ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 492/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 19.10.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice:

- anularea în tot a Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească indemnizațiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, stabilite prin Ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească dobânda legală și actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data efectivă a plății;

- obligarea Ministerului Finanțelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 din data de 12 august 2016;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la cheltuieli de judecată.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat: 1. excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, în raport de capătul de cerere prin care se solicită obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești solicitate, în raport cu dispozițiile art. 20 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, care definește categoriile de ordonatori de credite; excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în ceea ce privește capătul de cerere prin care reclamanții au solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare efectuării plății; excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care reclamanții au solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale.

Prin sentința civilă nr. 687 din 1 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității, invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice; a respins, ca rămase fără obiect capetele de cerere privind anularea și suspendarea Ordinului nr. 171/02.09.2016 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și capătul de cerere privind obligarea la plata indemnizațiilor brute lunare conform Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016.

De asemenea, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să întreprindă măsurile necesare pentru plata către reclamanți a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale cuvenite și neachitate, pentru perioada dintre data aplicării Ordinului nr. 171/02.09.2016 și data aplicării noilor ordine privind salarizarea, precum și la actualizarea cu indicele de inflație. A respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată, și a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 687 din 1 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe fond, respingerea capetelor de cerere privind acordarea dobânzilor legale și actualizarea creanței cu indicele de inflație, ca nefondate.

În motivarea recursului consideră nelegală și netemeinică soluția instanței de fond sub aspectul obligării pârâților la plata dobânzilor legale și a actualizării cu indicele de inflație, apreciind că în condițiile în care capătul principal de cerere - respectiv acțiunea în anularea ordinului atacat - a fost respins, respectiv nu s-a constatat existența unei creanțe în sarcina pârâtului, cererile accesorii nu puteau avea o soluție diferită, neavând temei legal.

Susține că în speță nu se aplică nici Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, având în vedere că aceasta privește acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile O.U.G. nr. 71/2009, în speță nefiind vorba de o asemenea ipoteză.

Arată că aplicarea Ordinului nr. 171/2016 a încetat la data emiterii Ordinului nr. 2536/21.12.2016, în urma pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, și nu ca urmare a anulării sale de către instanță, astfel că nu se poate vorbi despre nelegalitatea ordinului atacat, motiv pentru care obligarea sa la plata dobânzii legale și la actualizarea sumelor cu indicele de inflație este lipsită de suport legal.

De asemenea, arată că în cauză nu s-a dovedit existența unui prejudiciu constând în plata unor drepturi salariale într-un cuantum inferior celui cuvenit, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond în considerentele hotărârii recurate.

Recurentul-pârât solicită respingerea cererilor de obligare a sa la plata dobânzilor legale și a actualizării cu indicele de inflație, având în vedere că fondurile ce i-au fost alocate nu cuprind un asemenea capitol, sens în care invocă art. 14, art. 29 alin. (3) și art. 47 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 500/2002, apreciind că obligația stabilită în sarcina sa are caracter imposibil.

Precizează că dobânda este o sancțiune civilă reprezentând daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, reprezentând echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligației, iar acordarea acestuia ține de răspunderea civilă contractuală, ce presupune existența unui contract, or, între reclamanți și pârât nu este încheiată nicio convenție care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale.

Intimații - reclamanți B., F., E. și K. au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice: anularea Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească indemnizațiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, stabilite prin Ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească dobânda legală și actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data efectivă a plății; obligarea Ministerului Finanțelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 din data de 12 august 2016; obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de recurs, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție critică, în esență, obligarea sa la plata dobânzilor legale și la actualizarea creanței cu indicele de inflație, celelalte dispoziții ale hotărârii atacate nefiind recurate, astfel că recursul urmează a fi analizat doar din această perspectivă.

Verificând dispozitivul hotărârii recurate se constată că prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților, în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe care l-a obligat să întreprindă măsurile necesare pentru plata către reclamanți a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale cuvenite și neachitate, pentru perioada dintre data aplicării Ordinului nr. 171/02.09.2016 și data aplicării noilor ordine privind salarizarea, precum și la actualizarea cu indicele de inflație.

Prin urmare, criticile recurentului-pârât vizând lipsa fondurilor alocate de la Bugetul de Stat pentru plata acestor sume sunt nefondate, în condițiile în care acesta a fost obligat să întreprindă măsurile necesare pentru plata către reclamanți a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale cuvenite și neachitate, precum și la actualizarea cu indicele de inflație, și nu la plata directă și imediată a acestor sume.

De altfel, prima instanță a reținut că reclamanții nu au înțeles să cheme în judecată și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în cadrul căruia își exercită funcțiile, în calitate de ordonator secundar de credite căruia i-ar fi revenit obligația de a plăti reclamanților dobânda legală și actualizarea cu indicele de inflație, aferente diferenței de drepturi salariale cuvenite, și că, în aceste condiții, poate doar ca, în baza Legii nr. 500/2002, să oblige Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să efectueze demersurile necesare în limita atribuțiilor sale legale, pentru ca ordonatorii secundari și terțiari de credite să poată efectua aceste plăți.

În ceea ce privește acordarea dobânzii legale și actualizarea diferențelor de drepturi salariale cuvenite cu indicele de inflație, Înalta Curte constată că prima instanță a ținut în mod corect că, întrucât dreptul reclamanților la plata indemnizațiilor brute lunare conform Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016, pe toată perioada de aplicare a Ordinului nr. 171/02.09.2016 a fost recunoscut retroactiv prin Ordinul nr. 2536/21.12.2016 și, având în vedere că în perioada 1 august 2016 - 21 decembrie 2016 reclamanții au fost lipsiți de plata acestor diferențe salariale cuvenite, se impune acordarea către reclamanți a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale cuvenite și neachitate, precum și la actualizarea sumelor cu indicele de inflație.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 687 din 1 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 687 din 1 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.