ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1906/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar Consorțiul de Administratori Judiciari B. și C. și prin administrator special Dr. D., a chemat în judecată pe pârâta E. S.R.L., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună:

- obligarea pârâtei, posesor neproprietar, la restituirea următoarelor bunuri:

a) carter, piese de distanta, coșuri de supapa, păsuire cuzineți pe arbore cotit, supape de aspirație și refulare, presetupe de gaz, discuri de amortizare și de refulare pentru treapta 1 și 2, închidere pentru supape, instalație de răcire cilindrii, instalație auxiliara de ungere, răcitor, cap cilindru presetupa treapta I și treapta II, subansamble aferente mijlocului fix compresor de recuperare gaze facla tip C217 ce i-au fost predate de către reclamantă în vederea efectuării lucrărilor de reparații conform contractului nr. x/12.03.2010 astfel cum a fost modificat prin actele adiționale enumerate în acțiune;

b) carter, capac frontal, piston treapta I și piston treapta II, capăt cruce, tija piston treapta I și tija piston treapta II, supape refulare, coșuri de supapa, biela, cuzineți capăt, cuzineți palier, cuzineți biela, arbore cotit, cilindru treapta I și cilindru treapta II, cap cilindru presetupa treapta I și II, piesa de distanta, pompa de ungere, pompa înaltă presiune, presetupa de ulei, lagăr de sprijin, capace supape refulare și capace supape aspirație, dispozitiv de blocare supape, subansamble aferente compresorului metan lip CI55 ce i-au fost predate de către reclamantă în vederea efectuării lucrărilor de reparații conform contractului nr. x/09.08.2010 astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. x, actul adițional nr. x/28.07.2011, actul adițional nr. x, actul adițional nr. x, actul adițional nr. x;

- obligarea pârâtei să lase societății A. S.A. în deplină proprietate și posesie bunurile/subansamblele aferente compresorului de recuperare de gaze facla tip C 127 și compresorului de gaz metan tip CI55- Nr. 2, ce i-au fost predate în vederea efectuării lucrărilor de reparații conform contractelor nr. x și nr. y din 09.08.2010, astfel cum au fost modificate prin acte adiționale;

- obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, ce se vor evalua în raport de momentul restituirii, în situația în care se constată că bunurile indicate la pct. 1 au dispărut din culpa sa ori au fost înstrăinate;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1186 din 28.02.2017, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția de necompetență materială și teritorială și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului București în raport de valoarea obiectului cererii introductive de instanță.

Prin sentința civilă nr. 1938/18.12.2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis acțiunea, dispunând obligarea pârâtei E. S.A. să lase în deplina proprietate și posesie a reclamantei bunurile/subansamblele aferente compresorului de recuperare gaze facla tip C217 - nr. 2 și cele aferente compresorului de gaz metan tip C155 - nr. 2.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta E. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 1297A din 23 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul și a anulat sentința atacată, trimițând cauza spre rejudecare la același tribunal.

Reclamanta a formulat cerere de completare a deciziei din apel, iar instanța prin decizia civilă nr. 281A din 1 martie 2019 a respins excepția inadmisibilității cererii de completare, invocată de pârâta E. S.A., și a respins, ca nefondată, cererea de completare formulată în cauză. A obligat intimata la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva ambelor decizii pronunțate de curtea de apel, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A..

1.)Prin recursul îndreptat împotriva deciziei nr. 1297A/23.11.2018, reclamanta a susținut nelegalitatea acesteia în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat, în esență, aceasta a susținut că dezlegările instanței de apel sunt profund eronate și lipsite de fundament juridic întrucât:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității motivului de apel susținut de pârâtă, privitor la nepronunțarea primei instanțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a S.C. E. S.R.L.. Această excepție a fost invocată de reclamantă prin întâmpinarea formulată la apelul S.C. E. S.R.L., depusă în fața instanței de apel. Excepția a fost dedusă din interpretarea dispozițiilor art. 12 coroborate cu cele ale art. 444 alin. (1) teza 2 și art. 445 C. proc. civ., susținându-se că dacă S.C. E. S.R.L. ar fi fost de bună credință (în sensul acestei noțiuni descrisă prin art. 12 C. proc. civ.) ar fi uzat de prevederile art. 444 (1) teza a 2-a și ar fi solicitat completarea hotărârii de primă instanță în ceea ce privește soluționare/pronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale pasive.

Pornind de la această situație și de la conținutul dispozițiilor anterior menționate, în temeiul art. 519 C. proc. civ., a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind admisibilitatea formulării unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești prin care instanța emitentă a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, în mod direct, fără a face uz de procedura imperativă prevăzută la art. 444, 445 C. proc. civ.

Argumentând asupra admisibilității sesizării, recurenta-reclamantă a mai solicitat ca, în temeiul art. 520 (2) C. proc. civ., să se suspende judecarea cauzei până la momentul dezlegării chestiunii de drept sesizate.

Reclamanta a mai susținut că motivul de apel al nepronunțării primei instanțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a S.C. E. S.R.L. era inadmisibil întrucât apelul este o adevărată cale devolutivă prin care instanța de apel trebuie să verifice legalitatea unei hotărâri judecătorești iar nu să analizeze omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal/incidental al unei cauze deduse judecății.

- Este nelegală și soluția pronunțată în apel asupra fondului cauzei, prin care s-a reținut că dezlegarea dată de tribunal raportului juridic litigios nu ar corespunde raționamentului juridic al unei acțiuni în revendicare, nerăspunzându-se nici cu privire la calitatea de detentor precar al bunurilor preluate de la A. S.A. și nici cu privire la calitatea de proprietar al pârâtei asupra unora din piesele/echipamentele cu privire la care transferul proprietății ar fi operat la momentul plății prețului.

Recurenta susține că lipsește motivarea instanței de apel asupra soluției pronunțate, ca și motivele pentru care apărările sale din apel ar fi fost înlăturate, ea prezentând pe larg argumentele pentru care S.C. E. S.R.L. nu poate fi considerat nici detentor precar și nici proprietar al bunurilor revendicate.

Reamintind raporturile juridice în care se află cu intimata-pârâtă, a susținut că refuzul acesteia de a-i preda bunurile mobile care îi aparțin constituie prezumția irefragabilă a nașterii faptei ilicite constând în deposedarea injustă și ilegală a reclamantei de bunurile descrise prin acțiune și imposibilitatea sa de a-și întregi patrimoniul cu acestea.

Acțiunea în revendicare introdusă a fost tocmai urmare a faptei ilicite săvârșite de S.C. E. S.R.L., constând în refuzul său de a-i restitui bunurile care aparțin reclamantei, aspect confirmat și prin întâmpinarea pârâtei depusă în primă instanță, în care învederează că deține bunurile ca o consecință a neîndeplinirii de către S.C. A. S.A. a obligațiilor contractuale, respectiv a neplății contravalorii serviciilor prestate.

Or, obiectul contractelor nr. x/9.08.2010 și nr. y/9.08.2010 era de "reparație compresor recuperare gaze faclă tip C217-Nr. 2 de la punctul de lucru Divizia Petrochimica Bardu" și reparație compresor de gaze metan tip C155-Nr. 2 prestare servicii"neexistând nicio clauză în sensul reținerii bunurilor pentru cazul când beneficiarul comenzii nu și-ar fi îndeplinit obligația de plată a serviciilor prestate. Intimata-pârâtă nu avea nici un drept legal sau contractuasl de a deține bunurile revendicate, iar în sentința tribunalului s-a prezentat pe larg contextul raporturilor juridice dintre părți, cu referire la întregul material probator administrat.

Atât susținerile reclamantei, cât și ale primei instanțe au vizat aspectele contractuale tocmai pentru a combate dreptul de retenție pe care și l-a arogat fără drept pârâta, drept de retenție neprevăzut în niciuna din clauzele contractuale. De asemenea, referirea la conținutul clauzelor contractuale a fost necesară pentru a combate poziția pârâtei care a justificat reținerea bunurilor prin neplata cheltuielilor generate de prestarea serviciilor, a pieselor de schimb, a cheltuielilor de depozitare.

Recurenta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

2) Printr-un memoriu separat de recurs, S.C. A. S.A. a criticat pentru nelegalitate și decizia nr. 281A/01.03.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin care a fost soluționată cererea sa de completare a deciziei civile nr. 1297A/23.11.2018, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Acest recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a susținut, în esență, dezlegarea greșită în drept dată de instanța de apel cererii sale completatoare, care semnala omisiunea pronunțării curții de apel asupra excepției inadmisibilității invocată de A. S.A. prin întâmpinarea din apel, a motivului de apel susținut de pârâtă privitor la omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia.

Evocând conținutul art. 30 alin. (6) și al art. 444 alin. (1) C. proc. civ., ca și principiul de drept "in excipiendo, reus fit actor", recurenta a susținut că, în cauză, erau întrunite toate condițiile de admitere a cererii sale completatoare. A criticat interpretarea stricto sensu pe care instanța a dat-o dispozițiilor art. 444 (1) C. proc. civ., arătând că în acest fel se pornește de la premisa că instanța nu ar fi obligată să se pronunțe asupra apărărilor formulate de părți deoarece ele nu constituie cereri. A pledat pentru o interpretare lato sensu tocmai în considerarea principiului de drept "reus in exipiendo fit actor".

În finalul acestui memoriu de recurs, recurenta a reiterat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea chestiunii de drept expusă și în cel dintâi recurs al său, prezentând din nou argumentele admisibilității și utilității dezlegării problemei de drept sesizate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 28 mai 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la data de 01 octombrie 2020.

Intimata E. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul declarat împotriva deciziei nr. 1297A/2018, solicitând, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând recursurile formulate de reclamantă, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestora.

1) Cu referire al recursul îndreptat împotriva deciziei civile nr. 1297A/23.11.2018, se reține că cea dintâi critică de nelegalitate a susținut o omisiune a instanței de apel de a se pronunța asupra unei apărări pe care reclamanta a invocat-o în calea de atac a apelului, prin întâmpinarea formulată la apelul S.C. E. S.A., respectiv inadmisibilitatea unui motiv al acesteia (prin care se critica de către pârâtă, de asemenea, o omisiune a primei instanțe de a se pronunța asupra apărării proprii prin care invocase lipsa calității sale procesuale pasive în raport cu pretențiile afirmate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată).

Critica de nelegalitate va fi analizată din perspectiva dispozițiilor art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ. deoarece, în mod evident, aceasta nu se încadrează nici în prevederile art. 488 (1) pct. 6, dar nici în cele ale art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care recurenta și-a fundamentat cererea sa de recurs.

Critica este nefondată în condițiile în care, așa cum se arată expres în cuprinsul deciziei nr. 281A/01.03.2019 (prin care a fost soluționată cererea reclamantei de completare a deciziei civile nr. 1297A/23.11.2018), dar după cum rezultă neîndoielnic și din considerentele deciziei civile nr. 1297A/23.11.2018, instanța de apel s-a pronunțat asupra apărării reclamatei, invocate prin întâmpinarea formulată la apelul pârâtei, în cel din urmă paragraf al hotărârii atacate, respectiv atunci când a reținut omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, omisiune despre care a arătat că "(…) nu poate fi înlăturată, astfel cum susține intimata-reclamantă, pe calea procedurală reglementată de art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., ce vizează omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale și nu asupra unei excepții de fond (….)".

Fiind vorba de o simplă apărare îndreptată împotriva (doar) a unuia din motivele de apel, iar nu de o excepție procesuală propriu-zisă care să vizeze calea de atac a apelului în ansamblul său, nu era necesară o pronunțare formală din partea instanței prin dispozitivul hotărârii, ci era îndestulător un răspuns dat acesteia prin considerentele deciziei, astfel cum, de altfel s-a și întâmplat.

Subsumat aceluiași motiv de recurs, reclamanta a contestat legalitatea soluției instanței de apel și din punct de vedere al modului în care aceasta a răspuns apărării sale, invocate sub forma inadmisibilității unui motiv al apelului declarat de pârâtă, aspect dedus din reiterarea argumentelor pe care și-a sprijinit respectiva apărare și din formularea unei sesizări pe temeiul art. 519 C. proc. civ. în vederea dezlegării chestiunii de drept având la bază aceeași apărare.

Înalta Curte reține că atât motivul de apel formulat de pârâta S.C. E. S.R.L., prin care a criticat omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive, cât și motivul de recurs formulat de reclamantă prin care s-a criticat omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra excepției inadmisibilității motivului de apel anterior enunțat, ridică una și aceeași problemă în drept, a căilor de urmat pentru parte în ipoteza omisiunii instanței de a se pronunța asupra unei apărări ridicate în proces și a remediilor permise de lege într-un astfel de caz.

Or, așa cum corect a reținut instanța de apel atât prin decizia civilă nr. 1297A/23.11.2018 și, mult mai explicit, prin decizia civilă nr. 281A/01.03.2019, omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei simple apărări invocate în proces de oricare din părțile litigante (indiferent că aceasta îmbracă forma unei excepții procesuale sau a unui argument de fapt ori de drept) nu generează o situație care să poată fi compatibilă cu procedura instituită prin dispozițiile art. 444 C. proc. civ. și, prin urmare, nici remediabilă pe această cale.

Așa cum s-a arătat prin ambele hotărâri ale instanței de apel și cum rezultă cu claritate din conținutul neechivoc al normei de drept menționate, procedura completării hotărârii este deschisă pentru acele omisiuni ale instanței concretizate în nepronunțarea asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale (alin. (1) sau, după caz, în nepronunțarea asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor (alin. (3).

Este lipsită de orice fundament valorificarea principiului de drept "in excipiendo, reus fit actor" - relevant pe tărâmul regulilor probațiunii și al ordinii de desfășurare a dezbaterilor în proces - pentru a deduce ideea că cel ce invocă o excepție procesuală învestește ori adresează, de fapt, instanței o cerere care ar naște în sarcina acesteia obligația de a o soluționa, în asigurarea respectării principiului disponibilității.

Excepția procesuală este și rămâne, în toate circumstanțele unui litigiu, un mijloc procesual prin care se valorifică o apărare ce tinde la întârzierea sau chiar împiedicarea judecății, neputând niciodată dobândi regimul procesual al unei cereri principale, accesorii, conexe sau incidentale.

Nu se poate deduce, din acest regim juridic al apărărilor din proces, că instanța de judecată ar fi cumva încurajată în a nu se pronunța în soluționarea unui litigiu asupra apărărilor formulate de părți pe calea excepțiilor procesuale ori că ar fi degrevată de obligația cercetării și soluționării prealabile a acestora, după cum argumentează recurenta. Diferențele de regim juridic între o cerere și o excepție procesuală se manifestă însă - sub aspectul care interesează cauza de față - (și) în planul mijloacelor ori căilor prevăzute de legiuitor pentru remedierea greșelilor de judecată care îmbracă forma omisiunilor în soluționare. În timp ce pentru omisiunile în soluționarea unui capăt de cerere principal sau accesoriu/a unei cereri conexe sau incidentale legiuitorul a reglementat o procedură specială - art. 444 C. proc. civ. "Completarea hotărârii"-, omisiunile de analizare/soluționare a mijloacelor de apărare (inclusiv excepții procesuale) pot fi criticate și remediate în căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii instanței, astfel cum corect a arătat și instanța de apel.

Pe cale de consecință, nepronunțarea/necercetarea/neanalizarea de către instanță a unui mijloc de apărare invocat de o parte în proces rămâne a fi criticată în căile de atac ordinare (apelul) și extraordinare (recursul) reglementate de lege, fără a se putea opune în acest caz norma de excludere regăsită în conținutul art. 445 C. proc. civ.

Prin urmare, pentru a reclama omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra apărării formulate în proces de pârâtă, sub forma excepției lipsei calității sale procesuale pasive, S.C. E. S.R.L. nu dispunea decât de calea de atac a apelului exercitat împotriva sentinței tribunalului, iar nu de calea procedurală reglementată de art. 444 alin. (1) C. proc. civ., după cum corect a decis instanța de apel atunci când s-a considerat legal învestită cu cercetarea criticii vizând omisiunea soluționării amintitei excepții prin hotărârea apelată.

- Nefondată este și critica îndreptată împotriva soluției pronunțate asupra fondului cauzei, respectiv aceea a anulării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la tribunal, dată fiind reținerea schimbării cauzei juridice a acțiunii de către tribunal, cu consecința imposibilității exercitării controlului judiciar asupra hotărârii de primă instanță.

Astfel, instanța de apel a sesizat în mod corect că, deși a fost învestit cu soluționarea unei acțiuni în revendicare mobiliară în care raporturile juridice litigioase s-au suprapus raporturilor contractuale dintre părți, tribunalul a pronunțat o soluție pe care a motivat-o exclusiv în considerarea drepturilor și obligațiilor generate între părți de cele două contracte de prestări servicii nr. x/9.08.2010 și nr. y/9.08.2010.

Este adevărat că specificitatea cauzei, sub aspectul menționat, ca și înlăturarea apărărilor formulate în proces de pârâtă reclamau, în mod necesar, și o observare a conținutului celor două contracte încheiate între părți, însă se constată că nimic din argumentele ce au fundamentat sentința tribunalului nu evocă totuși soluționarea unei acțiuni reale, ci, dimpotrivă a unei acțiuni ex contractu, acțiune pe care reclamanta nu a dorit să o deducă judecății.

În plus, instanța de apel a arătat că, tocmai această deficiență a judecății înfăptuită în primă instanță a condus la o necercetare a tuturor apărărilor pârâtei care și-a afirmat calitatea de detentor precar al bunurilor preluate de la reclamantă în baza celor două contracte, calitatea de proprietar al unora dintre piese/echipamente (cu privire la care transferul proprietății către reclamantă ar fi operat la momentul plății prețului) ori care și-a negat calitatea procesuală pasivă în legătură cu alte bunuri din cele revendicate, sub motivul că nu s-ar fi făcut dovada predării/preluării.

În argumentarea soluției sale, instanța de apel a reținut imposibilitatea exercitării unui control judiciar în raport cu considerentele hotărârii primei instanțe ce au fundamentat soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, fiind fără relevanță aspectul că, în calea de atac a apelului, reclamanta ar fi formulat apărări prin care a arătat de ce pârâta nu poate avea calitatea pretinsă, respectiv de detentor precar sau de proprietar al unora din bunurile revendicate de reclamantă, cât timp aceste aspecte ar fi trebuit să se regăsească tratate în hotărârea tribunalului.

În sfârșit, critica de nemotivare a soluției date de instanța de apel asupra fondului cauzei nu poate fi primită, considerentele deciziei atacate expunând cu suficientă claritate raționamentul care justifică soluția de admitere a apelului pârâtei și de anulare a sentinței apelate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile în care tribunalul a fost învestit cu judecarea unei acțiuni reale, iar nu a unei ex contractu.

2) În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 281A/01.03.2019, hotărârea prin care instanța de apel a respins cererea reclamantei de completare a deciziei inițiale nr. 1297A/23.11.2018 cu soluția asupra excepției inadmisibilității motivului de apel relativ la omisiunea tribunalului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a S.C. E. S.R.L., Înalta Curte reține caracterul său nefondat în considerarea tuturor argumentelor prezentate anterior, cu prilejul examinării celui dintâi motiv al recursului părții îndreptat împotriva deciziei nr. 1297A/23.11.2018.

Suplimentar celor argumentate prin considerentele la care s-a făcut trimitere se reține și că, față de conținutul limpede și neechivoc al reglementării regăsite în cuprinsul art. 444 alin. (1) C. proc. civ., sub aspectul sferei de cuprindere a procedurii completării hotărârii (aplicabile, așa cum deja s-a arătat, omisiunilor instanței de soluționare a unui capăt de cerere principal/accesoriu ori a unei cereri conexe sau incidentale, însă nu și în cazul omisiunilor de examinare a apărărilor formulate în proces de părți) nu pot fi primite criticile ce au acuzat o interpretare restrictivă a normei legale de către instanța de apel și nici susținerile recurentei prin care a pledat pentru o interpretare extensivă a acesteia, în scopul cuprinderii în sfera procedurii completării hotărârii și a omisiunilor de examinare de către instanță a simplelor apărări formulate de părți.

În considerarea tuturor acestor motive, reținând caracterul nefondat al recursurilor exercitate de reclamantă, Înalta Curte le va respinge iar în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata în favoarea intimatei-pârâte a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, în sumă de 7 919,83 RON, constând în onorariu de avocat, a cărui plată a fost dovedită cu documentele atașate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.A., reprezentată prin Consorțiul de Administratori judiciari B. și C., precum și prin Administrator special D., împotriva deciziei civile nr. 1297A din 23 noiembrie 2018 și a deciziei civile nr. 281A din 1 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 7 919,83 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata E. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2020.