ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1307/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 2 martie 2015, înregistrată sub nr. x/299/2015, reclamanta A. SA - Filiala FNGCIMM a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B., să constate nulitatea absolută parțială pentru cauză ilicită a clauzelor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b) din contractul de administrare încheiat între A. S.A. și pârâtă pentru sumele ce depășesc nivelul 61 lei brut lunar, să oblige pârâta la plata sumei de 72.324 RON, sumă acordată și încasată nelegal cu titlu de indemnizații și premii suplimentare nete în perioada 2010 - 2011 de către pârâtă și la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii și până la restituirea integrală. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 București

Prin Sentința civilă nr. 18647 din 14 octombrie 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că reclamanta este o societate comercială pe acțiuni, persoană juridică de drept privat, având ca activitate principală intermedierile financiare, iar contractul la care se face referire în cerere este un contract de administrare încheiat în temeiul Legii nr. 31/1990 a societăților comerciale.

În raport de situația de fapt reținută, instanța a apreciat incidența în cauză a dispozițiilor art. 129 alin. (2) și art. 95 pct. 1 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, "cererile și căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competența instanțelor judecătorești, se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție își are societatea sediul principal", în speță, sediul social al reclamantei fiind în Focșani, județ Vrancea.

2.2. Hotărârea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal

Prin încheierea de ședință publică de la 2 decembrie 2015, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale, invocată de pârâtă și reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulității absolute a clauzelor înscrise în contractul de mandat la art. 6 alin. (1) lit. b), cu privire la indemnizația lunară netă și restituirea sumelor încasate nelegal cu acest titlu, iar temeiul pretențiilor deduse judecății îl constituie contractul de mandat (astfel cum a fost calificat prin Decizia nr. 7652/2014 de Curtea de Apel Galați) și reglementat prin dispozițiile art. 1532 vechiul C. civ. raportat la art. 374 C. com., sub imperiul cărora a luat naștere.

Totodată, instanța a reținut că pârâta a deținut în cadrul societății reclamante calitatea de director general în baza contractului de mandat astfel că, relațiile dintre cele două părți sunt reglementate în primul rând de dispozițiile referitoare la mandat și, doar în ipoteza în care se solicita atragerea răspunderii pentru neîndeplinirea îndatoririlor sale sau revocarea mandatului, deveneau incidente dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990, care stabilesc competența în favoarea Tribunalului, secția comercială.

În aceste condiții, sub aspect material, competența de soluționare a cauzei revine judecătoriei, potrivit dispozițiilor art. 94 lit. j) din C. proc. civ., republicat, având în vedere obiectul evaluabil în bani al litigiului, iar în ceea ce privește competența teritorială, aceasta revine instanței în a cărei circumscripție domiciliază pârâta, potrivit art. 107 din același Cod, regula generală în materia competenței teritoriale, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În sensul celor expuse anterior, Înalta Curte constată că reclamanta A. SA - Filiala FNGCIMM a învestit Judecătoria Sectorului 1 cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să constate nulitatea absolută parțială pentru cauză ilicită a clauzelor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b) din contractul de administrare încheiat între A. S.A. și pârâtă pentru sumele ce depășesc nivelul 61 RON brut lunar, să oblige pârâta la plata sumei de 72.324 RON, sumă acordată și încasată nelegal cu titlu de indemnizații și premii suplimentare nete în perioada 2010 - 2011 de către pârâtă și la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii și până la restituirea integrală.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990 nu sunt aplicabile speței, această dispoziție legală referindu-se la cererile în materie de societate, cu alte cuvinte, textul are în vedere litigiile dintre asociați, între ei, sau dintre societate și asociați, indiferent de felul societății și indiferent dacă aceasta are calitate procesuală activă sau pasivă în cauză.

În contextul reținut în mod corect de către Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, este evident că acțiunea dedusă judecății nu are în vedere niciuna dintre acțiunile care ar putea atrage competența exclusivă a tribunalului, nefiind vreuna dintre acțiunile generate de încălcarea cerințelor legale de constituire a societății și prin urmare, competența este aceea de drept comun.

Se constată că obiectul cererii introductive îl reprezintă constatarea nulității absolute a clauzelor înscrise în contractul de mandat la art. 6 alin. (1) lit. b), cu privire la indemnizația lunară netă și restituirea sumelor încasate nelegal cu acest titlu, iar temeiul pretențiilor deduse judecății îl constituie contractul de mandat, reglementat de dispozițiile art. 1532 vechiul C. civ. raportat la art. 374 C. com., sub imperiul cărora a luat naștere.

Având în vedere că toate capetele de cerere ale acțiunii sunt evaluabile în bani, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 94 lit. j) din C. proc. civ., republicat.

În ceea ce privește competența teritorială, dat fiind că din punct de vedere material, instanța competentă să judece este instanța de drept comun, din punct de vedere teritorial, instanța este tot cea de drept comun, potrivit art. 107 C. proc. civ., republicat, respectiv instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâta.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiunea formulată de reclamantul A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2016.

Procesat de GGC - NN