ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2246/2020

Ședința publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13.04.2016, sub nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Județul Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitat anularea deciziei A.F.M. din data de 26.08.2015, prin care s-a reziliat contractul de finanțare nerambursabilă nr. 290/N/17.02.2010, anularea deciziei privind recuperarea sumelor decontate cu dobânda aferentă și suspendarea executării deciziilor A.F.M. menționate.

Prin sentința civilă nr. 4210 din data de 23 decembrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Bistrița-Năsăud prin Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a anulat deciziile de reziliere a contractului nr. x/N/17.02.2010 și de recuperare a sumelor decontate, a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect și a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea admiterea acțiunii intimatei reclamante și admiterea cererii reconvenționale.

O primă critică vizează faptul că, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.)

În opinia recurentei, dispoziția legală de mai sus este aplicabilă, și constituie temei de modificare a hotărârii atacate, și atunci când lipsește motivarea soluției sau aceasta este superficială. În acest sens se arată că, instanța de fond a motivat raportându-se limitativ la dispozițiile art. 1552 C. civ. și răspunsul la interogatoriu, fără să emită considerații proprii, temeinice și legale, care să constituie o motivare a judecătorului. Hotărârea instanței nu cuprinde niciun element care să ilustreze procesele logice de interpretare a legii pe care le presupune aplicarea acesteia la situații de fapt concrete.

Recurenta reiterează exigențele formulate în doctrină pe care trebuie să le îndeplinească această parte esențială a hotărârii judecătorești, apreciind că, motivarea din hotărârea atacată pe calea prezentului recurs este departe de a întruni toate acestea.

Instanța de fond nu a menționat care au fost motivele pentru care a înlăturat celelalte înscrisuri aflate la dosar.

Din dispozițiile art. 425 C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

Or, din perspectiva celor expuse, este de observat că hotărârea instanței de fond nu se circumscrie exigențelor art. 425 lit. b) C. proc. civ., în condițiile în care nu sunt analizate raporturile juridice dintre părți prin prisma susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar.

Chiar dacă în cauză s-a administrat proba cu interogatoriul, instanța de fond nu era dispensată de obligația legală de a releva punctual motivele de fapt și de drept în raport cu înscrisurile depuse.

Totodată, maniera extrem de succintă în care se exprimă considerentele soluției face hotărârea dată criticabilă din perspectiva legalității, în măsura în care nu creează transparență asupra silogismului judiciar care explică și justifică dispozitivul și nu arată, la situația concretă supusă judecării care a fost parcursul logic al concluziei exprimate.

Or, în cauză, deși instanța a pronunțat o soluție care reprezintă fondul cauzei, nu a ținut cont de toate probele administrate, deci nu au servit ca suport al concluziilor instanței, concluzii care nu se fundamentează pe stabilirea unei stări de fapt sau pe maniera în care legea devine incidență în cauză.

În ceea privește motivul de casare potrivit căruia hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), recurenta arată că hotărârea în mod eronat a fost data prin raportare la dispozițiile art. 1552 C. civ., având în vedere data încheierii contractului încheiat între părți (17.10.2010), apreciind că prevederile aplicabile în speța sunt cele prevăzute de vechiul C. civ., respectiv art. 1079.

Astfel, instanța a concluzionat că pentru a opera rezilierea unilaterală a contractului era necesar ca debitorul obligației să fi fost pusă în întârziere, în condițiile în care, potrivit art. 1079 alin. (3) vechiul C. civ., debitorul este de drept în întârziere: (. . . . . . . . . .) când obligația nu putea fi îndeplinită decât un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.,,

În acest sens, se arată că, potrivit Graficului de Finanțare Nerambursabilă, anexă 3 la contract, proiectul pentru obiectivul de investiții împădurirea terenurilor agricole degradate, constituite în perimetrele de ameliorare a avut termene de execuție determinate, iar obligațiile beneficiarului trebuia îndeplinite într-un termen determinat.

Dacă ar fi analizat toate înscrisurile depuse la dosar, instanța de fond ar fi observat corespondența purtată între părți, cel puțin pentru a aprecia cu pertinența în determinarea situației de fapt și incidența prevederilor legale aplicabile în cauză.

Astfel, prin mai multe adrese, Consiliului Județean Bistrița - Năsăud a solicitat modificarea formulelor de împădurire în TS1 - 80SC 20GL și în TS2 - 70GO 20FR IOTE.A., prin folosirea unei specii neeligibile, respectiv prin utilizarea unei formule de împădurire ce are în componență stejarul roșu în locul teiului argintiu, evidențiind motivele de natură tehnică ce stau la baza modificărilor solicitate. În ultima adresă, nr. 25133/28.01.2014, este specificat faptul că în locul teiului a fost plantat stejar roșu, deoarece la momentul înființării plantației nu s-au găsit puieți de tei pe piața internă. Menționează faptul că nu fost încheiat act adițional la contractul de finanțare nerambursabilă de includere a speciei stejarului roșu în cadrul formulelor de împădurire, prin care să se permită plantarea acestei specii iar reclamantul intimat, prin adresele nr. x/22.08.2014 și nr. y/12.09.2014 a fost informat asupra neeligibilității proiectului în condițiile utilizării unei specii neeligibile pentru zona de câmpie și nu pentru cea de deal în care se încadrează perimetrul de ameliorare Dumitrița. Astfel, proiectul nu respectă prevederile enunțate la art. 10, alin. (1), punctul g) din Ordinul Ministrului Mediului nr. 1090/2009 pentru aprobarea Ghidului de finanțare al Programului de îmbunătățire a calității mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate.

Totodată, menționează faptul că proiectul trebuie să respecte criteriile și principiile care au stat la baza analizei și aprobării, pe toată durata implementării. În condițiile în care proiectul nu mai îndeplinește cumulativ criteriile de eligibilitate și în cazul în care se stabilește un caz de culpă al beneficiarului, AFM poate lua, în momentul constatării acestora măsurile enunțate la art. 6 și art. 7.2 din contract.

Prin adresa nr. x/15.06.2015, Consiliul Județean Bistrița - Năsăud informează A.F.M. cu privire la finalizarea lucrărilor de înlocuire a puieților de stejar roșu cu puieți de tei argintiu. Totodată, prin această adresă, reclamantul invită A.F.M. în vizită la fața locului pentru a constata înlocuirea puieților și starea actuală a plantației. Prin nota de control nr. x/13.07.2015, reprezentanții A. și reprezentanții A.F.M. au constatat existența stejarului roșu în toate piețele de probă vizitate, precum și faptul că puieții se prezintă într-o stare de vegetație viguroasă, fiind atinsă starea de masiv pe cea. 90 % din suprafață. Prin această notă se constată faptul că reclamantul nu a înlocuit puieții de stejar roșu (specie neeligibilă) așa cum a susținut prin adresa menționată.

Prin adresa nr. x/08.10.2015, Consiliul Județean Bistrița -Năsăud a fost notificat asupra neeligibilității proiectului, în conformitate cu prevederile contractului de finanțare iar AFM are dreptul să decidă sistarea definitivă și rezilierea unilaterală a contractului în situația nerespectării de către beneficiar a oricăreia dintre obligațiile asumate prin contract. În acest caz, beneficiarul este obligat la plată de daune - interese, în cuantum egal cu suma trasă din finanțare până la data prezentei.

De asemenea, prin adresa nr. x/09.12.2015 A.F.M. aduce la cunoștință Consiliul Județean Bistrița - Năsăud decizia Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu, în urma ședinței din data de 26.08.201, de reziliere a contractului de finanțare nr. x/17.02.2010, cu recuperarea sumelor decontate cu dobânda aferentă.

Față de toate acestea, apreciază că instanța de fond în mod eronat concluzionează că pentru a opera rezilierea unilaterală a contractului era necesar ca debitorul obligației să fi fost pusa în întârziere.

Or, atât potrivit art. 1079 din vechiul C. civ. cât și art. 7.2 din contract, recurenta avea dreptul de a rezilia la inițiativa sa contractul fără punere în întârziere, având în vedere că potrivit graficului de execuție a proiectului, obligația beneficiarului putea fi îndeplinită doar într-un timp determinat.

Consideră, de asemenea că, instanța de fond în mod eronat s-a raportat la prevederile art. 6.3 din contract, reținând că rezilierea unilaterală a contractului poate interveni în anumite condiții, respectiv notificarea beneficiarului în termen de 5 zile de la constatarea unui caz de culpă cu acordarea unui termen de 30 de zile pentru remedierea deficiențelor.

Prevederile art. 6.3 din contract sunt aplicabile în situația în care sunt constatate cazuri de culpă care pot fi remediate în termen de 30 de zile, însă în situația de față contractul a fost reziliat pentru neeligibilitatea proiectului. Astfel cum a menționat, prin modificarea formulelor de împădurire în TS1 - 80SC 20GL și în TS2 - 70GO 20FR 10TE.A, respectiv înlocuirea teiului cu stejarul roșu, proiectul nu a mai îndeplinit cumulativ criteriile de eligibilitate.

Mai mult decât atât, având în vedere natura contractului, termenul de 30 de zile nu este unul rezonabil și de natură a remedia deficiențele, respectiv înlocuirea unei plantații. Situație în care punerea în întârziere și acordarea unui termen de 30 de zile pentru remediere nu era eficientă.

Trebuie avut în vedere că acest contract nu este un contract de natură civilă între două persoane juridice private, în care prevederile privind punerea în întârziere într-un termen "rezonabil" sunt cu scopul de a împiedica creditorul de a adopta o atitudine prea agresiva față de debitorul sau, ci natura contractului de finanțare este a unui administrativ fiscal ce îmbracă forma unui ajutor de stat.

Pentru considerentele expuse, solicită admiterea prezentului recurs cu modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii intimei reclamante și admiterea cererii reconvenționale.

Intimata-reclamantă a invocat excepția netimbrării căii de atac a recursului și excepția tardivității acestuia, excepții soluționate prin încheierea din 20.05.2020.

Cu referire la criticile recurentei, care s-ar subsuma art. 488 pct. 6 C. proc. civ., intimatul arată că, în considerentele sentinței atacate se face referire la toate documentele depuse în probatoriu iar acestea au fost și au fost luate în considerare la pronunțarea hotărârii instanței de fond;

Susținerile recurentei sunt nereale deoarece instanța de fond, a concluzionat că din înscrisurile aflate la dosar, (chemarea în judecată, întâmpinarea și cererea reconvențională, interogatoriu și răspunsul la interogatoriu, anexele la cererile depuse) rezultă ca Administrația Fondului pentru Mediu nu și-a respectat obligațiile contractuale asumate prin Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 290/N/17.02.2010, și, pe cale de consecință, nu putea, într-o ședință a consiliului director, să decidă rezilierea respectivului contract.

Consideră că sentința îndeplinește toate cerințele prevăzute la art. 425 lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare conținând în considerente mențiunile privind: "obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția", arătându-se "atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Cu referire la criticile recurentei, care s-ar subsuma art. 488 pct. 8 C. proc. civ., le consideră ca fiind rezultatul interpretării greșite a dispozițiilor legale incidente de către aceasta.

În acest sens arată că, chiar dacă recurenta-pârâtă consideră că indicarea dispozițiilor din Noul C. civ., și nu al celor din vechiul C. civ. este de natură a fi considerată ca o încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material, aceste susțineri sunt contrazise de o simplă analiză a dispozițiilor la care se face trimitere prin cererea de recurs iar indicarea articolului 1552 din Noul C. civ. și nu al articolului 1079 din vechiul C. civ., nu are influența asupra normelor de drept material, care, raportat la prezenta speță, au același conținut. Indicarea dispozițiilor din Noul C. civ., și nu al celor din vechiul C. civ. poate constitui doar o eroare materială, care putea fi îndreptată.

Contrar celor afirmate de recurenta-pârâta, prin care aceasta încearcă să inducă în eroare instanța cu privire la intervenția rezilierii contractului pentru cazurile de culpă prevăzute la art. 6, solicit să se constatate că, rezilierea pentru "cazuri de culpă" denumită impropriu de pârâtă ca "reziliere de drept a contractului" putea opera, pe parcursul derulării contractului doar cu respectarea prealabilă a art. 6.3 iar modalitățile de încetare de drept a Contractului de finanțare nr. x/17.02.2010 sunt prevăzute la art. 7 alin. (7).1, însă recurenta a luat decizia rezilierii contractului de finanțare în baza art. 6 alin. (3) lit. b).

Cum pârâta nu a respectat dispozițiilor prevăzute de art. 6.3. din contractul de finanțare nerambursabilă, solicitarea restituirii sumei de 476.137,51 RON -valoare decontată la cererile de tragere nr. x/14.04.2011, nr. y/02.05.2012 și 3/23.07.2013 și a dobânzii aferente, este nejustificată.

Reglementările din vechiul C. civ. ridică la rang de principiu buna-credință, însă recurenta-pârâtă ignoră cu rea-credintă interesul public, scopul și condițiile Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 290/N/17.02.2010.

Face precizarea că finanțarea proiectelor de împădurire a terenurilor degradate a apărut ca o măsura necesară de creștere a suprafețelor împădurite, în condițiile fenomenului scăderii dramatice a suprafețelor împădurite ca urmare a defrișărilor masive și a regenerărilor reduse a pădurilor, combinate cu creșterea suprafețelor agricole degradate, cu consecințe considerabile economice, sociale și de mediu. în acest scop a fost înființat Fondul pentru Mediu, administrat de către pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Deoarece îmbunătățirea calității mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate si extinderea suprafețelor de pădure este o obligație si o prioritate județeană si națională. Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și-a asumat obligațiile asumate prin Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 290/N/17.02.2010, considerând că recurenta-pârâtă din prezenta cauză, în calitate de coordonator, o să ne ofere sprijinul necesar finalizării în bune condiții al respectivului contract. Documentele întocmite ca urmare a constatărilor din teren, dovedesc că a făcut eforturi deosebite, pentru a duce la bun sfârșit obligațiile asumate prin contract, însă acest lucru nu a fost împărtășit și de pârâtă.

Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 290/N/17.02.2010 s-a derulat pe o perioadă cuprinsa între luna februarie 2010 - octombrie 2015 și a avut un caracter specific întrucât arborii sunt organisme vii, supuși riscurilor inerente ale acțiunii factorilor biotici și abiotici, accentuate de condițiile ostile ale terenurilor agricole degradate. Din aceste motive un astfel de proiect nu poate fi pus în conservare, respectiv, nu poate fi întrerupt sau suspendat.

Modul în care Administrația Fondului pentru Mediu a înțeles să coordoneze acest proiect a fost acela de indiferență și neimplicare, respectiv a obligat la respectarea unui ghid de finanțare, care a fost abrogat din cauza modului lacunar în care a fost elaborat chiar de către Administrația Fondului pentru Mediu, nu a răspuns adreselor Consiliul Județean Bistrița-Năsăud în termenul legal de 30 de zile, în anii 2012 și 2013 a suspendat finanțarea proiectelor din lipsa fondurilor, Cererile de tragere nr. x, 2 și 3 au fost rambursate parțial (cu explicații superficiale și discutabile) deși cuprindeau numai cheltuieli eligibile confirmate prin vizitele la fața locului a reprezentanților Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Cererile de tragere nr. x, 5 si 6, aferente anilor 2014-2015 nu au fost rambursate deloc cu toate că cuprindeau exclusiv cheltuieli eligibile confirmate prin vizitele la fața locului a reprezentanților AFM. La finalul proiectului, Administrația Fondului pentru Mediu și-a demonstrat reaua-credință prin graba (de această dată) de a rezilia Contractul de finanțare, decisă în data de 26.08.2015 prin nerespectarea prevederilor contractuale, și comunicată (cu rea-credință) Consiliul Județean Bistrița-Năsăud la data de 13.10.2015, doar cu 3 zile înainte de termenul de finalizare al Contractului de finanțare. Data comunicării este ulterioară datei la care s-a făcut dovada atât a remedierii, cu documente emise de către Garda forestieră, a situației constatate la controlul AFM din data de 09.07.2015, cât și a îndeplinirii condiției legale privind îndeplinirea condițiilor de atingere a stării de masiv. Astfel, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a finalizat acest proiect, cu respectarea prevederilor Contractului de finanțare, prin îndeplinirea obiectivelor proiectului și a Programului de îmbunătățire a calității mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate, contribuind astfel la sporirea Fondului forestier național cu 58,76 ha pădure.

Precizează că reclamanta-pârâtă, prin adresele nr. x/06.06.2014, nr. y/14.07.2014, nr. z/24.07.2014, a solicitat "în vederea soluționării problemei" adică în vederea aprobării soluției de schimbare a formulei de împădurire, o serie de documente inclusiv întocmirea unui Act Adițional la Contractul de lucrări nr. x/07.02.2011 pentru reducerea valorii contractului. Toate documentele solicitate au fost comunicate prin adresele Consiliului Județean nr. 8290/12.06.2014, nr. 10797/30.07.2014, fiind întocmit și Actul adițional la contractul de lucrări prin care s-a redus valoarea contractului în urma Notelor de renunțare la specia tei argintiu și a Notelor de comandă suplimentară pentru specia stejar roșu.

Contrar celor afirmate de recurenta-pârâtă. Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 2907N/17.02.2010r nu putea fi reziliat în condițiile menționate de Administrația Fondului pentru Mediu.

Consideră că și-a executat contractul cu bunî credință iar comunicarea privind intenția de reziliere a contractului este ulterioară realizării efective a obligațiilor asumate de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Cu privire la cererea reconvențională, arată că aceasta este inadmisibilă deoarece obiectul cererii de chemare în judecată formulate este anulare act administrativ

5.1 Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Părțile au încheiat contractul de finanțare nerambursabilă nr. 290/N/17.02.2010, contract prin care A.F.M, în calitate de finanțator, a acordat UAT Județul Bistrița Năsăud, în calitate de beneficiar, o finanțare nerambursabilă în valoare de 2.376.734,7 RON pentru implementarea proiectului "Reconstrucția ecologică forestieră pe terenuri degradate, în perimetrul de ameliorare Dumitrița (58,76 ha), comuna Dumitrița, județul Bistrița - Năsăud".

Prin actul adițional nr. x din 09.11.2010, s-a modificat cuantumul finanțării nerambursabile, fiind stabilită suma de 1.789.603,47 RON.

Potrivit Anexei II Capitole și Subcapitole de cheltuieli eligibile pentru obiectivul de investiții Împădurirea terenurilor agricole degradate constituite în perimetrele de ameliorare Dumitrița, astfel cum a fost modificată prin actul adițional, formula de împădurire era:

- TS1 (Mușa): x (adică 75% salcâm și 25% glădiță), suprafața - 8,35 ha cu 6.700 buc/ha pentru salcâm și glădiță - soluție alternativă 100 SC (adică 100% salcâm);

- TS2 (Măgurica): x 25 TE (adică 50% gorun, 25% frasin și 25% tei argintiu), suprafața 50,41 ha cu 5.000 buc/ha pentru gorun, frasin și tei - soluție alternativă x 25 PA (adică 50% stejar, 25% cireș și 25% paltin).

În ședință din data de 26.08.2015 a Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu, în baza art. 6 din convenția părților, s-a decis rezilierea contractului de finanțare nerambursabilă nr. 290/N/17.02.2010 și recuperarea sumelor decontate cu dobânda aferentă, reținându-se că reclamanta nu a respectat formula de împădurire, mai exact, deși i s-a pus în vedere să înlocuiască puieții de stejar roșu (specie neeligibilă pentru zona de implementare), nu a înțeles să se conformeze solicitărilor finanțatorului, fiind astfel încălcate prevederile contractuale.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta UAT Județul Bistrița Năsăud a solicitat anularea deciziei din data de 26.08.2015.

Instanța de fond, a admis cererea de chemare în judecată arătând că, din cuprinsul art. 6.3. din contractul de finanțare rezultă că rezilierea unilaterală a contractului poate interveni în numite condiții, respectiv notificarea beneficiarului în termen de 5 zile de la constatarea unui caz de culpă cu acordarea unui termen de 30 de zile pentru remedierea deficiențelor.

Din maniera de redactare a clauzelor contractuale, respectiv art. 6 și art. 7.2. s-a concluzionat că pentru a opera rezilierea unilaterală a contractului era necesar ca debitorul obligației să fi fost pusă în întârziere însă pârâta nu a întocmit o adresă către beneficiar prin care să i se solicite remedierea deficiențelor, conform art. 6.3 din contractul de finanțare. S-a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 1552 C. civ., astfel că nu poate interveni rezilierea unilaterală a contractului.

Cu privire la cererea reconvențională, s-a reținut că din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 1552 și ale art. 1553 C. civ., rezilierea de plin drept este subordonată punerii în întârziere a debitorului, afară de cazul în care s-a convenit că ea va rezulta din simplul fapt al neexecutării (clauză care nu este inserată în contractul de finanțare) motiv pentru care s-a constat că pretențiile pârâtei - reclamante sunt neîntemeiate, astfel că cererea reconvențională a fost respinsă.

Înalta Curte constată recursul formulat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu nefondat pentru următoarele considerente:

În privința criticilor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul lor nefondat, întrucât sentința recurată este motivată conform standardelor de calitate ce au ca reper dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., și nu împiedică exercitarea controlului ierarhic superior asupra hotărârii primei instanțe. Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanța de fond și-a expus argumentat raționamentul juridic și a răspuns aspectelor de fapt și de drept supuse dezbaterii judiciare.

Astfel, motivarea primei instanțe surprinde esența, în sensul că identifică problema de drept incidentă și face o aplicare a acesteia cu o motivare care exprimă direct punctul de vedere al instanței.

În plus, trebuie avut în vedere și faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevantă fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate și nu o chestiune de cantitate. În egală măsură, trebuie avut în vedere și faptul că obligația judecătorului de a-și motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., presupune necesitatea analizării fiecărui motiv de critică formulat și nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părți în susținerea, respectiv în combaterea pretențiilor/criticilor formulate.

Cum în raport de cele anterior prezentate, instanța de fond a examinat și a dat un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății, critica se privește ca nefondată, urmând a fi respinsă.

În ceea privește motivul de casare potrivit căruia hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), o primă critică se referă la faptul că hotărârea a fost data în mod eronat prin raportare la dispozițiile art. 1552 C. civ., având în vedere data încheierii contractului încheiat între părți (17.10.2010), recurenta apreciind că prevederile aplicabile în speță sunt cele prevăzute de vechiul C. civ., respectiv art. 1079.

Înalta Curte consider că disocierea pe care o face recurenta este în fapt, pur formală.

Astfel, din conținutul dispozițiilor legale care reglementează această sancțiune civilă care constă în desființarea contractual și critica recurentei rezultă că în ambele variante este reglementată instituția debitorului aflat de drept în întârziere.

Înalta Curte apreciază însă că acest aspect nu este de natură a schimba modul de interpretarea a clauzelor din contractual de finanțare încheiat de părți.

Astfel, potrivit art. 1552 noul C. civ., rezoluțiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere.

Art. 1079 vechiul C. civ. prevede că, dacă obligația consistă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului sau.

Debitorul este de drept în întârziere:

Însă, instituția rezilierii în vechiul C. civ. era reglementată de dispozițiile art. 1020 și 1021, potrivit cărora, condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna in contractele sinalagmatice, în caz când una din părții nu îndeplinește angajamentul său. Într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate.

Vechea reglementare pleca, de la o concepție de esență în această materie, și anume, regula potrivit căreia rezilierea unui contract se putea cere, în principiu, doar pe cale judiciară; prin excepție, stipularea unor clauze contractuale sub forma pactelor comisorii, oferea părților posibilitatea de a invoca desființarea contractului fără participarea instanței sau cu diminuarea rolului instanței.

În speță, în art. 6.1 și 6.2 din Contractul de finanțare nr. x/17.02.2010 au fost prevăzute cazurile de culpă a Beneficiarului iar în art. 6.3 se arată că:

"A.F.M. va notifica Beneficiarul în maxim 5 zile de la constatarea unui caz de culpă și în cazul în care deficiențele menționate în notificare nu sunt înlăturate în maximum 30 zile de la data notificării A.F.M. are dreptul să ia următoarele măsuri, fără punerea în întârziere și fără nici o altă formalitate prealabilă:

a) sistarea temporară a utilizării finanțării, până la remedierea cauzelor care au dus la sistare;

b) sistarea definitivă și rezilierea unilaterală a contractului cu recuperarea sumelor virate către Beneficiar în condițiile Codului de procedură fiscală."

În art. 7.1 părțile au inserat motivele care duc la încetarea de drept a contractului iar la art. 7.2, condițiile în care intervine rezilierea la inițiativa AFM.

Conform adresei de reziliere din 08.10.2015 și a întâmpinării depuse în fața instanței de fond, rezultă că recurenta pârâtă a procedat la rezilierea unilaterală a contractului în baza art. 6.3 lit. b) din contract (și nu potrivit art. 7.2 așa cum invocă în motivele de recurs), iar din conținutul art. 6 și 7 din contract, nu rezultă că părțile, prin excepție de la prevederile art. 1020 și 1021 vechiul C. civ. (sau în acord cu art. 1552 noul C. civ.), ar fi inserat vreo clauză aferentă unui pact comisoriu de gr. IV care să excludă intervenția instanței în rezilierea contractului.

Chiar și situația invocată de recurenta pârâtă referitoare la dispozițiile art. 1079 pct. 3 vechiul C. civ. nu este de natură a considera intervenția rezilierii de drept. De altfel, în cauză nici nu sunt aplicabile aceste dispoziții câtă vreme Graficul de Finanțare Nerambursabilă de la anexa 3 din contract se referă la data depunerii cererilor de tragere și sumele aferente acestora. Mai mult, în condițiile în care recurenta, care cunoștea natura contractului, a înțeles ca pentru toate cazurile de culpă de la art. 6.2 să insereze, fără vreo excepție, la art. 6.3 necesitatea notificării, este evidentă intenția de derogare de la prevederile art. art. 1079 pct. 3 vechiul C. civ.. Acesta este și motivul pentru care nu se pot reține susținerile recurentei potrivit cărora, prevederile art. 6.3 din contract sunt aplicabile doar în situația în care sunt constatate cazuri de culpă care pot fi remediate în termen de 30 de zile.

În prezenta cale de atac, recurenta arată că de fapt, contractul a fost reziliat pentru neeligibilitatea proiectului, recunoscând practic faptul că nu putea opera rezilierea de drept ci trebuia să se adreseze instanței.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate face abstracție nici de conduita culpabilă a recurentei în derularea acestui contract, aspect care rezultă și din întreaga corespondență purtată de cele două părți.

Astfel, contractul a fost încheiat la data de 17.02.2010, având o durată de 5 ani și încă din primul an de implementare, intimata-reclamantă, în baza unor note justificative, a solicitat încheierea unui act adițional prin care să se schimbe formula de împădurire, având în vedere problemele cu care se confruntă în implementarea proiectului. Abia în anul 2014, recurenta pârâtă comunică faptul că nu se poate schimba această formulă prin înlocuirea teiului argintiu cu stejar roșu deși, față de obiectul contractului, împădurirea terenurilor agricole degradate, un astfel de proiect nu putea fi pus în conservare, întrerupt sau suspendat. Mai mult, toate notele de control aferente anilor 2011-2014, semnate și de reprezentanții recurentei, nu indică nereguli cu referire la modul de derulare a contractului. Cu toate că încă din data de 10.01.2014, prin adresa nr. x AFM a informat intimata-reclamantă despre neeligibilitatea intervenită ca urmare a modificării formulei de împădurire, abia la 26.08.2015 s-a decis rezilierea contractului, decizie comunicată intimatei la 08.10.2015 doar cu câteva zile înainte de finalizarea contractului.

Așadar, față de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că în lipsa unui pact comisoriu de gr. IV, care să exclude intervenția instanței în rezilierea unui contract, precum și a notificării prevăzută de art. 6.3 din contract, criticile aduce de recurentă sentinței atacate sunt nefondate.

În ceea ce privește modul în care instanța de fond a înțeles să soluționeze acțiunea reconvențională formulată de pârâtă, Înalta Curte constată că recurenta, deși solicită admiterea acesteia, nu a adus nicio critică sub acest aspect.

5.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de toate aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 4210 din data de 23 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2020.