ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3783/2020

Ședința publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 28 septembrie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția A VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, anularea adresei nr. x/08.06.2016, emisă de autoritatea pârâtă și comunicată reclamantei în data de 13.06.2016; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 349.218,93 RON, achitată de reclamantă în data de 24.11.2011, precum și dobânda legală calculată de la data plății și până la data restituirii efective.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 31 octombrie 2016, pârâtul Ministerul Sănătății a solicitat instanței, pe cale de excepție, admiterea excepției inadmisibilității capătului unu din cererea introductivă de instanță, iar pe fond, respingerea cererii ca netemeinică și nelegală.

Prin sentința nr. 1376 din 12 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată. A respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, având ca obiect "anulare act administrativ", ca inadmisibilă în privința capătului de cerere privind anularea adresei și ca nefondată în privința capătului de cerere privind restituirea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă, prealabil expunerii motivelor de nelegalitate formulate împotriva sentinței de fond, arată că, judecătorul fondului a sintetizat situația de fapt astfel:

"în data de 22.04.2016, la aproape 4 ani și jumătate de la data plății, reclamanta adresează pârâtului cererea de restituire (...), solicitând restituirea sumei sus-menționate, nu pentru că nu ar fi fost datorată, ci pentru că a fost achitată în mod eronat, de către ea însăși în contul Ministerului Sănătății, iar nu în contul distinct de disponibilități, potrivit art. 9 alin. (8) din O.U.G. nr. 77/2011, din care abia apoi urma a fi transferată de unitățile Trezoreriei Statului, în contul de venituri proprii al Ministerului Sănătății".

Recurenta-reclamantă arată că temeiul juridic în baza căruia a solicitat restituirea sumei de 349.218,93 RON și dobânda legală aferentă l-a constituit art. 117 alin. (1) lit. d) Codul de procedură fiscală, potrivit căruia se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

Față de acest temei legal, recurenta-reclamantă susține că prima instanță a reținut, în mod greșit că plata eronată într-un alt cont decât cel reglementat de lege la momentul plății, în condițiile aceluiași creditor, nu se subsumează ipotezei vizate de lit. d), aplicarea eronată a prevederilor legale, ci are semnificația nedatorării sumelor care au fost totuși achitate ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

În realitate, susține recurenta-reclamantă, nu este vorba despre același creditor, ci de persoane juridice diferite, Ministerul Sănătății și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

La fel de greșită, arată recurenta-reclamantă, este teza instanței de fond, potrivit căreia erorile invocate își găsesc soluționarea în reglementarea prevăzută de art. 114 alin. (4) și (5) din O.G. nr. 92/2003.

Prevederile sus-menționate nu sunt aplicabile cauzei, deoarece se referă la creanțele fiscale administrate de ANAF sau de celelalte autorități publice care administrează creanțe fiscale, or, în speță, creanța ar fi trebuit să fie achitată în contul distinct de disponibilități, potrivit art. 9 alin. (8) din O.U.G. nr. 77/2011 și apoi transferată de unitățile Trezoreriei Statului, în contul de venturi proprii al Ministerului Sănătății.

Ceea ce încearcă să evidențieze recurenta-reclamantă este faptul că în Decizia de impunere nr. x/15.04.2016 emisă de organele fiscale, suma figurează neachitată, deși fusese achitată la 23.11.2011, astfel că plata sumei s-a făcut de două ori, ultima dată în contul ANAF, în data de 05.05.2016.

ANAF nu a recunoscut prima plată, astfel că recurenta-reclamantă a fost nevoită să achite încă o dată aceeași sumă, iar respingerea cererii ar reprezenta o ingerință în dreptul său de proprietate, potrivit art. 1 alin. (1) din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și un exces de putere al autorității publice intimate.

În fine, recurenta-reclamantă solicită aplicarea disp. art. 22 alin. (7) C. proc. civ., potrivit cărora ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Din actele dosarului, în acord cu cele reținute de prima instanță, se constată că recurenta-reclamantă a virat cu întârziere, în data de 23.11.2011, contribuția clawback, datorată pentru trimestrele IV 2009 și I 2010.

Contribuția a fost achitată direct în contul Ministerului Sănătății, deși potrivit disp. art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, aplicabile și pentru sumele restante aferente, trebuia să fie depusă la Trezoreria Statului, care urma să o transfere în contul de venituri proprii al Ministerului Sănătății.

De asemenea, din conținutul Deciziei de impunere nr. x/15.04.2016, rezultă că recurenta-reclamantă nu a virat la termenele prevăzute, respectiv la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care a avut loc livrarea medicamentelor, contribuția clawback în sumă de 1.674.615,17 RON.

Organele fiscale au constatat însă că din această sumă societatea a achitat 1.028.410,93 RON, în care se include și suma de 349.218,93 RON, contribuție trimestrele IV 2009 și I 2010.

Așadar, în mod corect prima instanță a apreciat că suma era datorată, iar prevederile art. 117 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscal nu sunt incidente speței.

Textul invocat permite restituirea sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

Ipoteza descrisă de recurenta-reclamantă nu se subsumează celei stipulate de norma legală, care are în vedere o plată nedatorată și nu o greșeală a contului plății, deși contribuția era în sarcina părții.

Dacă plata s-a efectuat de două ori, aceasta nu conduce la susținerea că prima plată este nedatorată, ci cea de-a doua, mai ales că organele fiscale au recunoscut existența celei făcute direct în contul Ministerului Sănătății.

Nu are relevanță în speță, că O.U.G. nr. 77/2011 nu face distincție după cum creanțele s-aui născut anterior sau ulterior intrării sale în vigoare, deoarece plata făcută direct în contul Ministerului Sănătății este o plată datorată, chiar dacă partea a depus suma într-un cont greșit.

Întrucât dispozițiile legale sus-menționate stipulează transferul sumelor de la Trezoreria Statului către contul Ministerului Sănătății, nu poate fi interpretat că plata făcută direct în contul Ministerului Sănătății este nedatorată și plătită cu aplicarea eronată a prevederilor legale.

Față de acestea, se constată că sunt nefondate și criticile întemeiate pe ingerința în dreptul de proprietate al reclamantei prevăzut de art. 1 alin. (1) din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Sunt nefondate și criticile referitoare la existența unui exces de putere din partea autorității pârâte, deoarece refuzul restituirii sumei s-a făcut în conformitate cu prevederile legale.

De asemenea, disp. art. 22 alin. (7) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, legea nu conferă judecătorului o marjă de apreciere, suma este datorată, iar, cum deja s-a afirmat, prevederile art. 117 alin. (1) lit. d) Codul de procedură fiscală au fost interpretate și aplicate corect de prima instanță.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1376 din 12 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2020.