ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5798/2019

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub dosar nr. x/2017 reclamanții Cabinet Individual de Avocatură "A." și B. - Persoană Fizică au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din data de 19.06.2017 privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecțiilor fiscale la persoane fizice emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și a Deciziei de impunere nr. x/19.06.2017 până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța pe fondul cauzei.

Prin sentința nr. 183 din 23 august 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanții Cabinet Individual de Avocatură "A." și A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 183 din 23 august 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții Cabinet Individual de Avocatură "A." și A..

Prin Decizia nr. 1301 din 12 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurenții - reclamanți Cabinet Individual de Avocatură "A." și B. împotriva sentinței nr. 183 din 23 august 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și, în temeiul art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ., a dispus restituirea cauțiunii în cuantum 17416 RON consemnată cu recipisa nr. x din 21.07.2017 C.

Împotriva Deciziei nr. 1301 din 12 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, au formulat contestație în anulare recurenții - reclamanți Cabinet Individual de Avocatură "A." și B., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 9 iulie 2019, sub nr. x/2019.

Prin contestația în anulare s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei criticate, rejudecarea și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a învederat că Decizia 1301/12.03.2019 este nelegală și netemeinică fiind bazată pe o eroare materială.

În acest sens, contestatorii arată că prin sentința nr. 183/23.08.2017, pronunțată în fond de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2017 s-a reținut, ca unic motiv de respingere a cererii de suspendare a executării formulate împotriva Deciziilor de Impunere nr. x/09.06.2017 și nr. y/19.06.2017 emise de către ANAF Sibiu, faptul că, la momentul emiterii respectivei sentințe, nu era îndeplinita condiția "cazului bine întemeiat" în sensul în care, nu existau indicii de nelegalitate a respectivelor acte administrative.

Prin Decizia 1301/12.03.2019, instanța de recurs a respins recursul reclamantului, reținând exact aceleași argumente invocate de instanța de fond, în sensul în care, deși se probase condiția prevenirii pagubei iminente, nu existau indicii de nelegalitate a actelor administrative contestate.

Doar că, instanța de recurs, comițând o eroare materială, nu a observat faptul că la data de 25 februarie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 38/2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a admis în parte plângerea formulată împotriva Deciziei nr. 2407/19.02.2018, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov (organul administrativ ierarhic superior ANAF Sibiu), așa cum Decizia nr. 2407/19.02.2018 a fost completată cu Decizia nr. 2407bis/06.03.2018 emisă de aceeași instituție.

Prin Decizia nr. 2407/19.02.2018, DGRFP Brașov respinsese contestația fiscală formulată împotriva Deciziilor de Impunere nr. x/09.06.2017 și nr. y/19.06.2017 emise de către ANAF Sibiu.

Eroarea materială produsă de instanța de recurs se datorează, probabil, faptului că termenul de judecată stabilit pentru judecarea recursului a fost în data de 26 februarie 2019, la doar l zi după data de 25 februarie 2019, dată la care Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 38/2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, sentință prin care s-a admis în parte plângerea formulată împotriva deciziei contestate.

Instanța de recurs nu a făcut absolut nicio referire în conținutul Deciziei 1301/12.03.2019, la sentința nr. 38/2019, emisă în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, deși, prin admiterea, chiar și parțială, a plângerii formulate, era absolut evident faptul că este îndeplinită si condiția cazului bine justificat.

Admiterea, chiar și parțială, a plângerii formulate împotriva Deciziei contestate constituie o împrejurare de fapt și de drept în măsură să creeze cel puțin o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o.

Deși nu este definitivă, sentința nr. 38/2019 are o putere de lucru judecat relativă și constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării probelor (inclusiv o expertiză judiciară) și a efectuării unei evaluări aprofundate a situației de fapt contestate.

În opinia contestatorilor, doar din eroare s-a putut trece peste jurisprudența cvasiunanima a Înaltei Curți de Casație și Justiției, soluțiile fiind în sensul de admitere a cererilor de suspendare a executării silite a actelor atacate, în cazul în care instanța de judecata investită cu analizarea în fond a plângerilor formulate împotriva actelor administrative constată faptul că respectivele acte sunt nelegale, parțial sau în totalitate.

Susțin contestatori că, în speță, recursul nu putea fi analizat cu ignorarea sentinței nr. 38/2019, pronunțate în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Alba Iulia, decât în cazul existenței unei erori materiale astfel încât sunt îndeplinite condițiile de formă prevăzute în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., pentru admiterea prezentei contestații în anulare specială.

În fine, contestatorii arată că eroarea materială comisă prin conținutul Deciziei nr. 1301/12.03.2019, este de natură să provoace daune extrem de grave, de natura falimentului, având în vedere faptul că situația este una mult mai proastă comparativ cu data pronunțării sentinței nr. 183/2017, în sensul în care nu numai că au absolut toate conturile bancare sub procedura sechestrului, fiind poprite și indisponibilizate absolut toate veniturile realizate, dar ANAF Sibiu, în continuarea demersurilor abuzive, a demarat procedura vânzării la licitație a unuia dintre cele două active pe care le avea în proprietate, deși cunoștea conținutul sentinței nr. 38/2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin întâmpinare, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată.

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.: (...)

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Așadar, reglementând contestația în anulare specială, art. 503 din C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, alături de alte motive expres și limitativ prevăzute de lege, textul care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Cu privire la ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., aceasta se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greșit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

În orice caz, contestația în anulare nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Conturând presupusa greșeala eroare materială, contestatorii au susținut că, în esență, această eroare ar consta în neobservarea de către instanța de recurs a sentinței nr. 38/2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Alba Iulia.

Prin cererea sa, contestatorii critică soluția instanței de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor aplicabile și a motivelor de recurs. Astfel, contestatorii formulează apărări de fond, interpretări asupra aprecierii probelor.

În doctrina relevantă procesuală civilă, sintagma "greșeală materială" a fost analizată prin opoziție cu greșeala de judecată, subliniindu-se că vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situații în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că alegațiile contestatorilor referitoare la eroarea instanței de recurs, care a pronunțat Decizia nr. 1301/12.03.2019 cu ignorarea sentinței nr. 38/2019, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Modul în care instanța de recurs a înțeles să se raporteze, în soluționarea cauzei, la sentința nr. 38/2019 prin care s-au anulat parțial actele administrative fiscale cu privire la sumele stabilite suplimentar, nu poate face obiectul analizei din perspectiva noțiunii de eroare materială, astfel cum aceasta a fost reglementă de legiuitor.

Astfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile contestatorilor în sensul că instanța de recurs a pronunțat decizia în urma unei erori materiale, în realitate din motivarea contestației în anulare, rezultă că în cauză, se urmărește reanalizarea probelor existente la dosar din perspectiva prevederilor legale, ceea ce nu este posibil prin exercitarea unei căi de atac în retractare.

Conchizând, Înalta Curte reține că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în:Mitrea c România/2008, Stanca Popescu c România/2009).

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorilor sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluție adoptate

Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Cabinet Individual avocat A. și B. împotriva deciziei nr. 1301 din 12 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2019.