ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3224/2019

Ședința publică din data de 12 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat repunerea în termenul de formulare a cererii de chemare în judecată și anularea deciziei nr. 16146/04.05.2015 emisă de pârâtă în soluționarea contestației administrative formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.02.2015.

Prin sentința civilă nr. 2639 din 19 septembrie 2016, Curtea de Apel București a respins cererea reclamantei de repunere în termenul de chemare în judecată, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Împotriva sentinței de fond a formulat recurs reclamantul A. Întreprindere Individuală, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de repunere în termenul de formulare a acțiunii, anularea deciziei nr. 16146/4.05.2015 emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în soluționarea contestației formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.02.2015, anularea acestui proces-verbal, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

După ce a prezentat situația de fapt și argumentele formulate prin cererea de chemare în judecată, a susținut recurentul-reclamant că soluția instanței de fond vizând admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune este eronată.

Contrar susținerii primei instanțe, recurentul-reclamant arată că recipisa care poartă data de 8.05.2015, depusă de către pârâtă la dosarul de fond, nu poate face dovada comunicării deciziei atacate, "din cauza unor vicii de formă care afectează în mod grav credibilitatea actului". Arată în acest sens că la datele de identificare ale persoanei care ar fi primit decizia nu se consemnează numele și prenumele respectivei persoane, menționându-se doar faptul că ar fi vorba despre destinatar. De asemenea, nu există o ștampilă a societății, iar la rubrica privind semnătura "este schițată o mâzgălitură ce cu greu poate fi asimilată unei semnături".

Recurentul-reclamant susține că a luat cunoștință de decizia contestată la data de 23.03.2016, când i-a fost comunicată de către ANAF Craiova, odată cu întâmpinarea formulată de această parte în dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova.

Prin urmare, recurentul-reclamant consideră că se impunea să fie repus în termenul de contestare a deciziei atacate, având în vedere că termenul de 6 luni de la care putea să contestate decizia a început să curgă de la data de 23.03.2016.

În raport de data de 23.03.2016, de la care a început să curgă termenul de prescripție de 6 luni impus de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acțiunea introdusă la data de 11.04.2016 a fost formulată în termen, motiv pentru care excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost în mod greșit admisă.

Totodată, urmare admiterii eronate a acestei excepții, instanța nu a cercetat motivele cererii de anulare a deciziei atacate. În continuare, reiterând criticile de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant susține că actele administrative atacate au fost emise de către autoritatea pârâtă cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material aplicabile, respectiv a dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 și ale O.U.G. nr. 66/2011.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, susține că soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune a fost admisă în mod corect, constatând instanța că reclamantul nu a formulat acțiunea cu respectarea termenului de 6 luni, prevăzut de art. 11 lit. a) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că decizia de soluționare a contestației a fost comunicată reclamantului la 8.05.2015, iar acesta a înțeles să introducă acțiunea pe rolul instanței de judecată abia la 8.04.2016.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 26 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 iunie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Criticile formulate de recurentul-reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Obiectul acțiunii judiciare formulate de reclamantul A. Întreprinderea Individuală privește anularea deciziei nr. 16146 din 4.05.2015, prin care pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a respins contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.02.2015, precum și anularea acestui proces-verbal, emis de aceeași pârâtă. Totodată, reclamanta a formulat și o cerere de repunere în termenul de formulare a acțiunii.

Prin sentința recurată, a fost respinsă cererea reclamantului de repunere în termenul de formulare a acțiunii, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și respinsă, în consecință, acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că termenul de prescripție a început să curgă la data de 8.05.2015, dată la care a fost comunicată reclamantului decizia de soluționare a contestației formulate împotriva procesului-verbal de creanță contestat, acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, prin poștă, la data de 8.04.2016, fiind introdusă după împlinirea termenului de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă (contestația administrativă).

Referitor la cererea de repunere în termen se constată că au fost interpretate corect prevederile art. 186 din C. proc. civ., reținându-se faptul că nu s-a făcut dovada existenței unor motive temeinice de împiedicare a promovării acțiunii în termenul legal, așa încât criticile recurentului nu au suport.

În ceea ce privește admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța de control constată că în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză a fost depășit termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.

Recurentul-reclamant A. Î.I. a încheiat cu A.F.I.R. contractul de finanțare nr. x/24.06.2010 - "Achiziție utilaje pentru dezvoltarea producției agricole", în baza căruia a beneficiat de finațare nerambursabilă în condițiile Programului Național pentru Dezvoltare.

În urma controlului ex-post efectuat de A.F.I.R. în perioada 8.01.2015 - 23.02.2015, asupra proiectului "Achiziție utilaje pentru dezvoltarea producției agricole" al cărui beneficiar este recurentul-reclamant, au fost identificate o serie de elemente a căror interpretare unitară conduce la neeligibilitatea cheltuielilor în perioada de valabilitate a contractului de finanțare, motiv pentru care a fost încheiat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.02.2015.

Împotriva măsurilor dispuse prin titlul de creanță, beneficiarul (reclamantul) a formulat contestație, înregistrată la A.F.I.R. sub nr. x/06.04.2015 și soluționată prin decizia nr. 16146/4.05.2015.

În acord cu cele reținute de instanța fondului, Înalta Curte apreciază că în cauză a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, raportat la data la care a fost comunicată reclamantului decizia de soluționare a contestației.

Recurentul-reclamant susține fără temei că data luării la cunoștință asupra actului administrativ individual atacat ar fi data de 23.03.2016, dată la care ANAF Craiova i-ar fi comunicat decizia contestată prin întâmpinarea formulată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Craiova și că termenul de introducere a acțiunii ar curge de la această dată.

În cauză, instanța de control reține că actul a cărui anulare se solicită (decizia nr. 16146/4.05.2015 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația administrativă formulată de reclamantul A. Î.I.) a fost comunicat reclamantului, la data de 8.05.2015, prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire, depusă în fața instanței de fond atât de către reclamant (verso dosar fond), cât și de către pârâtă .

Analizând conținutul înscrisului existent la filele anterior menționate din dosarul instanței de fond, Înalta Curte constată că, la rubrica ce se completează de către destinatarul primirii, aflată pe fila a doua a acestui înscris, este specificată calitatea primitorului, respectiv "destinatar", purtând, totodată, și semnătura destinatarului actului. Această semnătură este aceeași cu cea a persoanei care a semnat din partea beneficiarului contractul de finanțare nr. x/24.06.2010, și care nu poate fi alta decât a reprezentantului legal al recurentului-reclamant, respectiv A..

Susținerile recurentului în sensul contestării calității primitorului, cât și a semnăturii de primire de pe confirmarea de primire în discuție nu pot fi primite, întrucât, deși aceste aspecte au fost invocate și în fața instanței de fond, iar recurentul-reclamant avea posibilitatea să formuleze o cerere pentru înscrierea în fals în fața primei instanțe, acesta nu a înțeles să solicite acest mijloc de probă. Așadar, în mod corect a reținut instanța de fond că, potrivit art. 164 alin. (4) din C. proc. civ., mențiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals.

În contextul expus, având în vedere cele două mențiuni înscrise pe confirmarea de primire, contrar susținerilor recurentului-reclamant, procedura de comunicare a deciziei de soluționare a contestației nu a fost viciată, astfel încât, Înalta Curte constată că decizia nr. 16146/4.05.2015 a fost comunicată în mod legal reclamantului A. la data de 8.05.2015, fără a se putea reține o altă dată a luării la cunoștință asupra actului administrativ individual atacat, respectiv 23.03.2016, data propusă de către recurentul-reclamant.

Prin urmare, în condițiile în care recurentul-reclamant nu a dovedit că se află în termenul de 6 luni reglementat de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 pentru formularea acțiunii, Înalta Curte constată că prima instanță în mod just a respins cererea reclamantului de repunere în termenul de formulare a cererii de chemare în judecată, respingând acțiunea în contencios administrativ, ca fiind prescris dreptul la acțiune.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, criticile formulate în recurs apărând ca fiind nefondate.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate criticile din recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. Întreprindere Individuală, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. Întreprindere Individuală împotriva sentinței civile nr. 2639 din 19 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2019.