ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4659/2019

Ședința publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 21.06.2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor și B. - Președintele Comisiei Naționale Pentru Compensarea Imobilelor a solicitat, in conformitate cu prev. art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004, ca pârâtului B. sa îi fie aplicată o amenda de 20% din salariu minim brut pe economie pe zi de întârziere, pana la îndeplinirea in calitate de debitor a obligației de a înainta dosarul nr. x C. civ./11.04.2008, aflat la debitor, aferent dispoziției de restituire nr. 84/12/12/2008 a Primăriei Orașului Pantelimon unui evaluator autorizat in vederea întocmirii in baza Legii 10/2001 a raportului de evaluare a imobilului demolat situat în orașul Pantelimon str. x județ Ilfov, așa cum s-a cerut în dosarul de executare silită nr. x/26.05.2015/C. Și D. deschis conform sentinței civile nr. 255/18.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ si Fiscal în dosar nr. x/2009.

Prin încheierea de ședință din 4 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor Și B. - Președintele Comisiei Naționale Pentru Compensarea Imobilelor, ca prescrisă.

Împotriva încheierii din data de 4 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII- contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 5 și 8 din C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a încălcat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. întrucât din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că nu i-au fost comunicate întâmpinările pârâților conform art. 206 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

De asemenea, recurenta a arătat că a luat cunoștință de termenul din 4 septembrie 2018 prin citația emisă la data de 18 iulie 2018.

Cu privire la nerespectarea prevederilor art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat că excepția prescripției dreptului de a solicita aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu are susținere, întrucât în cauză, nu poate fi vorba de un termen de prescripție de 3 ani așa cum se susține în încheiere, ci de 10 ani, acest termen începând să curgă în 30 de zile de la pronunțarea deciziei civile nr. 5220 pronunțată de ICCJ la data de 8 noiembrie 2011 în dosarul nr. x/2009.

Recurenta a susținut că la momentul declanșării prezentului litigiu se afla în termenul de prescripție, a dreptului de a cere executarea silită și pe cale de consecință și în termenul de a cere aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (3), (4) și 5 din Legea nr. 554/2004 așa cum a fost reactualizată în anul 2017.

Intimata-pârâtă a formulat concluzii scrise, prin intermediul cărora a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că soluția instanței de fond este legală cu privire la respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., pe baza probelor administrate și a normelor de drept material aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Subsumat acestui caz de casare, recurenta-reclamantă a invocat, pe de-o parte, că nu i-au fost comunicate întâmpinările depuse la dosar de către pârâți și pe de altă parte, că a luat cunoștință de termenul stabilit pentru 4 septembrie 2018 prin citația emisă la data de 18 iulie 2018, fără a avea posibilitatea de a cunoaște conținutul întâmpinărilor și de a formula răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte constată că este nefondată această critică, având în vedere că din actele aflate la dosar, rezultă că pârâții au depus întâmpinare la dosar, la data de 27 august 2018, iar la termenul de judecată din 4 septembrie s-a prezentat pentru recurenta-reclamantă, mandatarul său, E., acesta având posibilitatea să ia cunoștință de întâmpinările aflate la dosar și de a răspunde la excepțiile invocate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, astfel că vor respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate circumscrise cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a investit instanța cu o acțiune ce vizează amendarea pârâtului B. cu o amenda de 20% din salariu minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la punerea în executare sentinței civile nr. 255/18.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ si Fiscal în dosar nr. x/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5220/8.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța de fond a respins acțiunea ca fiind prescrisă, opinie împărtășită de instanța de control judiciar.

Pentru o corectă analiză a datei de început și a momentului împlinirii termenului de prescripție, este necesar a se determina dispozițiile legale aplicabile în cauză.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004, "La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din C. proc. civ.."

De asemenea, conform dispozițiilor art. 706 C. proc. civ., dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, termen care începe să curgă de la data stabilită în hotărâre pentru executarea acesteia, iar în lipsa unei astfel de dispoziții, în 30 de zile de a data rămânerii definitive a hotărârii, așa cum se prevede prin art. 24 alin. (1) din Legea 554/2004.

Înalta Curte reține că în cauză, în cuprinsul sentinței nu se stabilește un termen de executare a obligației, prin urmare se aplică termenul de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței a cărei executare se solicită a fi efectuată, termen care se calculează de la data pronunțării ICCJ din 8.11.2018.

În acest context, este evident că termenul a început sa curgă de la data de 8.12.2011 și s-a împlinit după 3 ani, respectiv, la data de 8.12.2014.

Contrar susținerilor recurentei, termenele de prescripție invocate de aceasta nu sunt incidente în speță, întrucât hotărârea nu privește un drept real și nici nu este vorba de o acțiune în constatarea dreptului.

Prin urmare, Înalta Curte constată, în acord cu cele constate de judecătorul fondului, că cererea de executare silită a sentinței civile nr. 255/2011 a fost formulată după îndeplinirea acestui termen de prescripție, respectiv la data de 26.05.2015.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii din data de 4 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII- contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2019.