ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 157/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 157/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin încheierea 22 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a "executării silite în dosarul execuțional nr. x/2017".
Împotriva acestei hotărâri, petenta A. a formulat recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curți la 2 noiembrie 2020.
Examinând recursul în raport de excepția tardivității, invocată de instanță din oficiu, a cărei analiză este prioritară față de aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 ore de la pronunțare.
Prin încheierea din 22 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a "executării silite în dosarul execuțional nr. x/2017".
Din actele și lucrările dosarului, reiese că termenul de 48 de ore de la pronunțare, prevăzut de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru exercitarea căii de atac a recursului, s-a împlinit la 24 octombrie 2020, iar recursul a fost înregistrat la 29 octombrie 2020 (astfel cum reiese din data menționată pe ștampila Curții de Apel Oradea de înregistrare a căii de atac), cu mult după împlinirea termenului legal de declarare a căii de atac.
Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca fiind tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din 22 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2021.