ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 449/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la 23 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. și B., obligarea pârâților la plata sumei de 1.685,94 RON, reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei iulie 2015 - februarie 2016, la plata sumei de 228,4 RON, reprezentând penalități de întârziere neachitate la scadență în perioada august 2015 - februarie 2016 și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 230/2007, H.G. nr. 1.588/2007 și C. proc. civ.

Prin Sentința nr. 3.434 din 15 martie 2017, Judecătoria Iași a admis cererea de chemare în judecată; a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 1.685,94 RON cu titlu de cheltuieli de întreținere neachitate aferente listelor de plată din perioada iulie 2015 - februarie 2016 și suma de 228,4 RON, reprezentând penalități de întârziere datorate pentru neachitarea la termen a debitelor înscrise în listele de plată aferente perioadei august 2015 - februarie 2016, calculate până la data de 29 iunie 2016; au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 1.935 din 30 octombrie 2017, Tribunalul Iași, secția I civilă, a anulat, ca netimbrată, cererea de apel formulată de pârâții A. și B. împotriva Sentinței nr. 3.434 din 15 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care a păstrat-o. A obligat pe apelanți să plătească intimatei suma de 400 RON, reprezentând onorariu avocat în apel.

Prin Decizia nr. 317 din 5 iunie 2018, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declinat, în favoarea Înaltei Curți de casație și Justiție, secția I civilă, competența de soluționare a recursului formulat de B. împotriva Deciziei nr. 1.935 din 30 octombrie 2017, a Tribunalul Iași, secția I civilă.

Prin Decizia nr. 3.427 din 19 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de casație și Justiție și a declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurenta B. împotriva Deciziei nr. 1.935 din 30 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Iași.

Prin Decizia nr. 269 din 19 martie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de B. împotriva Deciziei nr. 1935 din 30 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. la 28 martie 2019.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

În procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta B. a depus punct de vedere la raport susținând admisibilitatea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin Decizia nr. 269 din 19 martie 2019, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de B. împotriva Deciziei nr. 1.935 din 30 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B..

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. stipulează că sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În raport de dispozițiile legale menționate, Decizia nr. 269 din 19 martie 2019, a Curții de Apel Iași, secția civilă, prin care a fost soluționat recursul declarat de pârâta B. împotriva Deciziei nr. 1.935 din 30 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, nu este supusă recursului.

Art. 457 C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României prevăzând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Față de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

În consecință, pentru considerentele expuse, instanța urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta B. împotriva Deciziei nr. 269 din 19 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta B. împotriva Deciziei nr. 269 din 19 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2020.

GGC - ED