Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 221/2020

HOTĂRÂRE
16.01.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 221/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2020 Asupra cererii de recuzare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cadrul procesual Prin încheierea de ședință de la data de 21 octombrie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosar nr. x/2019, a fost înaintată cererea de recuzare formulată de A. către Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța a reținut faptul că cererea de recuzare a fost formulată împotriva completului C3 recurs și a tuturor judecătorilor Curții de Apel Constanța. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând actele și lucrările cauzei, Înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile art. 46 din C. proc.

civ. pot fi recuzați numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată pentru soluționare, iar dacă se formulează cerere de recuzare împotriva altor judecători decât cei care fac parte din completul de judecată, cererea se soluționează conform art. 47 alin. (4) din C. proc. civ., respectiv de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare. Văzând dispozițiile art. 50 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că cererea de recuzare ce vizează completul C3 recurs al Curții de Apel Constanța urmează a fi soluționată de un alt complet al instanței respective. Cererea de recuzare privitoare la alți judecători decât cei care fac parte din Completul 3 R al Curții de Apel Constanța trebuie soluționată conform art. 47 alin. (4) din C. proc.

civ. Înalta Curte constată că în cauza de față nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 50 alin. (2) din C. proc. civ., căci instanța nu se află în situația în care din pricina recuzării să nu poată alcătui completul de judecată pentru soluționarea cererii de recuzare. Ca atare, constatând că aparține Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal competența soluționării cererii de recuzare, Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluționare la această instanță.

D E C I D E Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3351/2024
Ședința publică din data de 14 iunie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată În ședința publică din data de 12.10.2023, recurenta-reclamantă A. a
ÎCCJ 2022-05-31
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3124/2022
tă, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești stabilește că, în situația în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluționarea acestora se va face de c
ÎCCJ 2025-05-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 891/2025
de judecată învestit cu soluționarea cererii de recuzare. Contrar susținerilor acestuia, instanța supremă constată că, în speță, cererea de recuzare formulată în etapa judecării recursului promovat împotriva deciziei civile nr. 616/16.06.20
ÎCCJ 2023-05-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2856/2023
Ședința publică din data de 25 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual La data de 17 noiembrie 2022, în dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul C
ÎCCJ 2023-12-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6126/2023
a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii". În prezenta cauză, recursul declarat de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă