ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 461/2020

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, Constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 15.04.2016, sub număr dosar x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministrul și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Garda Forestieră Cluj, Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Alba, Primăria Comunei Sântimbru și Primăria Comunei Cricău, ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună:

Prin sentința nr. 145 din data de 29.06.2017 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții: Ministrul și Ministerul Apelor și Pădurilor, Garda Forestieră Cluj și Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Alba. A luat act de renunțarea la judecată a pretențiilor formulate de reclamantă în contradictoriu cu Primăria Comunei Sântimbru și Primăria Comunei Cricău.

Împotriva sentinței nr. 145 din data de 29.06.2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. solicitând, în temeiul art. 496 alin. (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea in tot a hotărârii atacate si, in consecință, admiterea acțiunii asa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecata.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat formulează următoarele critici:

Prima instanță a apreciat că documentele prezentate de către reclamantă in susținerea acțiunii nu îndeplinesc condiția de documente justificative și, ca atare, nu s-a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor de la art. 7 si art. 18 din Contract datorită interpretării greșite a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea 82/1991, raportat la OMEF nr. 3512/2008.

În ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 7 alin. (6) din Contractul de gestionare a fondului cinegetic, de a asigura in fiecare sezon de vânătoare, pentru perioada 1 noiembrie - 31 martie, anumite cantități minime de hrana complementară, reamintește că data efectuării controlului care a stat la baza emiterii Procesului-verbal 9/2015 si a raportului privind emiterea avizului de reziliere, avea procurata cantitatea de 10.000 kg de porumb boabe, 3.451 tone de sare pentru sezonul 2015 - 2016, o parte din aceste cantități de hrană fiind deja distribuite, existând în magazie, la data de 01.11.2015 - data începerii perioadei supuse controlului - cantitatea de 5430 kg porumb.

În acest context mai reamintește că este un fapt necontestat de pârâtă că în anul 2015 a existat o fructificație abundenta de ghinda, situație în care se aplică dispozițiile art. 7 alin. (8) din Contractul de gestiune, conform cărora, în anii in care se constată fructificație abundentă, cantitățile minime de hrana complementara se reduc cu 50%.

In concluzie, la data efectuării controlului care a stat la baza emiterii avizului de reziliere, reclamanta îndeplinise obligația de asigurare a cantităților de hrana complementara in condițiile contractuale convenite.

In ceea ce privește existenta documentelor justificative, astfel cum sunt acestea reglementate de OMEF 3512/2008, consideră că în mod greșit s-a apreciat că facturile depuse in probațiune, împreuna cu fisa de magazie, nu sunt in măsura a dovedi îndeplinirea obligației prevăzute de art. 7 alin. (6) din Contractul de gestionare a faunei cinegetice.

Conform O.M.E.F. nr. 3512/2008, documentul justificativ este înscrisul întocmit de către un contribuabil, pe baza unei operațiuni economico-financiare, și care trebuie să cuprindă: denumirea documentului; denumirea/numele și prenumele și sediul/adresa persoanei juridice/fizice care întocmește documentul; numărul documentului și data întocmirii acestuia; menționarea părților operațiunii economico-financiare; conținutul operațiunii economico-financiare și, atunci când este necesar, temeiul legal al efectuării acesteia; datele cantitative și valorice aferente operațiunii economico-financiare; numele și prenumele, precum și semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operațiunii economico-financiare, ale persoanelor cu atribuții de control financiar preventiv și ale persoanelor în drept să aprobe operațiunile respective; alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operațiunilor efectuate.

In esență, consideră că au fost îndeplinite cerințele legale care vizează consemnarea completă a operațiunilor efectuate în documente, facturile prezentate in probațiune (factura privind achiziția de porumb 2/2015 si factura privind achiziția de sare 308/2015) îndeplinesc condițiile prevăzute de OMEF 3512/2008 si, mai mult decât atât, s-a prezentat fisa de magazie privind stocurile de porumb si sare, stocuri care la data controlului au fost identificate in magaziile reclamante - împrejurare necontestată de nici unul dintre pârâți, deci realitatea faptica a celor doua achiziții a fost verificata de către organul de control.

Câtă vreme scopul documentelor justificative este de a asigura posibilitatea verificării in concret a operațiunilor economice supuse controlului, iar bunurile achiziționate in baza facturilor identificate, cu presupuse lipsuri, au fost verificate faptic si identificate în magaziile reclamantei, soluția instanței de fond este afectată de un formalism excesiv, care excedează scopului legii.

De asemenea, îndeplinirea tuturor condițiilor formale care au stat la baza înregistrării in gestiune a cantităților de hrană complementara achiziționate este dovedită cu înscrisuri suplimentare, in condițiile art. 492 alin. (2) C. proc. civ.

Fata de cele expuse, solicită admiterea recursului.

4.1. Intimata-pârâtă Garda Forestieră Cluj a depus întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepția tardivității și excepția nulității recursului, arătând că motivul de recurs invocat nu vizează interpretarea greșită a unui text de lege, ci ridică o problemă de apreciere a probelor, iar din această perspectivă recursul este nul, în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Cu privire la excepția tardivității recursului, arată că solicită admiterea acesteia în măsura în care recurentul nu face dovada introducerii cererii în termenul legal.

Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia ca nefondat. Arată că prima instanță a interpretat in mod corect prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 raportat la OMEF nr. 35/2008, apreciind că documentele prezentate de reclamant în susținerea acțiunii nu îndeplinesc condiția de documente justificative.

Motivele de reziliere ale Contractului de gestionare au constat în încălcarea de către reclamant a obligațiilor prevăzute la art. 7 alin (6) si alin. (7) referitoare la asigurarea necesarului de hrană complementară, pe baze de documente conforme cu reglementările legale in domeniul financiar, înregistrate in contabilitate.

Din Procesul-verbal de control nr. x/17.12.2015 rezultă că echipa de control nu au avut acces la actele contabile ale reclamantului, neputându-se face dovada asigurării cantității de hrana complementară, conform obligațiilor contractuale pentru sezonul de vânătoare 2015-2016 si nici pentru sezonul 2014-2015. În Nota de relații solicitată de echipa de control dlui C., fostul paznic de vânătoare de pe fondul nr. 23 Cricau, gestionat de reclamant, acesta susține ca "nu a administrat hrana in teren si nu a participat la acest gen de acțiuni, începând cu 1 noiembrie 2015."

Instanța de fond a constatat că documentele depuse de reclamantă in susținerea cererii sale, cum sunt factura de porumb nr. 2/11.02.2015, factura de sare nr. x/2015 și fișa de magazie pentru stocul de porumb nu sunt de natură a dovedi îndeplinirea obligației contractuale prevăzute la art. 7 alin. (6) din Contractul de gestionare, în privința bunurilor de natura stocurilor-porumb și sare, documente obligatorii a fi înregistrate în contabilitate ar fi nota de intrare-recepție si bonul de consum, pentru a face dovada îndeplinirii obligației, respectiv că privitor la furajele concentrate regăsite la lit. b) din cuprinsul alin. (6) al art. 7 din Contract, reclamantul nu a prezentat documente justificative, așa cum nu a prezentat documente justificative care să probeze asigurarea cantităților minime de hrană complementară nici privitor la cantitățile de furaje fibroase si suculente cuprinse la art. 7 alin. (6) lit. a) si c) din Contract nici măcar in fata instanței.

Prin urmare, consideră ca motivul de recurs invocat nu vizează interpretarea greșita a unui text de lege, ci mai degrabă ridică o problemă de apreciere a probelor, iar din această perspectivă recursul este nul, deoarece motivul invocat nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În concluzie, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Apelor și Pădurilor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare, arată că susținerile recurentei reclamante sunt neîntemeiate având în vedere constatările ce rezultă din documente și din teren, consemnate în Procesul-Verbal de control, care rețin mai multe încălcări ale obligațiilor gestionarului, însă motivele de reziliere reținute sunt reprezentate de încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 7 alin (6) și alin. (7) din Contractul de gestionare, referitoare la asigurarea necesarului de hrană complementară, pe bază de documente conforme cu reglementările legale în domeniul financiar, înregistrate în contabilitate.

Din Procesul-Verbal de control rezultă ca la momentul efectuării controlului, A. nu a putut face dovada asigurării cantității minime de hrană complementară pentru sezonul de vânătoare 2014-2015 și pentru sezonul de vânătoare 2015-2016, pe bază de documente justificative, conform cu reglementările legale în domeniul financiar, înregistrate în contabilitate.

În conformitate cu Ordinul nr. 3512/2008 și cu Ordinul nr. 2634/2015 privind documentele financiar contabile, pentru bunuri de natura stocurilor se întocmesc, pentru înregistrarea în contabilitate, N.I.R., borderou de achiziție, fișa de magazie, bon de consum, etc.

În consecință, în mod corect instanța de fond a reținut că documentele invocate de recurentă în cuprinsul acțiunii nu dovedesc îndeplinirea obligației contractuale prevăzute la art. 7 alin. (6) din Contractul de gestionare.

Fața de argumentele prezentate, solicită respingerea cererii de recurs formulate de recurenta A. și menținerea sentinței civile nr. 145/2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca fiind temeinică și legală.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 19 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2020.

Obiectul controlului de legaliate exercitat de instanța de contencios administrativ îl constituie adresa nr. x/24.02.2016, prin care pârâta GFC a notificat reclamanta cu privire la emiterea avizului și rezilierea de drept a contractului de gestionare a faunei cinegetice nr. 8/2011 iar începând cu data de 03.03.2016 se va proceda la predarea faunei din fondul 23 Cricău către Direcția Silvică Alba, precum și actele premergătoare emiterii acestuia, respectiv procesul-verbal nr. x/17.12.2015 și Raportul nr. x/11.01.2016.

Plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva acestor acte a fost respinsă prin adresa nr. x C. proc. pen./12.04.2016, reținându-se în motivare că avizul a fost emis cu respectarea prevederilor legale și este justificat de modul defectuos de gestionare a faunei cinegetice, respectiv de neîndeplinirea obligației prevăzute în cuprinsul art. 7 alin. (6) din contract, motivat de împrejurarea că factura de porumb nr. 2/11.02.2015, fișa de magazie pentru stocul de porumb și contractul de donație din 30.12.2014, prezentate de reclamantă în încercarea de remediere a deficiențelor constatate de consilierii GFC, nu întrunesc prevederile Ordinului nr. 3512/2008 și ale Ordinului nr. 2634/2015 privind documentele financiare contabile.

Prima instanță, constatând că motivul rezilierii contractului se datorează nerespectării/neîndeplinirii obligațiilor contractuale regăsite în cuprinsul art. 7 alin. (6) și (7) din contract, a analizat legalitatea actelor atacate de reclamantă doar sub acest aspect, fără a se referi și la celelalte neregularități sesizate în activitatea reclamantei de către consilierii GFC, pe care reclamanta susține că le-a remediat.

Din această perspectivă, a reținut incidența art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, potrivit căruia orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează la momentul întocmirii ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, iar prin raportare la dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, a analizat cerințele pe care orice document trebuie să le îndeplinească,conform OMEF nr. 3512/2008, pentru a avea calitatea de document justificativ, exemplificând care sunt acestea în cazul bunurilor de natura stocurilor, astfel: avizul de însoțire a mărfii; nota de recepție și constatare de diferențe; bonul de primire în consignație; bonul de predare, transfer, restituire; bonul de consum; dispoziția de livrare; fișa de magazie; fișa de evidență a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosință.

Analizând documentele prezentate de reclamantă, respectiv cele două facturi (factura de porumb nr. 2/11.02.2015 - și factura de sare nr. x/fără dată - fila x), precum și fișa de magazie pentru stocul porumb -, cu observarea cerințelor legale anterior menționate, pe care un document trebuie să le îndeplinească pentru a avea calitatea de document justificativ, prima instanță a concluzionat că în mod întemeiat s-a reținut, atât de către pârâta GFC, prin procesul-verbal nr. x/17.12.2015 și Raportul nr. x/11.01.2016, cât și de către pârâtul MMAP, prin Avizul nr. 1198/ C. proc. pen./16.02.2016 și adresa nr. x C. proc. pen./12.04.23016, prin care s-a răspuns la plângerea prealabilă formulată de reclamantă, că documentele prezentate de acesta nu sunt de natură a dovedi îndeplinirea obligației cuprinsă în corpul art. 7 alin. (6) din contractul de gestionare a faunei cinegetice.

În consecință, prima instanță a considerat că pârâtele au apreciat în mod corect că se impune activarea clauzei de reziliere a contractului regăsită în cuprinsul art. 18 din contract.

În ceea ce privește susținerile reclamantei referitoare la faptul că pârâta GFC nu avea dreptul de a rezilia de drept a contractului de gestionare a faunei cinegetice și că ar fi trebuit să se adreseze instanței de judecată pentru a se constata intervenirea rezilierii de drept, prima instanță a apreciat că acestea sunt nefondate, părțile convenind un pact comisoriu de gradul IV, prin s-a prevăzut că, în cazul neexecutării obligațiilor, contractul se reziliază de plin drept, fără punerea în întârziere și fără intervenția instanței.

În acest sens, s-a avut în vedere că prin dispozițiile art. 18 alin. (1) din contractul cadru de gestionare a faunei cinegetice de pe suprafața fondurilor de vânătoare, modificat prin actul adițional nr. x/03.06.2011, se stipulează că rezilierea de drept a contractului din inițiativa administratorului se realizează fără sesizarea instanței și fără punerea în întârziere, cu avizul autorității publice centrale, în cazul neîndeplinirii de către gestionar a oricărora dintre obligațiile contractuale prevăzute de art. 7 alin. (1), (2), (4), (6), (10), (16), (17), (18), (22) și 23 în termenele prevăzute de lege.

În consecință, reținând că actele a căror anulare se solicită îndeplinesc condițiile de legalitate și oportunitate, fiind urmarea firească a manifestării de voință a administratorului fondului cinegetic care are atât suport factual cât și juridic, prima instanță a respins ca neîntemeiat capătul principal de acțiune, lunând act de renunțarea la judecată a reclamantei față de pârâtele Primăria Comunei Sântimbru și Primăria Comunei Cricău.

Cu referire la excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimata pârâtă Garda Forestieră Cluj, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată, motiv pentru care urmează să o respingă, având în vedere faptul că hotărârea primei instanțe a fost comunicată recurentei reclamante A. în data de 7.12.2017, conform dovezii de înmânare aflată la fila x, iar recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia în data de 21.12.2017, cu respectarea termenului de recurs de 15 zile prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția nulității cererii de recurs, invocată de tot de intimata pârâtă Garda Forestieră Cluj prin prisma faptului că motivele de nelegalitate invocate nu se încadrează la motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată, motiv pentru care urmează a fi respinsă.

Sub acest aspect, se observă că susținerile invocate de recurentă în cuprinsul cererii de recurs vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 82/1991 și a OMEF nr. 3512/2008 de către prima instanță, critici care pot fi încadrate la motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților-pârâți, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Înalta Curte împărtășește opinia primei instanțe, în sensul că pârâtele au procedat în mod corect la activarea clauzei de reziliere a contractului regăsită în cuprinsul art. 18 din contract, în contextul în care reclamanta, în justificarea îndeplinirii obligațiilor contractuale prevăzute la art. 7 alin. (6) din contractul de gestionare a faunei cinegetice, a prezentat doar două facturi (factura de porumb nr. 2/11.02.2015 - fila x și factura de sare nr. x/fără dată - fila x și fișa de magazie pentru stocul porumb - fila x, fără a fi în măsură să facă dovada asigurării efective a cantităților de hrană complementară pentru sezonul de vânătoare 2014-205 și 2015-2016, astfel cum s-a constatat prin Procesul-verbal de control înregistrat la A. cu nr. x.

Așa cum în mod corect a argumentat prima instanță, factura îndeplinește funcția de document de încărcare în gestiunea beneficiarului, însă, prin conținutul operațiunii economico-financiare pe care îl reflectă, nu poate dovedi decât achiziționarea unor produse, nu și mișcarea stocurilor. Cu alte cuvinte, factura atestă faptul că furajele concentrate -bunuri de natura stocurilor - porumb și sare, regăsite la lit. a) din cuprinsul alin. (6) al art. 7 din contract au fost deținute în bază de documente obligatorii de înregistrare în contabilitate- documente de intrare, fără a fi aptă să dovedească îndeplinirea obligațiilor de a face, asigurarea hrănirii animalelor, în lipsa documentelor de iesire, a documentelor care atestă mișcarea stocurilor, cum ar fi spre ex.bonurile de consum, documente ale căror deținere nu a fost dovedită.

În acestă ordine de idei mai trebuie observat că, deși prin cererea de recurs reclamanta își reiterează apărările în ceea ce privește fructificația abundentă de ghindă și posibilitatea animalelor de a-și procura singure hrana, ceea ce ar fi permis diminuarea cu maximum 50% a cantităților de hrană complementară, nu a depus documente justificative prin care să dovedească cel puțin asigurarea cantitiăților minime de hrană complementară pentru cantitățile de furaje fibroase și suculente, cuprinse în cuprinsul art. 7 alin. (6) lit. a) și c) din contract.

Prin cererea de recurs recurenta reclamantă a mai susținut că este în măsură să dovedească, prin înscrisurile depuse pentru prima dată în recurs, că și-a îndeplinit obligațiile contractuale presupus încălcate, sens în care a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri constând în note de recepție și procese-verbale de administrare hrană.

Este adevărat că dispozițiile art. 492 C. proc. civ. permit administrarea probei cu înscrisuri noi în recurs, însă, în contextul în care aceste înscrisuri au scăpat atât controlului efectuat de pârâta GFC cât și cercetării judecătorești efectuate de prima instanță, Înalta Curte apreciază că nu poate realiza verificări de fapt pentru a stabili pertinența și concludența acestora prin prisma obligațiilor contractuale pretins neexecutate, astfel de verificări excedând limitele judecății în recurs.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte apreciază, în acord cu concluzia la care a ajuns prima instanță, că Avizul nr. 1198/ C. proc. pen./16.02.2016 emis de pârâtul MMAP în prezent Ministerul Apelor și Pădurilor, actele premergătoare emiterii acestuia, respectiv procesul-verbal nr. x/2015, Raportul nr. x/2016, precum și Notificarea privind rezilierea de drept a contractului, materializată prin adresa nr. x/24.02.2016, emise de pârâta GFC constituie manifestări de voință fundamentate în drept cu aplicarea corectă a dispozițiilor de drept material.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului.

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 145 din 29 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.