ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5814/2019

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în tot a deciziei nr. 3147/26.10.2015 prin care s-a dispus sancționarea sa contravențională cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru nefinalizarea procedurii prevăzute de Legea nr. 151/2004 și de Regulamentul ASF nr. 17/2014, anularea deciziei nr. 746/24.03.2016 de respingere a plângerii prealabile, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii care a fost aplicată cu cea a avertismentului în condițiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3028 din 13 octombrie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond nu a analizat și nici nu a motivat natura juridică a deciziei de sancționare contravențională nr. 3147/26.10.2015 emisă de ASF.

În opinia recurentului, sancțiunea aplicată se include în sfera acuzațiilor în materie penală prin raportare la criteriile expuse în cauza Escoubet c. Belgiei (cererea nr. x/95, [MC], par. 32): Pentru a determina acest lucru este necesar apelul la trei criterii: calificarea măsurii în litigiu în dreptul intern, natura acesteia, natura și gradul de severitate al sancțiunii.

Fapta trebuie individualizată prin însuși cuprinsul actului, descrierea acesteia nu poate fi completată ulterior prin acte extrinseci, insuficienta descriere a faptei are ca efect anularea actului sancționator, instanța neputând verifica în ce măsura fapta contravențională există și în ce măsură ar putea fi angajată răspunderea contravențională.

Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (3) din Legea 297/2004 " în cazul constatării săvârșirii a doua sau mai multe contravenții, se aplică sancțiunea cea mai mare, majorată cu până Ia 50%. după caz."

Cu titlu derogatoriu, Legea 297/2004 reglementează principiul cumulului juridic al sancțiunilor contravenționale cu posibilitatea aplicării unui spor în cazul săvârșirii unei pluralități de contravenții în materia piețelor de capital față de cumulul aritmetic al sancțiunilor contravenționale reglementat de dreptul comun în materie, O.G. nr. 2/2001.

Astfel, deși prin decizia de sancționare contravențională pârâta reține săvârșirea a două fapte contravenționale distincte, aceasta sancționează generic, în baza art. 8 alin. (1) fără însă a realiza o încadrare juridică a faptelor reținute, pe lit. a) sau pe lit. b), fără a stabili sancțiunea contravențională în cazul fiecăreia dintre cele două fapte și dacă înțelege să. aplice un spor sau nu.

Prin aplicarea unei singure sancțiuni pentru săvârșirea a două presupuse fapte contravenționale se încalcă principiul legalității aplicării sancțiunii statuat de dispozițiile art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 dar si de dispozițiile art. 275 din Legea 279/2004. Astfel, instanța nu mai poate verifica dacă sancțiunile aplicate sunt proporționale cu faptele săvârșite, obligativitate inserată la art. 275 alin. (1) din Legea 279/2004: "La individualizarea sancțiunii se va ține seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului.". Astfel, individualizarea în raport de fiecare contravenție în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) respectiv art. 275 alin. (3) din Legea 279/2004 nu poate fi verificată de către instanța de judecată sub aspectul legalității și sub aspectul modului în care s-a făcut cumulul sancțiunilor.

În speță, deși pârâta ASF a reținut săvârșirea a două contravenții aceasta a aplicat o singură sancțiune contravențională, cu amendă în cuantum de 5.000 RON. Prin urmare procesul-verbal este nelegal încheiat.

Recurentul mai susține că în mod greșit instanța de fond reține că "reclamantul a fost sancționat pentru o singură faptă, reglementată de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea 151/2014" câte vreme actul administrativ sancționator nu indică temeiul juridic al sancționării limitându-se doar la a indica art. 8 din Legea 151/2014. Instanța nu putea face abstracție de situația de fapt reținută care vorbește atât de nerespectarea termenului de 120 zile prevăzut de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea 151/2004 cât și de nerespectarea obligației de a transmite către ASF în termen de 90 de zile de la de la data adoptării hotărârii adunării generale a acționarilor.

Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material inserate la art. 6 din Legea 151/2004 reținând instituirea unei obligații de rezultat, respectiv sarcina probei în dovedirea îndeplinirii obligației de realizare a demersurilor. Totodată, instanța nu a analizat necesitatea îndeplinirii condiției privind existența acțiunilor efectiv tranzacționate pe piețele reglementate.

Prin Decizia 3148/26.10.2015 pârâta a dispus "retragerea de la tranzacționare pe BVB piața RASDAQ a acțiunilor emise de către B. S.A. Iași CUI x începând cu 27.10.2015", iar prin Decizia nr. 3149/26.10.2015 se dispune " radierea din evidența ASF a acțiunilor emise de societatea B. S.A. Iași începând cu data de 27.10.2015".

Așadar, în lipsa unei dovezi concrete din partea ASF-ului că acțiunile S.C. B. S.A. au fost efectiv tranzactionate, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) din legea 151/2014.

Prin prevederile legii 151/2014 s-a fixat un termen limită până la care trebuia depus prospectul de admitere la tranzacționare, respectiv 90 zile de la data adoptării hotărârii AGA.

Prin urmare contravenția s-a consumat și epuizat la data de 20.04.2015 (la 9 zile după adunarea AGA din 20.01.2015). Așadar, de la această dată a început să curgă termenul de prescripție de 6 luni, termen care s-a împlinit la data de 20.10.2015. Întrucât decizia ASF-ului a fost emisă în 26.10,2015 recurentul consideră că aceasta a fost emisă cu nerespectarea termenului de prescripție.

Contravențiile reglementate de Legea 151/2014 nu pot fi supuse decât regimului de drept comun, cuprinse în O.G. nr. 2/21, termenul general de prescripție fiind de 6 luni.

De asemenea, recurentul mai arată că în mod greșit instanța de fond a reținut imposibilitatea înlocuirii sancțiunii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului, apreciind că sancțiunea avertismentului se aplică doar în situația în care textul legal incriminator prevede în mod expres această sancțiune. Sacțiunea avertismentului reprezintă o sancțiune principală alături de sancțiunea amenzii aplicabilă contravențiilor în materia piețelor de capital, inaplicabilitatea unei astfel de sancțiuni reprezentând excepția de la regulă. În acest context, sancțiunea avertismentului, pentru a fi inaplicabilă este necesar a fi reglementată în mod expres inaplicabilitatea acestei sancțiuni cu privire la fapta contravențională.

Ulterior ratificării Convenției Europene a Drepturilor Omului de către România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitată. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie să asigure respectarea drepturilor omului garantate de Convenție. De asemenea, interpretarea și aplicarea legilor existente trebuie să asigure respectarea acestor drepturi.

Fapta reținută, precum și sancțiunea aplicată trebuie prevăzute în dispoziții legale accesibile și previzibile, scopul legitim și asigurarea proporției echitabile între scopul urmărit și mijloacele utilizate nu sunt îndeplinite.

Având în vedere că sancțiunea aplicată (amenda contravențională în cuantum de 5.000 RON) este vădit disproporționată, în raport cu scopul legitim urmărit, se impunea înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului.

Instanța, în virtutea rolului de cenzor al organului constatator, poate examina legalitatea și proporționalitatea sancțiunii contravenționale, dispunând de aplicarea avertismentului chiar și atunci când actul normativ sancționator nu îl prevede alternativ cu amenda, conform, art. 7 alin. (2) si 3 din O.G.2/2001.

În opinia recurentului în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că oportunitatea actului administrativ nu poate fi cenzurată pe calea acțiunii în justiție. Principiul proportionalitătii. în dreptul administrativ, este un criteriu care permite delimitarea puterii discreționare, a autorităților administrative de excesul de putere în raport de care se realizează controlul jurisdicțional al actelor administrative, pentru exces de putere.

Legea 85/2006 are ca scop satisfacerea creditorilor, iar drepturile acționarilor sunt în mod expres tratate ca și drepturi subsecvente acestui scop.

În aceste condiții devine evident că finalitatea Legii 151/2004 nu poate fi atinsă în timpul derulării unei proceduri de insolvență, ci doar după finalizarea acesteia.

Cum procedura de insolvență a debitoarei se va derula până în anul 2018, devine evident faptul că respectarea sau nerespectarea unui termen de 90 de zile în cursul anului 2015 nu generează niciun pericol social concret.

Relevant în acest sens este și răspunsul BVB, prin care comunică amânarea analizării dosarului până după finalizarea procedurii de insolvență.

În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii precum și practică judiciară a Curții Constituționale, Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene pentru Drepturile Omului.

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin decizia nr. 3147/26.10.2015 emisă de pârâta ASF s-a dispus sancționarea contravențională a reclamantului cu amendă în cuantum de 5.000 RON, în calitate de administrator special al societății B. S.A. Iași pentru nerespectarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, faptă sancționată potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 151/2014. În cuprinsul deciziei s-a reținut că acțiunile emise de societatea B. S.A. Iași sunt tranzacționate pe piața RASDAQ, că AGA acestei societăți a aprobat, la data 20.01.2015, tranzacționarea acțiunilor emise de societate pe piața reglementată administrată de BVB, dar hotărârea nu a fost adusă la îndeplinire, că societatea nu a transmis ASF prospectul de admitere la tranzacționare, întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în vederea aprobării acestuia, și nici acordul de principiu al operatorului de piață privind admiterea la tranzacționare sau decizia motivată a operatorului de piață privind neacordarea acordului de principiu, în termenul prevăzut de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, precum și faptul că AGA din data de 10.1.02015, prin care s-a aprobat anularea art. 1 din Hotărârea AGA din data de 20.01.2015 privind tranzacționarea societății pe piața reglementată administrată de BVB și admiterea ei la tranzacționare a acțiunilor societății pe sistemul alternativ de tranzacționare administrat de BVB, s-a desfășurat în afara termenului prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014.

Contestația prealabilă formulată de reclamant a fost respinsă prin decizia nr. 746/24.03.2016 emisă de ASF.

Adunarea generală extraordinară a societății B. S.A. Iași a fost convocată și s-a desfășurat în cadrul termenului legal de 120 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2014, prevăzut de art. 2 alin. (1) din același act normativ, fiind adoptată hotărârea nr. 1/20.01.2015 prin care s-a hotărât ca, începând cu data de 01.10.2015, acțiunile societății să fie tranzacționate pe piața reglementată de Bursa de Valori.

Așadar, începând cu data de 20.01.2015 a început să curgă termenul de 90 de zile prevăzut de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, în care societatea avea obligația să transmită la A.S.F. prospectul de admitere la tranzacționare, întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în vederea aprobării acestuia. Or, în cauza de față, reclamantul nu a depus nicio dovadă din care să rezulte că și-a îndeplinit această obligație.

Hotărârea nr. 3/10.10.2015 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C. B. S.A. Iași, prin care s-a anulat articolul 1 din Hotărârea nr. 1/20.01.2015 privind tranzacționarea acțiunilor societății și s-a aprobat ca acțiunile societății să fie tranzacționate pe Bursa de Valori București - Piața AERO, a fost emisă după expirarea termenului legal de 90 de zile anterior menționat, care s-a împlinit la data de 21.04.2015.

În condițiile în care acționarii societății, în cadrul AGEA din data de 20.01.2015 au decis ca începând cu data de 01.10.2015 acțiunile societății să fie tranzacționate pe piața reglementată de Bursa de Valori, reclamantul avea obligația de a proceda la demararea procedurilor în vederea întocmirii prospectului de admitere la tranzacționare și transmiterii acestuia către ASF spre aprobare.

În acest context, în mod corect, instanța de fond a constatat că Hotărârea nr. 3/10.10.2015 a AGEA S.C. B. S.A. Iași, prin care s-a anulat art. 1 din Hotărârea nr. 1/20.01.2015 privind tranzacționarea acțiunilor societății și s-a aprobat ca acțiunile societății să fie tranzacționate pe B.V.B. - Piața AERO, a fost emisă după expirarea termenului legal de 90 de zile anterior menționat, care s-a împlinit la data de 21.04.2015.

Referitor la susținerile recurentului potrivit cărora "instanța de fond nu a analizat valabilitatea actului administrativ contestat din perspectiva încălcării principiului legalității sancționării", Înalta Curte constată că temeiul de drept al aplicării sancțiunii dispusă prin Decizia A.S.F. nr. 3147/26.10.2015 este reprezentat de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) și d), art. 3 alin. (1) lit. d), art. 6 alin. (1) și (3), art. 7 alin. (2) și art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, sancțiunea aplicată de către A.S.F. prin actul administrativ contestat în cauză a avut în vedere nerespectarea de către recurentul-reclamant a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzactionează pe piața RASDAO sau pe piața valorilor mobiliare necotate și a fost întemeiată pe prevederile art. 8 alin. (1) din același act normativ.

Conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 93/2012, cu modificările și completările ulterioare, "Atribuțiile și prerogativele conferite A.S.F., inclusiv condițiile de exercitare a acestora, precum și măsurile și sancțiunile ce pot fi aplicate de A.S.F. sunt cele din actele normative prevăzute Ia art. 2 alin. (1)", iar alin. (3) al aceluiași articol precizează că actele individuale ale A.S.F. sunt autorizațiile, atestatele, avizele și deciziile.

Potrivit art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012, cu modificările și completările ulterioare, "A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale."

În conformitate de dispozițiile art. 5 lit. a) din O.U.G. nr. 93/2013, cu modificările și completările ulterioare, în exercitarea atribuțiilor și prerogativelor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, A.S.F. contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcționare și supraveghere a piețelor, participanților și operațiunilor pe aceste piețe și are drept obiective asigurarea stabilității, competitivității și bunei funcționări a piețelor, promovarea încrederii în aceste piețe și în investițiile în instrumente financiare, precum și asigurarea protecției operatorilor și investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond, că decizia de sancționare, contestată prin acțiunea introductivă, a fost emisă de A.S.F. în conformitate cu dispozițiile legale speciale în vigoare și în baza prerogativelor cu care această autoritate a fost învestită prin lege.

Contrar afirmațiilor recurentului-reclamant, decizia a cărei anulare se solicită conține descrierea faptelor constatate de A.S.F., precum și motivele de fapt și de drept care au condus la emiterea acesteia și a fost emisă ca urmare a unei activități de analiză și investigare a faptelor constatate, în conformitate cu prerogativele acestei autorități, confirmate prin O.U.G. nr. 93/2012 cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 25/2012 privind aprobarea Statutului C.N.V.M cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la afirmațiile recurentului cu privire la încălcarea principiului legalității aplicării sancțiunii statuat de dispozițiile art. 10 alin. (1) din O. U.G. nr. 2/2001 dar și de dispozițiile art. 275 din Legea nr. 297/2004, Înalta Curte constată că prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt incompatibile sferei de activitate în discuție, având în vedere că decizia contestată a fost emisă de către A.S.F. în exercitarea prerogativelor de supraveghere și control conferite de cadrul legal incident activității A.S.F., respectiv în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.S.F., aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește regimul juridic al contravențiilor, procedura de constatare a contravențiilor și stabilire a sancțiunilor contravenționale invocată de către recurentul-reclamant și astfel cum este prevăzută în O.G. nr. 2/2001, nu este aplicabilă în materia contravențiilor săvârșite pe piața de capital. În ceea ce privește stabilirea, constatarea și aplicarea sancțiunilor contravenționale, legislația incidență pieței de capital prevede o procedură specifică, care face excepție de la norma generală statuată prin O.G. nr. 2/2001.

Astfel, art. 278 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 prevede faptul că "în ceea ce privește procedura de stabilire și constatare a contravențiilor, precum și de aplicare a sancțiunilor, prevederile prezentei legi derogă de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare."

Având în vedere prevederile legale mai sus citate, precum și principiul de drept potrivit căruia norma specială se va aplica cu prioritate, ori de câte ori se găsește în fața unui caz care intră în prevederile sale, este indubitabil că O.U.G. nr. 93/2012, aprobată prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare reprezintă o reglementare specială, care derogă de la norma, generală, reprezentată de O.G. nr. 2/2001.

De asemenea, Înalta Curte constată că este neîntemeiată și susținerea reclamantului-recurent potrivit căreia "fapta reținută ... nu există", în considerarea adresei transmisă de BVB potrivit căreia societatea nu îndeplinea criteriile impuse de BVB referitoare la tranzacționarea pe ATS, fiind în procedură de reorganizare judiciară, având în vedere faptul că a doua hotărâre AGEA din data de 10.10.2015 s-a desfășurat în afara termenului legal de 120 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2014 și după aproape 9 luni de la desfășurarea ședinței AGEA din data de 20.01.2015.

Sancțiunea aplicată reclamantului-recurent prin decizia contestată a avut în vedere faptul că acesta, în calitate de administrator special al societății emitente, nu a transmis la A.S.F., în termen de 90 de zile de la data adoptării hotărârii AGEA din data de 20.01.2015, respectiv până la data de 20.04.2015, prospectul de admitere la tranzacționare, în vederea aprobării acestuia, nerespectând astfel termenul prevăzut la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 151/2014.

Recurentul-reclamant nu poate susține faptul că neexecutarea obligației decurgând din art. 6 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 ar fi cauzată de starea de reorganizare în care se află S.C. B. S.A. Iași.

Starea de insolvență a S.C. B. S.A. Iași nu făcea imposibilă punerea în executare a Hotărârii AGEA nr. 1/20.01.2015. Mai mult decât atât, potrivit art. 3 din Legea nr. 151/2014, în ipoteza în care acționarii considerau că, dată fiind situația de insolvență în care se află societatea, nu este posibilă sau oportună efectuarea de demersuri legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, aceștia aveau posibilitatea adoptării unei hotărâri în consecință, respectiv în sensul neefectuării unor astfel de demersuri.

Și afirmațiile recurentului-reclamant potrivit cărora a acționat în termenul de 90 de zile în raport de Hotărârea AGEA nr. 3/10.10.2015 sunt neîntemeiate având în vedere că decizia de sancționare a recurentului nu a fost emisă avându-se în vedere nerespectarea obligației instituite de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 în raport de această hotărâre, ci în raport de hotărârea anterioară, nr. 1/20.01.2015.

Înalta Curte mai apreciază că în mod corect, instanța de fond a concluzionat că dispozițiile O.G. nr. 2/2001 nu sunt aplicabile în speță, astfel încât termenul de prescripție a constatării, aplicării și executării sancțiunii contravenționale este de 3 ani de la data săvârșirii faptei prevăzut de art. 278 din Legea nr. 297/2004, iar nu cel de 6 luni de la data săvârșirii faptei prevăzut de art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Reclamantul-recurent a fost sancționat în virtutea calității deținute la S.C. B. S.A. deoarece nu a depus la A.S.F. cererea de admitere la tranzacționare, conform art. 94 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 însoțită de acordul de principiu al operatorului de piață cu privire la tranzacționarea acțiunilor pe piața reglementată aflată în administrarea respectivului operator de piață sau, după caz, de decizia sa motivată privind neacordarea acordului de principiu.

Prin conduita administratorului special, s-a tergiversat în mod nejustificat derularea procedurii prevăzută de Legea nr. 151/2014 și Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, deoarece până la data încetării de drept a activității pieței RASDAQ, hotărârea AGEA trebuia dusă la îndeplinire, fie prin emiterea de către A.S.F. a deciziei de admitere, fie prin respingerea cererii.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului potrivit cărora "termenul de 90 de zile reglementat prin prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 nu a putut fi respectat din motive independente de voința sa, ceea ce atrage inexistența laturii subiective a contravenției", nu sunt de natură să-l exonereze de obligațiile legale impuse de Legea nr. 151/2014, întrucât legea nu distinge în sensul neaplicării sale societăților aflate în insolvență.

Referitor la afirmațiile recurentului cu privire la faptul că "instanța de fond a reținut imposibilitatea înlocuirii sancțiunii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului", Înalta Curte constată că la analiza acestei solicitări instanța de fond a ținut cont de faptul că, în cauză, sunt inaplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001, implicit ale art. 7 alin. (3) care stabilesc că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Astfel cum este menționat în actul administrativ de sancționare, temeiul legal al emiterii acestuia este reprezentat de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, care prevede în mod expres faptul că sancțiunea pentru contravenția prevăzută la lit. b), reținută în sarcina recurentului, se pedepsește cu amendă, al cărui cuantum poate varia de la 5.000 RON la 100.000 RON. Deci, în mod corect, instanța de fond a concluzionat că nu exista posibilitatea aplicării unui alt tip de sancțiune, respectiv cea a avertismentului.

Dispozițiile art. 17 alin. (2) din Statutul C.N.V.M. aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, invocate de către recurentul -reclamant, au un caracter general, enumerativ, în ceea ce privește tipurile de sancțiuni pe cate C.N.V.M. le poate aplica, dar, pentru a se putea aplica în speță sancțiunea avertismentului, este necesar să se analizeze dacă textul legal care incriminează o anumită faptă contravențională prevede în mod expres această sancțiune. Or, în speță, această condiție nu este îndeplinită.

Sancțiunea amenzii aplicată prin Decizia nr. 3147/26.10.2015 a avut în vedere o faptă contravențională de o anumită gravitate, respectiv nefinalizarea de către recurent a procedurii prevăzută de Legea nr. 151/2014 și de Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, această conduită fiind de natură a prejudicia interesele acționarilor societății. La individualizarea sancțiunii s-au avut în vedere circumstanțele reale și personale ale faptei și a făptuitorului, aplicându-se sancțiunea cu amendă reprezentând minimul prevăzut de lege pentru contravenția săvârșită, deci, astfel cum a reținut instanța de fond, nu se poate susține că A.S.F. ar fi aplicat o sancțiune disproporționată în raport de gravitatea faptei.

În ceea ce privește excesul de putere de care a dat dovadă autoritatea pârâtă, precum și oportunitatea emiterii deciziei de sancționare, invocate de care recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanța de fond a reținut că oportunitatea emiterii actului administrativ nu poate fi cenzurată pe calea acțiunii în justiție, autoritatea publică fiind cea mai apropiată de fenomenul social, astfel încât este cea mai în măsură să aprecieze care sunt măsurile cele mai adecvate pentru reglementarea raporturilor administrative.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3028 din 13 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2019.