanțe nu pot face obiectul compensării legale.

În raport de aceste considerații, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. prin administrator judiciar PRO B.. împotriva deciziei civile nr. 1809/Ap din 30 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. ROMAN S.A. prin administrator judiciar C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. prin administrator judiciar PRO B.. împotriva deciziei civile nr. 1809/Ap din 30 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. ROMAN S.A. prin administrator judiciar C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2020.