ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6574/2019

Ședința publică din data de 19 decembrie 2019

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei Curții de Apel Târgu Mureș la data de 31 mai 2016, sub nr. x/2016, ca urmare a declinării de competență a Tribunalului Mureș, reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș (UMF Tg. Mureș) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, obligarea pârâtului la emiterea avizului favorabil în vederea înființării ambulatorului de specialitate medicină dentară în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Tg. Mureș, respectiv a Centrului Integrat de Medicină Dentară al Universității, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 132 din 14 noiembrie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș, împotriva pârâtului Ministerul Sănătății și a dispus obligarea pârâtului să emită avizul favorabil în vederea înființării ambulatoriului de specialitate de medicină dentară în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș, respectiv a Centrului Integrat de Medicină Dentară al Universității.

Prin aceeași sentință a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 3650 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 132 din 14 noiembrie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și în rejudecare, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată.

În drept, recurentul-pârât Ministerul Sănătății a invocat critici, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susține că, potrivit prevederilor art. 174 pct. 7 din Legea nr. 1/2011, învățământul superior și postuniversitar din domeniul sănătate se desfășoară în unități sanitare publice, în institute, în centre de diagnostic și tratament, în secții cu paturi, în laboratoare și în cabinete. Conform legii speciale, se pot constitui clinici universitare, din una sau mai multe secții clinice, în specialități înrudite, din spitale publice sau private, în care sunt organizate activități de învățământ și cercetare ale departamentelor universitare.

Potrivit dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 95/2006, spitalul clinic este spitalul care are în componență secții clinice universitare care asigură asistență medicală, având relații contractuale cu o instituție de învățământ medical superior acreditată.

În opinia recurentului, având în vedere că Legea nr. 1/2011 nu definește clinica universitară și lasă definirea acestei noțiuni la nivelul legii speciale, Legea nr. 95/2006 conține reglementări clare din care rezultă că spitalul clinic este spitalul care în componență secții clinice universitare.

În ceea ce privește clinica universitară, recurentul susține că este în realitate, secția clinică universitară din cadrul spitalului clinic.

Asistența medicală ambulatorie de specialitate este reglementată în Titlul V din Legea nr. 95/2006 și se asigură de către medicii de specialitate, împreună cu alt personal specializat și autorizat în condițiile legii și se acordă, printre altele, prin unități medicale ambulatorii de specialitate sau unități medicale ambulatorii ale universităților de medicină și farmacie acreditate.

Astfel, consideră recurentul că asistența medicală ambulatorie de specialitate este activitatea ce se desfășoară în cadrul structurilor medicale prevăzute expres și limitativ la art. 135 din Legea nr. 95/2006 și nu activități de practică universitară de către studenții UMF.

Apreciază că nu există temei legal pentru obținerea avizului pentru înființarea unui ambulatoriu de specialitate în vederea efectuării de practică de către studenții U.N.F., respectiv activitate de învățământ.

În consecință, solicită admiterea recursului.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 06 martie 2017, intimata-reclamantă Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie -Târgu Mureș a invocat pe cale de excepție nulitatea recursului, asupra căreia Înalta Curte s-a pronunțat prin încheierea din 10 decembrie 2019, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală.

Astfel, arată că nu există nicio dispoziție legală care să interzică înființarea in cadrul Universității, a unui ambulatoriu de specialitate, ci din contră, textul art. 135 lit. e) din Legea nr. 95/2006 permite, astfel cum corect a reținut prima instanță.

Intimata a depus la dosarul instituției întreaga documentație realizată în vederea obținerii avizului astfel că recursul este nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Prin adresa nr. x/21.01.2013, intimata-reclamantă a solicitat recurentului-pârât, aprobarea înființării unei clinici universitare de medicină dentară cu regim de ambulator de specialitate, în cadrul Centrului Integrat de Medicină Dentară al Universității.

Recurentul a răspuns în sens negativ, prin adresa înregistrată sub nr. x/27.02.2013, cu motivarea că, în structura Spitalului Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș există un ambulatoriu de specialitate în stomatologie, la nivelul căruia se desfășoară activitate de învățământ. De asemenea, s-a menționat în răspuns că universitățile pot să își prevadă o contribuție de fonduri pentru a completa fondurile necesare desfășurării activității în acest domeniu, dar nu pot avea în structură aceste unități sanitare, legea definind clar, care sunt ministerele și instituțiile cu rețea sanitară proprie.

Deși se menționează că ar exista o lege clară prin răspunsul comunicat intimatei, nu se specifică niciun temei de drept și care ar fi acel act normativ avut în vedere.

Prin adresa înregistrată sub nr. x/02.10.2013, Ministerul Sănătății a comunicat faptul că instituțiile de învățământ superior nu pot înființa clinici universitare de medicină dentară cu regim de ambulator de specialitate, întrucât textul art. 135 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 nu prevede această posibilitate. Emitentul răspunsului a apreciat că ambulatoriu de specialitate este reglementat de OMS nr. 39/2008 și poate fi organizat doar în cadrul unui spital astfel că Ministerul Sănătății nu are temei legal în vederea avizării ambulatoriului de specialitate în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Tg. Mureș.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că refuzul recurentului-pârât de a soluționa în mod favorabil cererea formulată de intimata-reclamantă, este nejustificat, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, "Pentru îndeplinirea obiectivelor ce decurg din misiunea asumată, orice instituție de învățământ superior poate cuprinde următoarele componente organizatorice: facultăți, departamente, institute, centre sau laboratoare, unități de proiectare, centre de consultanță, clinici universitare, studiouri și ateliere artistice, teatre, muzee, centre pentru formarea continuă a resurselor umane, unități de microproducție și prestări servicii, stațiuni experimentale sau alte entități pentru activități de producție și transfer de cunoaștere și tehnologie."

Art. 174 alin. (7) din aceeași lege prevede că "Învățământul superior și postuniversitar din domeniul sănătate se desfășoară în unități sanitare publice, în institute, în centre de diagnostic și tratament, în secții cu paturi, în laboratoare și în cabinete. Conform legii speciale, se pot constitui clinici universitare, din una sau mai multe secții clinice, în specialități înrudite, din spitale publice sau private, în care sunt organizate activități de învățământ și cercetare ale departamentelor universitare."

Cererea adresată de către intimata-reclamantă Ministerului Sănătății a fost corect fundamentată pe dispozițiile art. 135 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, conform cărora "(1) Asistența medicală ambulatorie de specialitate se asigură de către medicii de specialitate împreună cu alt personal specializat și autorizat în condițiile legii și se acordă prin următoarele structuri medicale: ... a) cabinete medicale de specialitate organizate conform legislației în vigoare privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale; ... b) unități medicale ambulatorii de specialitate, organizate potrivit dispozițiilor legale în vigoare, care funcționează independent sau integrat în structura spitalelor; ... c) cabinete medicale ambulatorii de specialitate din structura spitalului care nu fac parte din ambulatoriul de specialitate/integrat al spitalului; ... d) furnizori autorizați pentru îngrijiri de specialitate la domiciliu; ... e) unități medicale ambulatorii ale universităților de medicină și farmacie acreditate și ale universităților care au în structură facultăți de medicină și farmacie acreditate."

Astfel, contrar susținerilor recurentului, asistența medicală ambulatorie de specialitate este permisă inclusiv în cadrul unităților medicale ambulatorii ale universităților de medicină și farmacie acreditate și ale universităților care au în structură facultăți de medicină și farmacie acreditate, reclamanta-intimată având o astfel de calitate, și nu doar în cadrul spitalelor, sau unităților integrate unui spital public sau universitar, cum în mod eronat susține recurentul.

În consecință, nu se identifică nicio normă legală prohibitivă, prin care să fie interzisă înființarea unei clinici universitare cu regim de ambulator de specialitate în cadrul universității de medicină acreditată și, de asemenea, nu există nicio dispoziție legală expresă prin care să se statueze că regimul ambulator de specialitate se desfășoară exclusiv în cadrul spitalelor publice sau private.

Ordinul Ministrului Sănătății nr. 39 din 16 ianuarie 2008 invocat de recurent privește reorganizarea ambulatoriului de specialitate al spitalului însă dispozițiile acestui act normativ nu înlătură de la aplicare dispozițiile art. 135 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006, care prevăd în mod expres posibilitatea acordării asistenței medicale ambulatorii de specialitate și prin unitățile medicale ambulatorii ale universităților de medicină și farmacie acreditate și ale universităților care au în structură facultăți de medicină și farmacie acreditate.

Mai mult, se constată că motivul refuzului Ministerului Sănătății de a emite aviz favorabil în vederea înființării ambulatoriului de specialitate medicină dentară în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Tg. Mureș a constat în susținerea potrivit căreia, în cadrul instituțiilor de învățământ superior nu pot fi înființate clinici cu regim ambulator de specialitate întrucât nu ar exista un temei legal și nu pentru că documentația depusă de intimată ar fi incompletă sau pentru alte motive relative la o lipsă de specializare a medicilor sau de un scop ilegitim al obținerii avizului.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 453 C. proc. civ., fiind parte care a pierdut procesul, se va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON constând în onorariul de avocat, redus potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În analiza proporționalității cuantumului onorariului de avocat cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, se constată că obiectul prezentului litigiu are o complexitate redusă față de faptul că soluționarea litigiului nu a presupus decât un singur termen de judecată, că pentru dezlegarea litigiului nu a fost necesară administrarea unor probe ample.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 132 din 14 noiembrie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă pârâtul la plata sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, reduse.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 decembrie 2019.