ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4874/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4874/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 17 octombrie 2019
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.07.2018, pe rolul Tribunalului București, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția de Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor a solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea actelor administrative fiscale reprezentate de Scrisorile: nr. ISR AF 280/25.01.2018 și ISR AF 281/25.01.2018, înregistrate la D.C.E.A.C. sub nr. x/12.02.2018 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași; nr. ISR AF 334/031.01.2018 și ISR AF 335/31.01.2018, înregistrate la D.C.E.A.C. sub nr. x/05.03.2018, emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și a Scrisorii nr. x/30.05.2018, înregistrată la D.C.E.A.C. sub nr. x/05.06.2018, prin care s-a soluționat contestația nr. 10525/12.03.2018 formulată de RNP - Romsilva - Direcția de creștere, exploatare și ameliorare a cabalinelor; nr. ISR AF 500/09.02.2018 și ISR AF 501/09.02.2018 înregistrate la D.C.E.A.C. sub nr. x/06.03.2018 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și a Scrisorii nr. y/14.06.2018, înregistrată la D.C.E.A.C. sub nr. x/19.06.2018, prin care s-a soluționat contestația nr. 10524/13.03.2018 formulată de RNP - Romsilva - Direcția de creștere, exploatare și ameliorare a cabalinelor. A mai solicitat obligarea pârâtei la avizarea deconturilor justificative aferente pentru lunile iulie - decembrie 2012 și mai - decembrie 2013 pentru Herghelia Cislău, Herghelia Mangalia, Depozitul de armăsari Râmnicelu, Herghelia Rușețu, respectiv lunile iulie 2012, noiembrie- decembrie 2013 pentru Herghelia Tulucești, cu cheltuieli de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 7587/2018 din data de 19.11.2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Direcția de Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în favoarea Curții de Apel București.
În considerentele sentinței s-a reținut că tribunalele judecă în primă instanță, ca instanțe de apel și ca instanțe de recurs, precum și orice alte cereri date prin lege în competența lor, fiind instanță de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță.
S-a mai reținut că deciziile de soluționare a plângerilor prealabile au fost emise de Ministerul Finanțelor Publice, care este un organ central, ceea ce, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, iar faptul că reclamanta a formulat acțiune în anulare direct împotriva actelor administrativ fiscale și nu împotriva deciziilor de soluționare a contestației nu atrage competența tribunalului, întrucât instanța competentă urmează a se pronunța asupra tuturor chestiunilor litigioase.
2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal
Prin decizia civilă nr. 771 din data de 01.03.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sens în care a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în speță au fost contestate Dispozițiile obligatorii nr. ISR AIF 281/2018, nr. ISR AIF 335/2018, nr. ISR AIF 501/2018 și Rapoartele de inspecție economico-financiare aferente acestora emise de către Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași.
Astfel, a considerat că nu este aplicabil criteriul valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, nefiind vorba despre taxe și impozite, contribuții, datorii vamale ori accesorii ale acestora, iar în ceea ce privește rangul autorității emitente a actelor administrative contestate, a apreciat că în raport de acest criteriu revine tribunalului administrativ-fiscal competența soluționării cauzei.
Totodată, Curtea de Apel București a reținut că deciziile de soluționare a plângerilor prealabile formulate împotriva dispozițiilor obligatorii reprezintă doar răspunsul emis de autoritatea învestită cu soluționarea acestora, iar actele care produc efecte și a căror anulare se urmărește prin promovarea acțiunii sunt dispozițiile obligatorii emise de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.
II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei.
Reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția de Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Rapoartelor de inspecție economico-financiară nr. ISR AF 280/25.01.2018, nr. ISR AF 334/031.01.2018, nr. ISR AF 500/09.02.2018; a Dispozițiilor obligatorii nr. ISR AF 281/25.01.2018, nr. ISR AF 335/31.01.2018, nr. ISR AF 501/09.02.2018, precum și a deciziilor de soluționare a contestațiilor nr. x/30.05.2018 și nr. y/14.06.2018, emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.
Astfel, acțiunea are ca obiect rapoartele de inspecție economico-financiară, dispoziții obligatorii și decizii de soluționare a contestațiilor, emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în temeiul O.U.G. nr. 94/2011, privind sume solicitate spre decontare de la bugetul de stat pentru întreținerea cabalinelor.
Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acțiunii - 04.07.2018, potrivit căruia:
"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
Legea reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului contestat în sistemul administrației publice (autorități centrale/locale) și valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului contestat.
Regulile privind competența sunt de strictă interpretare și, în raport cu obiectul acțiunii, Înalta Curte apreciază că sumele stabilite prin măsurile din dispozițiile obligatorii contestate de reclamantă nu se încadrează în cele expres prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru că nu privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, ci se referă la sume decontate de la bugetul de stat pentru întreținerea cabalinelor.
În conformitate cu prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare și art. 33 alin. (1) și (3) din Normele metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare aprobate prin H.G. nr. 101/2002 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, împotriva dispozițiilor obligatorii se poate formula plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dispoziția obligatorie fiind privită ca un act administrativ și nu ca un act de impunere fiscală, care să fie contestat în condițiile Codului de procedură fiscală.
Astfel, în cauză, în stabilirea instanței competente, nu este aplicabil criteriul valoric, ci criteriul rangului emitentului actului contestat.
Pornind de la această premisă, este necesară identificarea actului administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, act supus executării și care poate constitui obiect al acțiunii în contencios administrativ.
Înalta Curte reține că Dispozițiile obligatorii nr. ISR AF 281/25.01.2018, nr. ISR AF 335/31.01.2018 și nr. ISR AF 501/09.02.2018 reprezintă titluri de creanță și că neaducerea la îndeplinire a obligațiilor prevăzute de art. 24 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 94/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 107/2012, cu modificările ulterioare, se sancționează contravențional, potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din același act normativ.
Deci, actele cu caracter executoriu, care conțin măsurile de restabilire a legalității și regularității, sunt dispozițiile obligatorii, în timp ce deciziile de soluționare a plângerilor prealabile și contestațiilor sunt actele prin care este soluționată contestația administrativă, prealabilă sesizării instanței.
Prin urmare, în raport cu actul administrativ vătămător, respectiv Dispozițiile obligatorii nr. ISR AF 281/25.01.2018, nr. ISR AF 335/31.01.2018 și nr. ISR AF 501/09.02.2018, și cu emitentul acestor acte, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, autoritate de rang local, competența de soluționare a cauzei aparține, în primă instanță, secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Direcția de Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2019.