ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4224/2019

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 15.06.2016, pe rolul Tribunalului București, reclamantul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE - CA a chemat în judecată pe pârâții MANCS - DGOI București și Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial și Creșterea Competitivități Economice și a solicitat să se constate nulitatea absolută a Procesului-verbal nr. x/04.12.2012 prin care s-a instituit obligația de plată a sumei de 523.552,37 RON aferentă coeficientului de corecție de 100% din valoarea contractului de furnizare nr. x încheiat la data de 15.12.2009, iar în subsidiar să fie înlăturată obligația la plata sumei menționate rămasă în sarcina reclamantei prin Decizia nr. 6172/17.02.2014.

Pârâții au formulat în cauză întâmpinare prin care au invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului București, secția civilă, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene, excepția tardivității formulării acțiunii în raport de prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile față de Ministerului Fondurilor Europene.

Prin sentința civilă nr. 1403/07.11.2016, Tribunalul București a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâți și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ si Fiscal.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 17.02.2017 sub nr. dosar x/2016

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1449 din 21 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției, a respins acțiunea privind pe reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrica ICPE-CA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Cercetării și Inovării și Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial"Creșterea Competitivității Economice", ca prescrisă.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr., pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE - CA întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3,5,6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței recurate și pe fondul cauzei admiterea acțiunii constatând nulitatea actului cu toate consecințele ce decurg din aceasta, respectiv anularea deciziei de respingere a contestației și a obligației la plată instituită în sarcina institutului.

În esență, recurentul susține că instanța a pronunțat sentința recurată cu încălcarea: principiilor fundamentale consacrate de Constituție și de o lege organică în ceea ce privește îngrădirea accesului la justiție, a dreptului la un proces echitabil; competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată in condițiile legii in raport de obiectul cererii, actele și lucrările dosarului; în opinia recurentului sentința recurată este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; aplicarea greșită a normelor de drept material.

Susține recurentul că instanța nu a luat în considerație și nu a pus în discuție excepțiile și apărările invocate privind procesul-verbal, nelegalitatea aplicării retroactive a legii, a încălcării normelor de ordine publică administrate în cauză la Tribunalul București, secția a III a civilă; instanța nu a dat dovadă de interes și nu a desfășurat un rol activ în interesul rezolvării corecte a cauzei; instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor C. proc. civ. privitor la excepțiile procesuale art. 245-248 C. proc. civ. ceea ce presupune că, în respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, instanța trebuie să pună în discuția părților sau să asigure acestora posibilitatea de a și exprima părerea întrucât numai în aceste condiții s-ar putea pronunța asupra ei.

În continuare recurentul susține că instanța de fond la pronunțarea sentinței recurate a încălcat prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 față de care acțiunea era promovată în termen.

Recurentul-reclamant mai precizează că instanța de fond a procedat la soluționarea excepției prescripției acțiunii în lipsa reprezentantului său.

În continuare, recurentul menționează că nelegalitatea actului administrativ contestat se impunea a fi analizată de instanța de fond în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva declarării neconstituționalității art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 și în raport de principiile de aplicare a legii în timp, cât și de predictibilitate și de securitate juridică a normei civile.

Soluția instanței de recurs

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin Procesul-verbal nr. x/04.12.2012 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență s-a instituit o obligație de plată a sumei de 523.552,37 RON aferentă coeficientului de corecție de 100% din valoarea contractului de furnizare nr. x/15.12.2009. Prin Decizia nr. 6172/17.02.2014 a fost respinsă contestația reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 1449 din 21 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției, a respins acțiunea privind pe reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrica ICPE-CA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Cercetării și Inovării și Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial"Creșterea Competitivității Economice", ca prescrisă.

Instanța de fond a constatat că, în speța de față, între momentul înregistrării acțiunii - iunie 2016 și data comunicării deciziei de soluționare a contestației -17.02.2014 a trecut un termen mai mare de 6 luni, ceea ce contravine dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește ordinea de soluționare a excepțiilor, cât și în ceea ce privește modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a soluționat cauza în mod corect.

Curtea de Apel București, în mod corect s-a declarat competentă să soluționeze cauza, având în vedere că este un litigiu care atrage competența instanței de contencios administrativ, întrucât se contestă Decizia nr. 6172/17.02.2014 de soluționare a unei contestații formulate împotriva procesului-verbal nr. x/4.12.2012 emis în temeiul O.U.G. nr. 66/2011.

Potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011:

"Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare". Decizia anterior menționată este un act administrativ emis de o instituție publică centrală ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, teza a doua, prin urmare, instanța competentă să soluționeze prezenta cauză a fost, în mod corect, determinată de instanța inițial învestită, ca fiind Curtea de Apel București, ca instanță de fond.

Prin urmare, având în vedere că normele invocate au caracter imperativ, prin soluționarea cauzei de instanța de contencios a Curții de Apel București, ca instanță de fond, nu a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantului.

Mai mult decât atât, contrar susținerilor recurentului, instanța a respectat ordinea de soluționare a excepțiilor invocate, iar pronunțarea în sensul unirii excepției inadmisibilității acțiunii cu fondul, fără ca ulterior instanța să se mai pronunțe asupra acestor chestiuni, nu este o măsură care să schimbe natura și esența obiectului cauzei deduse judecății, dispozițiile art. 248 C. proc. civ. fiind respectate. Astfel, potrivit dispozițiilor alin. (1) ale art. 248 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Așadar, excepțiile procesuale se soluționează mai înainte de cercetarea pe fond a cauzei, iar faptul că nu au fost administrate toate dovezile pe care reclamantul le avea la dispoziție, odată cu formularea cererii de chemare în judecată nu constituie un impediment în analiza excepției prescripției dreptului la acțiune.

Mai mult decât atât dispozițiile art. 390 C. proc. civ. prevăd în mod expres că, înainte de a se trece la dezbaterea fondului cauzei, instanța, din oficiu sau la solicitarea părților, pune în discuția acestora cererile, excepțiile procesuale și apărările care nu au fost soluționate în cursul cercetării procesului, precum și cele care potrivit legii pot fi invocate în orice stare a procesului.

Excepția prescripției dreptului la acțiune este o excepție de procedură care are prioritate în soluționare, fiind în strânsă legătură cu exercițiul dreptului la acțiune, astfel că, în mod corect, a fost soluționată de instanța de fond, cu prioritate față de toate celelalte apărări de fond.

În continuare, recurentul critică soluția pronunțată de instanța de fond și prin prisma faptului că s-a procedat la soluționarea excepției prescripției acțiunii în lipsa reprezentantului său, deși a formulat o cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, iar această cerere a fost respinsă.

Cu privire la respingerea cererii de amânare se rețin următoarele.

Potrivit dispozițiilor art. 222 C. proc. civ., amânarea pentru lipsă- de apărare poate să fie dispusă numai în mod excepțional, ceea ce înseamnă că motivele invocate în acest sens trebuie să fie temeinic argumentate, prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei, care nu impuneau însă o amânare a soluționării cauzei, observându-se inclusiv susținerile reclamantului față de excepția invocată.

Prin urmare, având în vedere că reclamantul-recurent a solicitat judecata în lipsă, dându-i-se posibilitatea să-și expună punctul de vedere prin răspunsul la întâmpinare, instanța de judecată nu era obligată să încuviințeze cererea de amânare. Mai mult decât atât, nici dreptul la apărare al reclamantului-recurent nu a fost încălcat, ținând seama de faptul că partea interesată putea cere amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise, însă, nu a solicitat acest lucru prin cererea de amânare, astfel ca în lipsa unei solicitări, instanța, din oficiu, nu era obligată să amâne pronunțarea pentru ca reclamantul să depună concluzii scrise.

În ceea ce privește susținerile recurentului cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, privind excepția de nelegalitate, instanța de control judiciar constată că aceste susțineri nu au fost invocate pe calea unei

veritabile excepții, cu indicarea acestui temei de drept prin acțiune.

Soluția pronunțată de instanța de fond, respectiv nerespectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu impune a se mai analiza incidența dispozițiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul susține că nelegalitatea actului administrativ contestat se impunea a fi analizată de instanța de fond în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva declarării neconstituționalității art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Cu privire la aceste susțineri, reluate în cea mai mare parte și în argumentele invocate cu privire la fondul cauzei, se apreciază că nu reprezintă motive de nelegalitate ale actului administrativ contestat în cauză. Celelalte susțineri formulate pe fondul recursului, nu se impun a fi analizate, întrucât acțiunea de fond a fost respinsă în temeiul unei excepții peremptorii.

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că este neîntemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ceea ce va conduce la respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE - CA împotriva sentinței nr. 1449 din 21 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2019.