ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4744/2019

Ședința publică din data de 15 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 23.12.2015, astfel cum a fost completată în data de 17.02.2016, pe rolul Curții de Apel București - sectia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., judecător în cadrul Curtii de Apel Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justitiei și Curtea de Apel Craiova anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 3398/C/2015 din 22.10.2015, anularea adresei nr. 89405/fără dată emisă de paratul Ministerul Justiției, obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită un nou ordin de salarizare, prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, retroactiv, cu începere din data de 01.11.2015, în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim pentru funcția, tranșa de vechime în funcție și tranșa de vechime în muncă în care se află reclamanta și obligarea ambilor pârâți la plata diferențelor salariale în cuantum actualizat și cu dobânda legală penalizatoare de la data exigibilității drepturilor salariale cuvenite și neacordate, începând cu 01.11.2015 și până la executarea acestei obligații.

Prin sentința civilă nr. 1486 pronunțată în data de 4 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, în ceea ce privește capătul al doilea de acțiune, având ca obiect obligarea la plata diferențelor salariale, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova, în ceea ce privește capătul al doilea de acțiune, având ca obiect obligarea la plata diferențelor salariale, ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. așa cum a fost completată, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova, a anulat ordinul nr. 3398/C/22.10.2015 emis de pârâtul Ministerul Justiției, a anulat adresa nr. 89405/fără dată emisă de pârâtul Ministerul Justiției, a obligat pârâtul Ministerul Justiției sa emită un nou ordin de salarizare, prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, retroactiv, cu începere din data de 01.11.2015, în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim pentru funcția, tranșa de vechime în funcție și tranșa de vechime în muncă în care se află reclamanta și pârâta Curtea de Apel Craiova la plata către reclamantă a diferenței dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent și cele încasate pe perioada 01.11.2015-zi, actualizate cu inflația calculată de la data scadentei fiecărei diferențe lunare până la data plății efective și integrale, precum și la plata dobânzii legale aferente diferențelor de mai sus, calculate de la data scadentei fiecărei diferențe lunare până la data plații efective și integrale și a respins capătul de acțiune, având ca obiect obligarea paratului Ministerul Justiției la plata diferențelor salariale, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova, care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice.

Pârâtul Ministerul Justiției, în susținerea cererii de recurs a invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Astfel, arată că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a reținut în mod eronat că dispozițiile prevăzute de art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor aflați în situația prevăzută de norma legală, în condițiile în care această normă legală este o normă de excepție ce vizează expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului justiției, categoria funcționarilor publici, personalul contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la același nivel cu personalul din Parlament.

În aceste condiții, câtă vreme textul în discuție constituie o normă de excepție, de strictă interpretare, care nu a fost declarat neconstituțional, consideră că instanța de fond era ținută să-l aplice ca atare.

În opinia recurentului, singura interpretare corectă a prevederilor Legii nr. 71/2015 este în sensul că prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 nu se aplică judecătorilor, acest text de lege vizând doar personalul din aparatul de lucru al Parlamentului.

Ulterior, la data de 6.06.2019, a fost înregistrată la dosarul cauzei cererea recurentului Ministerul Justiției prin care a fost invocată excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, motivat de faptul că intimatei-reclamante i-au fost achitate diferențele salariale de către Curtea de Apel Craiova.

Prin motivele de recurs pârâta Curtea de Apel Craiova susținut că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a reținut în mod eronat că dispozițiile prevăzute de art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor aflați în situația prevăzută de norma legală, acest text de lege vizând doar personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și funcționarilor publici și contractual din sistemul justiției.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare în principal excepția lipsei de interes în declararea recursului de către pârâta Curtea de Apel Craiova și în subsidiar, respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate și având în vedere că ambii recurenți au invocat în cuprinsul motivelor de recurs critici similare, ele vor fi analizate împreună, potrivit considerentelor ce urmează:

Prioritar, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se impune soluționarea excepției invocate de intimata reclamantă în cuprinsul întâmpinării, astfel că instanța de control judiciar reține următoarele:

Excepția lipsei de interes a recurentei pârâte Curtea de Apel Craiova, în promovarea prezentului recurs, este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, potrivit art. 59 și urm. C. proc. civ., această parte a dobândit calitatea de pârâtă ca urmare a manifestării de voință a reclamantei, care a înțeles să cheme în judecată, în același litisconsorțiu procesual și pe recurentă, ca pârât; și, pe de altă parte, potrivit dispozitivului sentinței atacate, în sarcina recurentei a fost stabilită obligația de plată, către reclamantă, a diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele încasate pe perioada 01.11.2015-zi, actualizate cu inflația calculată de la data scadentei fiecărei diferențe lunare până la data plătii efective și integrale, precum și la plata dobânzii legale aferente diferențelor de mai sus, calculate de la data scadentei fiecărei diferențe lunare până la data plații efective și integrale.

În aceste condiții, îndreptățirea pârâtei Curtea de Apel Craiova să formuleze prezentul recurs, și implicit interesul în exercitarea acestui demers procesual este justificată de calitatea procesuală dobândită și nu de împrejurarea că, dacă ar fi declarat recurs nu ar fi avut un folos practic, neputând fi înlăturată obligația stabilită în sarcina ei, în lipsa declarării unui recurs în termen de către ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiției.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă A..

Obiectul cererii de chemare în judecată are în vedere obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova la emiterea ordinelor de stabilire a unui cuantum al salariului de bază și al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare, precum și obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim și cele încasate, începând cu data de 1.11.2015 la zi, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

În ceea ce privește criticile referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte le consideră a fi, de asemenea, nefondate, reținând că aceste prevederi vizează și categoria profesională a judecătorilor, astfel cum a stabilit instanța de fond.

Problema centrală a cauzei, ce face și obiectul criticilor din recurs, constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5)

1

al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015 și care prevede următoarele:

"(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Recurenții-pârâți au considerat că acest text de lege trebuie interpretat într-o manieră restrictivă, în sensul aplicării sale doar în cazul personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, interpretare pe care prima instanță a înlăturat-o cu motivarea că sintagma "salarizat la același nivel" corespunde personalului încadrat în aceeași funcție, clasă de salarizare, gradație și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții și pentru care prevederile alin. (1) și (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 au prevăzut păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Concluzia instanței de fond este corectă, fiind confirmată de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o, ulterior introducerii acțiunii, prin Decizia nr. 23/26.09.2016, în cuprinsul căreia instanța supremă a statuat următoarele:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Aceeași concluzie se desprinde și din cuprinsul Raportului comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (disponibil online la secțiunea http://www.x.ro/comisii/munca/pdf/2015/rp191.pdf.), de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5

1

) al articolului 1 la O.U.G. nr. 83/2014 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime.

Argumentul recurenților-pârâți referitoare la extinderea, de către instanța de fond, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia, nu poate fi reținut, instanța de judecată având dreptul, dar și obligația, de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din restul actelor normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică.

Prin urmare, textul de lege în discuție se aplică personalului tuturor instituțiilor și autorităților publice, inclusiv celui din sistemul de justiție, în cazul în care se constată o salarizare diferită între persoane care sunt încadrate în aceeași funcție și aceeași clasă de salarizare, având aceeași vechime în muncă și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Din această perspectivă, refuzul recurenților-pârâți de a recunoaște că dispozițiile cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme, Înalta Curte apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.

Instanța supremă apreciază că judecătorul fondului a făcut o analiză corectă a cauzei dedusă judecății, considerente pentru care criticile recurenților - pârâți sunt nefondate.

Totodată, Înalta Curte constatând că la data de 06.06.2019, recurentul a depus la dosar note scrise prin care arăta că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1478/2017 s-a stabilit noul cuantum a indemnizației de încadrare lunară brută și a sporurilor reclamantei începând cu luna 1.11.2015, în funcție de vechime, grad, gradație în conformitate cu Legea nr. 71/2015, apreciază această poziție ca reprezentând un argument în plus al legalității și temeiniciei sentinței recurate și nu ca o rămânere fără obiect a acțiunii.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă A..

Respinge recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CRAIOVA împotriva sentinței civile nr. 1486 din 4 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2019.