ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2018

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 808/2018

HOTĂRÂRE
01.10.2018
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 808/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 60F din 25 aprilie 2018 pronunțate de Tribunalul Ialomița, în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 161/F din 5 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1393 din 23 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2010.

În baza art. 595 C. proc. pen., art. 4 C. pen., cu aplicarea Deciziei CCR nr. 405 din 15 iunie 2016, s-a constatat dezincriminată fapta pentru care petentul A. a fost condamnat pentru infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. (1969) raportat la art. 248

1

S-a dispus încetarea executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani și 6 luni, precum și a pedepsei accesorii, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969).

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Prin Decizia penală nr. 251/CO din 27 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA, s-a desființat Sentința penală nr. 60 din 25 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală și, rejudecând:

S-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de persoana condamnată A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată persoana condamnată A. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, în primă instanță.

Împotriva Deciziei penale nr. 251/CO din 27 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală condamnatul A. a formulat contestație.

Examinând cu prioritate admisibilitatea contestației formulată de condamnatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 425

1

din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

Totodată, dispozițiile art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

Se constată că, în prezenta cauză, condamnatul A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri judecătorești care nu poate fi supusă acestei căi de atac, fiind definitivă, întrucât prin Decizia penală nr. 251/CO din 27 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală s-a soluționat calea de atac a contestației împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțată cu privire la contestația la executare formulată de condamnatul A.

Recunoașterea unei căi de atac, în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 251/CO din 27 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, va fi respinsă, ca inadmisibilă.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 251/CO din 27 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-12-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală
RON, cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel inculpații B., A. și C.. Prin decizia penală nr. 380/A din data de 17.12.2020, Curtea de Apel Brașov, secția Penală, s-au admis apelurile declarate de
ÎCCJ 2016-04-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 556/2016
Tribunalului Ialomița. A fost anulat mandatul de executare emis în baza Sentinței penale nr. 74/F/2011 a Tribunalului Ialomița și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa aplicată prin sentință. Prin Decizia penală nr. 313/A din
ÎCCJ 2019-11-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 573/2019
Asupra contestației de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 146/F din 27 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 598 alin. (1)
ÎCCJ 2017-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 499/2017
Decizia nr. 499/2017 Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 1972 din 06 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2011, au fost admise recursurile de
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 164/2020
pedeapsa rezultantă aplicată fiind de 3 ani și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior. Prin aceeași sentință, în baza art. 86
Sursă