ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1919/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată initial pe rolul Judecătoriei Iași, la 1 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Regia Autonomă Monitorul Oficial și S.C. C. S.R.L. Agenția Iași, solicitând instanței să declare falsă publicarea pierderii carnetului de muncă seria x nr. x în MO nr. 157/19.03.2008, ca fiind făcută la solicitarea numitei D. și prin aplicarea amprentei de către S.C. C. S.R.L., Agenția Iași.

Hotărârea pronunțată de Judecătoria Iași Prin sentința civilă nr. 1318 din 7 februarie 2018, Judecătoria Iași, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, raportat la obiectul litigiului - anularea unui act neevaluabil în bani și prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Iași Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, la data de 19 februarie 2018, sub nr. de dosar x/2018 Reclamanții au invocat, ca temei de drept, și dispozițiile cuprinse în art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1398 din 1 octombrie 2018, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins excepțiile netimbrării și a autorității de lucru judecat. A admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții A. și B..

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Iași Prin decizia civilă nr. 203 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul exercitat de reclamanți și a stabilit că, în temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat, să rămână în sarcina statului.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Iași au declarat recurs reclamanții A. și B., în dezvoltarea căruia au invocat următoarele aspecte: Instanțele de judecată care au soluționat cauza privind carnetul de muncă au aplicat legea așa cum au dorit pentru a favoriza pe făptuitorii corupți, deși aveau obligația să asigure supremația legii, aflarea adevărului, respectarea dreptului la apărare și la un proces echitabil. Din probele depuse la dosar rezultă că făptuitorii au căutat să se răzbune pe directorul A., deoarece acesta nu a acceptat să fie complice la furtul bunului public prin lucrări supraevaluate. Nici un procuror și nici un judecător din cei implicați în cauză nu a vrut să rețină că anunțul de publicare a pierderii carnetului de muncă în Monitorul Oficial nr. 157/2008 este făcut la cererea unei persoane care nu are calitatea de titular al carnetului de muncă și nici de reprezentant al unității școlare care se face vinovată de pierderea carnetului de muncă, ceea ce dovedește încălcarea prevederilor art. 9 din Decretul nr. 92/1976 combinat cu Ordinul nr. 136/1976 privind carnetul de muncă. În plus, instanța nu a reținut că Regia Autonomă Monitorul Oficial a publicat anunțul în fals ca fiind la cererea numitei D., care nici nu există în evidența populației. De asemenea, nu a reținut că reprezentanții C. Agenția Iași au falsificat exemplarul original prin aplicarea ștampilei peste amprenta aplicată de cei de la Regia Autonomă Monitorul Oficial, acest lucru fiind foarte ușor de observat. Recurenții au invocat în recurs, în temeiul dispozițiilor art. 247 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității absolute a anunțului de publicare a pierderii carnetului de muncă. În drept calea de atac a fost fundamentată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 5. Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Apărările formulate în cauză Intimata Regia Autonomă "Monitorul Oficial", prin întâmpinare, a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât motivele nu au fost formulate în sensul art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, a susținut caracterul nefondat al căii de atac. Intimata S.C. C. S.R.L. a depus întâmpinare, arătând că recursul nu este întemeiat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susținerile formulate pe calea recursului trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea recurată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Prin memoriul de recurs, recurenții prezintă argumente legate de fondul litigiului dedus judecății, arătând, în esență, că instanțele anterioare nu au vrut să rețină că anunțul de publicare a pierderii carnetului de muncă în Monitorul Oficial nr. 157/2008 este făcut la cererea unei persoane care nu are calitatea de titular al carnetului de muncă și nici de reprezentant al unității școlare care se face vinovată de pierderea carnetului de muncă. Astfel, se reclamă încălcarea prevederilor art. 9 din Decretul nr. 92/1976 coroborat cu Ordinul nr. 136/1976 privind carnetul de muncă. Curtea de Apel, prin decizia atacată, a confirmat soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii ca inadmisibilă și a reținut, în motivare, că reclamanții ar fi avut la îndemână acțiunea privind cercetarea falsului, fundamentată pe dispozițiile art. 308 C. proc. civ., numai în ipoteza în care nu ar fi existat un proces pe rol, în care să poată fi opus înscrisul respectiv. Or, cum în cauză părțile s-au judecat în cadrul unui proces, soluționat printr-o hotărâre definitivă, având ca obiect completare și rectificare carnet de muncă și în care a fost folosit înscrisul defăimat ca fals, s-a stabilit că le este deschisă numai de calea de atac a revizuirii în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. de la 1865. Înalta Curte constată, astfel cum rezultă din expunerea motivelor de recurs, că nu au fost aduse critici la adresa soluției de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, susținerile recurenților fiind în legătură cu declararea falsului pe cale principală, vizând, așadar, modul de soluționare a litigiului pe fond. De altfel, cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost indicat în mod formal, câtă vreme nu s-a arătat în ce a constat greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de apel în privința aprecierii caracterului inadmisibil al acțiunii în constatare. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței raportat la soluția și considerentele ce au stat la baza acesteia, întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri. Or, astfel cum s-a arătat anterior, recurenții nu au combătut, prin critici susceptibile de cenzură în recurs, raționamentul instanței de apel care a condus la confirmarea inadmisibilității acțiunii, nesocotind practic existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului. Așa fiind, soluția nu poate fi decât aceea de anulare a recursului în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., dat fiind și că, în speță, nu au fost identificate motive de ordine publică care să poată fi examinate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.