ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 691/2016

Decizia nr. 691/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu pârâtul SC B. SA, anularea Notificării din 28 aprilie 2014 emise de pârâtă prin care aceasta a comunicat că nu a aprobat cererea de plată înregistrată din 9 octombrie 2013, și obligarea pârâtului la plata sumei de 399.269,02 lei, reprezentând valoarea garanției acordate, respectiv 80% din soldul finanțării garantate restante, la care se va adăuga dobânda legală până la data achitării efective.

2.1.

Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ si fiscal, prin sentința civilă nr. 2443 din 2 aprilie 2015, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a Tribunalului București, la un complet specializat în soluționarea cauzelor comerciale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pretențiile reclamantei nu se întemeiază pe un act administrativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică și nici pe un contract administrativ, așa încât litigiul este prezumat ca fiind comercial, fiind supus dispozițiilor C. civ.

În opinia instanței, litigiul dedus judecății este unul de natură civilă.

2.2.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 3337 din 11 iunie 2015, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere prevederile

art. 28 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, în vederea îmbunătățirii accesului întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ale art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1211/2011 privind înființarea SC B. SA și art. 2 din actul constitutiv al SC B. SA, aprobat prin aceeași hotărâre.

Astfel, a apreciat că pârâtul este o autoritate publică, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, obiectul de activitate al acestei autorități constând în acordarea de garanții de stat pentru creditele și alte instrumente de finanțare care pot fi obținute de întreprinderile mici și mijlocii, scopul său fiind acela al îmbunătățirii accesului la finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii (art. 7 alin. (1) din actul său constitutiv).

A reținut că este vorba deci de un interes public național, potențialii beneficiari ai activității sale fiind IMM-urile de pe teritoriul întregii țări si, mai larg, economia națională, SC B. SA putând să constituie, în conformitate cu prevederile legale și ale actului constitutiv, filiale și unități teritoriale, care nu au însă personalitate juridică.

În consecință, constatând că pârâtul este o autoritate publică centrală în sensul Legii nr. 554/2004, a apre

ciat incidența în cauză a prevederilor art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2.3. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si fiscal, prin sentința nr. 3318 din 11 decembrie 2015, a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, și, constatând existența unui conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

R

aportul juridic dedus judecății izvorăște din Convenția cadru - Plafon de garantare nr. 147 din 05 septembrie 2011, încheiată între reclamantă, în calitate de „finanțator” sau „bancă”, și pârât, în calitate de „SC B. SA”, convenție prin care pârâtul a garantat, în calitate de fidejusor, obligația de rambursare a finanțărilor individuale acordate de finanțator beneficiarilor IMM.

Prin notificarea menționată, pârâtul a comunicat reclamantei că nu a aprobat cererea de plată înregistrată la SC B. SA din 09 octombrie 2013, indicându-se nerespectarea de către petentă a anumitor condiții contractuale.

Prin urmare,

actul cu privire la care se solicită anularea nu constituie un act administrativ unilateral, după cum nici suma solicitată spre plată nu rezultă dintr-un contract administrativ.

De asemenea,

SC B. SA nu constituie o autoritate publică, nerezultând că această persoană juridică de drept privat ar fi obținut un statut de utilitate publică, respectiv că este autorizată să presteze un serviciu public în regim de putere publică.

O condiție cumulativă a asimilării unor persoane juridice de drept privat ca autorități publice este aceea ca serviciul public să fie prestat în regim de putere publică, implicând în esență nu o relație de egalitate între subiectele raportului juridic, ci una de subordonare.

Nu rezultă însă din Convenția cadru - Plafon de garantare ori din reglementarea SC B. SA că regimul de putere publică ar caracteriza raportul juridic stabilit între partea reclamantă și pârâtă.

Din prevederile art. 29 din Legea nr. 346/2004, art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1211/2011 și art. 2 alin. (1) din același act normativ Reiese că SC B. SA este persoană juridică de drept privat, desfășurând activități de garantare a unor credite încheiate de persoane juridice de drept privat, altfel spus o activitate de drept comun în materie contractuală.

Totodată, în raport cu prevederile art.

3 C. civ., a reținut că OTP Bank este un profesionist, iar pârâtul funcționează sub forma societăților pe acțiuni, în condițiile Legii nr. 31/1990 republicată, pretențiile deduse judecății reprezentând contravaloarea garanției la care pârâtul s-a obligat în temeiul convenției cadru, potrivit căreia aceasta «este reglementată de dispozițiile C. civ. în materie de fidejusiune și de prevederile C. com.» (clauza 6.1 din Convenția cadru).

Curtea de apel

a apreciat că, în cauză, competența materială de soluționare a pricinii incumbă Tribunalului București, secția civilă.

, reținând că obiectul procesului este susceptibil de evaluare bănească, iar

valoarea depășește limita prevăzută de art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ.

, fiind în cuantum de 370.951,824 lei, după cum a fost configurat prin cererea modificatoare depusă la dosar de SC A. SA, având în vedere și prevederile

art. 101 din același cod.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență;

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează anularea parțială a Notificării din 28 aprilie 2014 emise de pârâtul SC B. SA în limita motivelor de refuz invocate la pct. a) și d) din cuprinsul acesteia, și obligarea pârâtului la plata sumei de 370.951,824 lei, reprezentând valoarea garanției acordate, respectiv 80% din soldul finanțării garantate restante, exclusiv dobânzi, comisioane și orice alte costuri generate de participarea la program, la care se va adăuga dobânda legală până la data achitării efective.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 346/2004 „SC B. SA național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii funcționează sub forma societăților comerciale pe acțiuni, în condițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

Dispozițiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1211/2011 prevăd:

„Se înființează SC B. SA, denumit în continuare SC B. SA sau SC B. SA, ca societate comercială pe acțiuni, în condițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instituție financiară nebancară, cu capital de risc, persoană juridică de drept privat.”

La art. 2 din

actul constitutiv

al SC B. SA se prevede că

SC B. SA este instituție financiară nebancară, cu capital de risc, persoană juridică română de drept privat, organizată ca societate comercială pe acțiuni, cu acționar unic statul român și își desfășoară activitatea potrivit Legii nr. 346/2004, H.G. nr. 1211/2001, Legii nr. 31/1990, O.G. nr. 28/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 266/2006, clauzele actului constitutiv, prevederile regulamentului de organizare și funcționare al SC B. SA și celelalte reglementări legale în vigoare.

SC B. SA are ca activitate principală emiterea de garanții și asumarea de angajamente pentru garantarea creditelor și a altor instrumente de finanțare care pot fi obținute de întreprinderile mici și mijlocii, definite potrivit legii, de la bănci sau din alte surse, clasa Caen 6492.

Instanța de control judiciar, din analiza actelor normative menționate, reține că

SC B. SA este persoană juridică de drept privat, care nu a obținut statut de utilitate publică, nefiind autorizată să presteze un serviciu public în regim de putere publică, astfel că nu se constituie în autoritate publică.

În cauză, notificarea a cărei anulare se solicită și prin care pârâtul a comunicat reclamantei faptul că nu a aprobat cererea de plată înregistrată, are la bază nerespectarea unor condiții asumate printr-un contract civil (convenție de garantare a finanțării), pretențiile deduse judecății fiind solicitate în temeiul acestui contract, deci nu rezultă

dintr-un contract administrativ.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Or, raportul juridic dintre reclamantă și pârât nu a luat naștere în baza unui contract de drept administrativ (în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004), ci în baza unui contract de drept privat,

diferendul judiciar vizând, în esența sa, executarea unei convenții civile.

Prin urmare, în cauză au fost încheiate acte de drept privat, iar nu de drept public, așa încât

litigiul dedus judecății este supus dispozițiilor de drept comun, reprezentate de

art. 95 alin. (1) C. proc. civ., ținând cont de prevederile art. 3 C. civ. și ale art. 101 C. proc. civ.

2

. Temeiul legal al regulatorului de competență;

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtul SC B. SA, în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 martie 2016.