ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 337/2020

HOTĂRÂRE
23.01.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 337/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința nr. 1673 din data de 07.12.2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Totodată, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentat de Trezoreria Tg-Jiu, Trezoreria Tg-Jiu, și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, ca nefondată.

Prin încheierea din data de 18.01.2019 pronunțată în camera de consiliu, de Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, formulată de reclamantul A..

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs atât împotriva sentinței nr. 1673 din data de 07.12.2018, cât și împotriva încheierii din data de 18.01.2019.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1208 din 14 mai 2019, anulat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1673 din data de 07.12.2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Totodată, a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 18.01.2019 pronunțată, în camera de consiliu, de Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul A., solicitând admiterea căii de atac exercitate.

Înalta Curte va examina cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentului, excepție de fond, absolută și peremptorie.

Din referatul întocmit de prim-grefierul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 23 ianuarie 2023, ca urmare a verificării efectuate în sistemul DEPABD (Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date), rezultă că recurentul A. a decedat la data de 14 decembrie 2019.

Potrivit art. 56 alin. (1) din C. proc. civ., "Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile."

Conform art. 34 din C. civ., "Capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile.", iar, potrivit art. 35, "Capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia."

În concluzie, având în vedere că recurentul-reclamant a decedat în cursul soluționării recursului și reținându-se că, în raport cu obiectul acțiunii, nu se impune introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia, urmează să se constate încetarea capacității sale de folosință.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ.,

Înalta Curte va anula recursul formulat, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a recurentului.

Anulează recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 1208 din 14 mai 2019 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5841/2019
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, la data de 18.07.2018, contestatorul A. a formula
ÎCCJ 2019-03-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1754/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 30 iunie 2016 sub nr. x/2016, pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2021-12-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6022/2021
Ședința publică din data de 2 decembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Pe rolul Curții de Apel Craiova se află dosarul nr. x/2018, avân
ÎCCJ 2021-05-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3027/2021
Ședința publică din data de 20 mai 2021 Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin încheierea din 25 aprilie 2018, pronunțată de Curte
ÎCCJ 2023-02-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 912/2023
2019 al Curții de Apel Craiova, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 17 din 18 ianuarie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administ
Sursă