ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 376/2019

HOTĂRÂRE
20.10.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 376/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 116/20.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în Dosarul nr. x/2015, a fost respins recursul declarat de către A., prin reprezentant legal B., împotriva încheierii din 16.10.2017 pronunțată de Tribunalul Iași.

Prin încheierea din 16.10.2017, Tribunalul Iași, secția civilă, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea acestei cauzei până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2015 înregistrat pe rolul D.N.A. Serviciul Teritorial Iași.

Prin Decizia civilă nr. 37/14.02.2018 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2014 a fost admis recursul promovat de recurenta A. împotriva încheierii pronunțată la data de 20 octombrie 2017 de Judecătoria Hârlău, încheiere pe care a casat-o în tot și a trimis cauza spre continuarea judecății la Judecătoria Hârlău.

Prin încheierea de ședința din data de 20 octombrie 2017, Judecătoria Hârlău a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. suspendarea judecării cauzei până la soluționarea Cauzei penale nr. 159/P/2015 al Ministerului Public - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași.

Împotriva Deciziei nr. 116/2018 a Curții de Apel Iași, R.N.P. Romsilva prin Direcția Silvică Iași a declarat revizuire.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalul Iași, secția I civilă, sub nr. x/2018 la 29.03.2018, s-a solicitat revizuirea hotărârilor pretinse a fi potrivnice, respectiv Decizia civilă nr. 116/20.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2015 și Decizia civilă nr. 37/14.02.2018 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2014.

În drept s-au invocat inițial prevederile art. 509, pct. 8 noul C. proc. civ. și ulterior s-a precizat că este vorba despre art. 322 pct. 7 din vechiul C. proc. civ., față de data înregistrării primei cereri de chemare în judecată.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că prin Decizia nr. 37/2018, Tribunalul Iași a admis recursul formulat de către intimata împotriva încheierii din data de 20.10.2017 a Judecătoriei Hârlău, prin care s-a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2, suspendarea judecării cauzei ce forma obiectul Dosarului nr. x/2014 până la soluționarea Cauzei penale nr. 159/P/2015 a Ministerului Public - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași.

A arătat că Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvica Vaslui a formulat plângere penală, prin care a solicitat cercetarea activității Comisiilor Locale de Fond Funciar Deleni și Țibănești, precum și a Comisiei Județene de Fond Funciar Iași, în soluționarea aceleiași cereri, cu nr. 6408/21.10.2005 depusa de A., sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: abuz în serviciu, neglijență în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune, plângere penală ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2015 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași.

Soluția pronunțată de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași prin Ordonanța din 07.03.2017, menținută prin Ordonanța procurorului Șef serviciu nr. 23/II/2017 din 24.04.2017 - de clasare a cauzei pentru săvârșirea infracțiunilor sus-menționate a fost desființată în integralitate, prin Încheierea finală nr. 134/15.09.2017, pronunțată de Tribunalul Iași, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea completării urmăririi penale începute.

Revizuenta a arătat că, în mod corect, instanța de fond a reținut că pentru a fi incident cazul de suspendare facultativă este suficient ca în cauza penală să se fi dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la o infracțiune ce ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, nefiind necesar să se fi început urmărirea penală in personam.

Prin decizia civilă a cărei revizuire o solicită, Tribunalul Iași a admis recursul formulat de către intimata, trimițând cauza spre continuarea judecății la Judecătoria Hârlău.

Prin încheierea din data de 16.10.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Tribunalul Iași a admis cererea de suspendare a Direcției Silvice Vaslui cu privire la aceeași speța, în soluționarea aceleiași cereri - 6408/21.10.2005 depusă de A., iar recursul formulat de către petentă a fost respins definitiv de către Curtea de Apel Iași prin Hotărârea nr. 116/20.03.2018 - Dosar nr. x/2015

Revizuenta a mai arătat și că, în aceste condiții, având în vedere că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, se impune admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei revizuite și menținerea suspendării cauzei până la finalizarea cercetărilor specifice ale Direcției Naționale Anticorupție Iași.

Analizând excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată din oficiu de către Înalta Curte, se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. "revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate".

Prin intermediul acestui motiv de revizuire se protejează atât efectul negativ al autorității de lucru judecat, care interzice realizarea unei noi judecăți, în condiții de identitate de părți, obiect și cauză, cât și cel pozitiv, care presupune ca aspectul litigios dezlegat pe cale incidentală într-un proces să nu fie contrazis cu ocazia unei judecăți ulterioare.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu se regăsește niciuna din aceste situații.

În speță, se susține contradictorialitatea Deciziei civile nr. 116/20.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2015 și a Deciziei civile nr. 37/14.02.2018 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2014.

Prin Decizia civilă nr. 116/20.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2015 a fost respins recursul declarat de către A., prin reprezentant legal B., împotriva încheierii din 16.10.2017 pronunțată de Tribunalul Iași, pe care a menținut-o.

Dosarul nr. x/2015 are ca obiect constatarea nulității absolute a Hotărârilor de validare nr. 1297/2009 și nr. 150/2015 și a tuturor actelor subsecvente, emise de pârâții autorități publice locale și are ca părți pe reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - prin Direcția Silvică Vaslui și pe pârâții A., Comisia Județeană de Fond Funciar Iași - prin Prefect, Comisia Locală de Fond Funciar Țibănești prin Primar, Comisia Locală de Fond Funciar Deleni, prin Primar.

Prin Decizia civilă nr. 37/14.02.2018 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2014 a fost admis recursul promovat de recurenta A. împotriva încheierii pronunțată la data de 20 octombrie 2017 de Judecătoria Hârlău, încheiere pe care a casat-o în tot și a trimis cauza spre continuarea judecății la Judecătoria Hârlău.

Dosarul nr. x/2014 are ca obiect obligarea pârâtei Comisia Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată la soluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de A., iar părți sunt reclamanta A. și pârâții Comisia Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată, Comisia Locală de Fond Funciar Deleni, Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Iași, Statul Român Prin Ministerul Finanțelor Publice Reprezentant prin Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Iași.

Înalta Curte constată că hotărârile pretins potrivnice nu îndeplinesc condiția triplei identități de obiect, de cauză și de părți, pentru a fi incident motivul de revizuire invocat.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, justificarea acestui caz de revizuire constând în imposibilitatea de a se executa asemenea hotărâri, care ar conține obligații ce nu pot fi aduse la îndeplinire simultan.

Pentru toate aceste considerente, văzând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire pendinte.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Iași împotriva Deciziei nr. 116 din data de 20 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4756/2019
554/2004, revizuirea deciziei civile 364 din 6 martie 2019 a Curții de Apel Iași pronunțată în dosar nr. x/2019. 3. Soluția pronunțată asupra cererii de revizuire Prin decizia nr. 1058 din 1 iulie 2019, Curtea de Apel Iași, secția contencio
ÎCCJ 2019-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 621/2019
triva acestei au declarat apel atât reclamanta cât și pârâtul. Prin apelul formulat la data de 19.06.2018, reclamanta R.N.P. Romsilva - Direcția Silvică Gorj a solicitat admiterea apelului și schimbarea in parte a sentinței, în sensul admit
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală
raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357 și urm. din C. civ., art. 1382 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Regia Națională a Pădurilor Romsilva R.A.
ÎCCJ 2019-03-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 708/2019
s recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 201/19 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă și a dispuns formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la 28 martie 2019, apoi, în co
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2334/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 970 din 25 mai 2016, Judecătoria Moinești a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta RNP Romsi
Sursă