ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2590/2020

Ședința publică din data de 17 iunie 2020

Asupra prezentei cereri de chemare în judecată;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 28 octombrie 2019, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Președintele României B. și Administrația Prezidențială, a solicitat obligarea pârâților la emiterea decretului prezidențial de revocare din funcție a ministrului Justiției C., precum și la plata daunelor morale în sumă de 1 leu.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 noiembrie 2019, pârâții Președintele României B. și Administrația Prezidențială au invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Prezidențială.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu prioritate excepția necompetenței materiale a instanței, potrivit art. 130-132 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților la emiterea decretului de revocare din funcție a ministrului Justiției C., apreciind că această măsură este necesară pentru a se asigura respectarea Deciziei Curții Constituționale nr. 504/2019. Deși reclamantul nu a indicat textele de lege pe care își întemeiază acțiunea, Înalta Curte constată că pretențiile exhibate se circumscriu prevederilor art. 1, art. 2 alin. (2) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamantul susținând, în esență, că acționează în calitate de cetățean vătămat prin refuzul autorităților publice pârâte de a respecta obligația constituțională de emitere a actului reprezentat de decretul de revocare din funcția ministerială.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin prevederile Legii nr. 212/2018, potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.", dar și prevederile art. 10 alin. (3) din același act normativ, potrivit cărora:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său."

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și dispozițiile art. 97 din C. proc. civ., potrivit cărora competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție vizează recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa, dar și prevederile art. 21 și art. 23 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care stabilesc sfera cauzelor ce revin în competența de soluționare a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din cuprinsul acestor texte de lege, rezultă că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție deține o competență legală circumscrisă, majoritar, soluționării căii de atac a recursului, neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri, decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale, iar în prezenta cauză nu este incidentă niciuna dintre situațiile prevăzute de lege, care stabilesc competența materială în primă instanță în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin acțiune reclamantul urmărește obligarea pârâților - autorități publice centrale la emiterea unui act, potrivit competențelor acestora, situație reglementată de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a soluționa o cerere și care, din punct de vedere al competenței instanței de contencios administrativ, se încadrează în dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, anterior citate. Așadar, soluționarea cauzei, din punct de vedere material, revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Sub aspect teritorial, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că domiciliul reclamantului persoană fizică este situat în municipiul Ploiești, str. x, jud. Prahova, împrejurare care atrage competența curții de apel în a cărei circumscripție teritorială locuiește reclamantul, respectiv Curtea de Apel Ploiești.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (1) - (3) și art. 135 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Președintele României B. și Administrația Prezidențială, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.