ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5063/2019

Ședința publică din data de 25 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat:

- anularea în tot a Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara să plătească indemnizațiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, astfel stabilite prin Ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească dobânda legală și actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data efectivă a plății;

- obligarea Ministerului Finanțelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 din data de 12 august 2016;

- obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 801 din 8 martie 2017, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității, invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind anularea și suspendarea Ordinului nr. 171/02.09.2016 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și capătul de cerere privind obligarea la plata indemnizațiilor brute lunare conform Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016.

De asemenea, a admis în parte acțiunea promovată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să întreprindă măsurile necesare pentru plata către reclamanți a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale cuvenite și neachitate, pentru perioada dintre data aplicării Ordinului nr. 171/02.09.2016 și data aplicării noilor ordine privind salarizarea, precum și la actualizarea cu indicele de inflație, a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată. Totodată a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanților privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că, având în vedere Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (11) - (l4) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, Procurorul General a emis la data de 21.12.2016 Ordinul nr. 2536.

Potrivit ordinului menționat începând cu data de 01 august 2016, procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor beneficiază de drepturile salariale majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare pentru funcția de procuror, prin aplicarea la indemnizația de încadrare brută lunară a valorii de referință sectorială majorată cu 18%.

Astfel, în cursul lunii ianuarie, reclamanții au primit integral diferențele salariale solicitate astfel că acțiunea reclamanților este lipsită de interes.

Recurentul consideră că, respingând ca rămase fără obiect capetele de cerere privind anularea și suspendarea Ordinului nr. 171/02.09.2016, instanța în mod greșit a obligat pârâții la plata dobânzilor legale și a indicelui de inflație calculate asupra diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și neachitate pentru perioada dintre data aplicării Ordinului nr. 171/02.09.2016 și data aplicării noilor ordine.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este lipsit de interes.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere următoarele considerente.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 2536/21.12.2016 a fost revocat implicit Ordinul nr. 171/02.09.2016 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, retroactiv, începând cu data de 1 august 2016, ca urmare a Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, revenindu-se la indemnizațiile brute stabilite anterior prin Ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016, reclamanții fiind așadar repuși în situația anterioară emiterii Ordinului nr. 171/02.09.2016.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiție de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Practica judiciară a statuat că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Înalta Curte constată că recurentul nu mai justifică un folos practic, legitim, și actual, având în vedere situația factuală din cauza de față.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 801 din 08 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2019.