ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2263/2020

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 22.08.2019 sub nr. x/2019, debitorul A. a solicitat, în contradictoriu cu creditoarea B. S.R.L., anularea sentinței civile nr. 4006/10.04.2018,pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. x/2017; anularea ordonanței nr. 4006/10.04.2018 pentru necompetența instanței și citare nelegală; respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de ordonanță de plată formulată de creditoare, pentru neîndeplinirea procedurii instituite de art. 1015 C. proc. civ., iar în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

In drept, au fost invocate prevederile art. 186,1024 și urm. C. proc. civ., precum și celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul cererii.

Prin sentința nr. 13976/14.11.2019, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, reținând că, așa cum reiese din cartea de identitate a debitorului, anexată prezentei cereri în anulare, începând din data de 31.07.2017, domiciliul acestuia este în Sat Tamași,Comuna Corbeanca, județul Ilfov.

Or, potrivit art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator, pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, competența teritorială astfel determinată fiind exclusivă, nemaiexistând posibilitatea pentru părți de a conveni ca litigiul să fie soluționat de o altă instanță.

Este adevărat că în prezenta cauză părțile au prevăzut în art. 8.1 din contractul încheiat, că litigiile de orice fel privind executarea contractului vor fi supuse spre soluționare, la alegerea reclamantului, oricăreia dintre judecătoriile din Municipiul București, însă conform art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile din materia protecției consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, numai după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată nescrisă.

Or, alegerea de competență prin art. 8.1 din contract a avut loc anterior nașterii dreptului la despăgubire, în favoarea creditoarei, întrucât s-a produs la momentul încheierii contractului, iar dreptul de a cere plata contravalorii facturilor neachitate și a penalităților de întârziere aferente s-a născut ulterior.

Prin urmare, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 121 C. proc. civ., raportat la domiciliului debitorului la data introducerii cererii de emitere a ordonanței de plată, instanța competentă în soluționarea cererii având ca obiect emiterea ordonanței de plată formulată de creditoarea S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu debitorul A., este Judecătoria Buftea.

Ordonanța civilă nr. 4006/10.04.2018 a fost pronunțată de o instanță necompetentă, excepția necompetenței teritoriale exclusive a fost invocată de debitor cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., sens în care se impune admiterea prezentei cereri în anulare, anularea ordonanței civile nr. 4006/10.04.2018 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. x/2017 și declinarea soluționării cererii având ca obiect emiterea ordonanței de plată formulată de creditoarea S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu debitorul A., în favoarea Judecătoriei Buftea.

Prin sentința nr. 6497/17.09.2020, Judecătoria Buftea, secția civilă, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că cererea având ca obiect ordonanță de plată, înregistrată la data de 28.11.2017 pe rolul Judecătoriei Sector 5 București sub nr. x/2017, a fost declinată în favoarea Judecătoriei Timișoara, ca urmare a admiterii excepției necompetenței teritoriale, invocată de către instanță, din oficiu. Astfel, prin sentința nr. 155/2018, pronunțată de Judecătoria Sector 5 București, instanța a reținut că sunt incidente prevederile art. 121 C. proc. civ., care instituie competența exclusivă de soluționare a cauzei instanțelor de la domiciliul consumatorului.

Astfel, dosarul cu același număr a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara, care s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, în temeiul art. 1016 rap. la art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 107 C. proc. civ., pronunțând sentința civilă nr. 4006/10.04.2018.

Împotriva hotărârii menționate anterior, debitorul a formulat cerere în anulare, învederând că aceasta a fost pronunțată de o instanță necompetentă teritorial raportat la domiciliul său, astfel că, prin încheierea nr. 13976/07.11.2019 pronunțată de Judecătoria Timișoara, completul colegial a admis cererea în anulare, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, a anulat sentința nr. 4006/10.04.2018 și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Conform art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Astfel, dispozițiile legale citate prevăd competența teritorială exclusivă a instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul consumatorului, dispoziții care se completează cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce privește modul și termenul în care partea interesată sau instanța pot invoca excepția de necompetență.

Ca atare, necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți sau de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața instanței. Dacă nu a fost invocată în termenul legal, nu va mai putea fi invocată până la finalizarea procesului, nici în faza judecății în primă instanță, nici în căile de atac, operând, așadar, o prorogare de competență. Or, în speță, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare, procedura de citare cu debitorul A. a fost legal îndeplinită, prin depunerea actelor la cutia poștală, iar instanța învestită cu soluționarea ordonanței de plată, respectiv Judecătoria Timișoara, s-a declarat competentă teritorială să soluționeze cauza, astfel încât invocarea pentru prima oară, în calea de atac a excepției necompetenței teritoriale, de către debitor, cu consecința admiterii, este contrară dispozițiilor legale învederate.

Pe de altă parte, cadrul cererii în anulare este reglementat expres de art. 1024 C. proc. civ., dispoziții potrivit cărora (1) Împotriva ordonanței de plată prevăzute la art. 1.022 alin. (1) și (2) debitorul poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia. (2) Cererea în anulare poate fi introdusă de creditor împotriva încheierilor prevăzute la art. 1.021 alin. (1) și (2), precum și împotriva ordonanței de plată prevăzute la art. 1.022 alin. (2), în termenul prevăzut la alin. (1). (3) Prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerințelor prevăzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonanței de plată, precum și, dacă este cazul, cauze de stingere a obligației ulterioare emiterii ordonanței de plată. Dispozițiile art. 1.021 se aplică în mod corespunzător.

Așadar, pe calea cererii în anulare partea interesată poate aduce critici referitoare la admisibilitatea ordonanței de plată (domeniul de aplicare a procedurii, somarea prealabilă a debitorului, natura creanței), condițiile de exercițiu ale acțiunii civile (capacitate sau calitate procesuală, interes, formularea unei pretenții) sau temeinicia cererii (certitudinea, exigibilitatea sau lichiditatea creanței).

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, pentru următoarele argumente:

Prin cererea înregistrată la data de 28.11.2017 pe rolul Judecătoriei Sector 5 București sub nr. x/2017, creditoarea B. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu debitorul A., obligarea acestuia, pe calea ordonanței de plată, la achitarea sumei de 1665,33 RON reprezentând contravaloarea serviciilor aferente perioadei august 2016- iulie 2017 prestate în favoarea sa și la achitarea daunelor interese moratorii în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la momentul comunicării somației de plată și până la achitarea efectivă a debitului.

Prin sentința nr. 155/11.01.2018, Judecătoria Sector 5 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Prin ordonanța civilă nr. 4006/10.04.2018, pronunțată în dosar nr. x/2017, Judecătoria Timișoara a admis cererea și a obligat debitorul conform dispozitivului acestei sentințe.

Împotriva acestei ordonanțe, la data de 22.08.2019, debitorul A. a formulat cerere în anulare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. x/2019.

În cadrul acestui dosar, instanțele și-au declinat reciproc competența, investind Înalta Curte cu prezentul regulator de competență.

Astfel, se constată că în prezenta cauză se dezbate calea de atac (cererea în anulare) împotriva ordonanței nr. 4006 pronunțată de Judecătoria Timișoara la data de 10.04.2018, dată la care instanța astfel învestită și-a stabilit competența de soluționare conform art. 131 alin. (1) raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 107 C. proc. civ.

Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ. "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând, în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.".

Alin. (2) al aceluiași articol statuează că "În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop".

În cauză, prin sentința nr. 13976/14.11.2019, Judecătoria Timișoara a admis cererea în anulare formulată de debitorul A.; a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara în soluționarea cererii având ca obiect emiterea ordonanței de plată formulată de creditoarea S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu debitorul A. în dosarul nr. x/2017; a anulat ordonanța civilă nr. 4006/10.04.2018 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. x/2017 și a declinat soluționarea cererii având ca obiect emiterea ordonanței de plată formulată de creditoare, în favoarea Judecătoriei Buftea.

Or, având în vedere că în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea atacată (ordonanța nr. 4006/10.04.2018), Judecătoria Timișoara își stabilise deja competența în ce privește obiectul cererii cu care aceasta fusese învestită (emitere ordonanță de plată), aceeași instanță, nu mai putea, în calea de atac exercitată împotriva respectivei hotărâri, să-și decline competența de judecare a cauzei, pe care ea însăși a reținut-o și care, astfel fiind, trebuie considerat că a rămas câștigată cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2020.