ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.11.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2529/2020

HOTĂRÂRE
24.11.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2529/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 15 iulie 2019, petenții A., B. și C. au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 405/22 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă în dosarul nr. x/2016, precum și cerere de suspendare a executării a aceleiași decizii.

Prin încheierea din 3 februarie 2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins cererea formulată de revizuenții A., B. și D. privind suspendarea executării deciziei nr. 405/2019 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Împotriva încheierii din 3 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Iași au declarat recursuri revizuenții B. și C., precum și revizuentul A..

La 7 septembrie 2020, Înalta Curte a procedat, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, prin care s-a concluzionat că acestea sunt exercitate împotriva unei hotărâri definitive, astfel că urmează a fi analizată de către completul de filtru admisibilitatea căilor de atac.

Prin rezoluția instanței din 27 octombrie 2020 a fost stabilit termen de judecată la data de 24 noiembrie 2020, când Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra chestiunii inadmisibilității recursurilor.

Analizând recursurile, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile, în considerarea argumentelor ce succed:

Dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. statuează în sensul că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Totodată, prin art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se prevede că sunt hotărâri definitive, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Recursul declarat în cauză de către revizuenții B. și C. a fost formulat împotriva încheierii din 3 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în calea de atac a revizuirii, asupra cererii de suspendare a executării deciziei nr. 405/2019 pronunțată de aceeași instanță în recurs.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, prevederile art. 129 din Constituția României statuând în sensul că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Potrivit art. 512 C. proc. civ., "Instanța poate suspenda executarea hotărârii a cărei revizuire se cere, sub condiția dării unei cauțiuni. Dispozițiile art. 484 se aplică în mod corespunzător".

Potrivit art. 484 alin. (5) C. proc. civ., asupra cererii de suspendare a executării "completul se pronunță, în cel mult 48 de ore de la judecată, printr-o încheiere motivată, care este definitivă".

Astfel, față de împrejurarea că încheierea atacată este definitivă, se constată că nu mai este supusă acestei căii de atac.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursurile declarate de revizuenții B. și D., precum și de A., ca inadmisibile.

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de revizuenții B. și D., precum și de A. împotriva încheierii de ședință din 3 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă în dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 449/2020
decizii a formulat recurs pârâta B. la 28 martie 2019. 8. Procedura derulată în fața Înaltei Curți: Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a
ÎCCJ 2020-11-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2231/2020
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, la data de 25.10.2019, revizuenta A. a solicitat revizuirea sentinței nr.
ÎCCJ 2020-11-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2278/2020
t excepția nulității recursului. A solicitat în principal anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia. Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului,
ÎCCJ 2020-04-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 742/2020
pronunțate la data de 28 februarie 2019 de Curtea de Apel Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2017.1, cererea sa fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 iunie 2019. A solicitat admiterea recursului și
ÎCCJ 2020-11-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2302/2020
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2020 Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 271 din 30 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, în procedura de filtrare a recursu
Sursă