ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1818/2020

Ședința publică din data de 6 mai 2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 10 septembrie 2019, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Remetea, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Capital Uman - AMPOCU și Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Program Operațional Capital Uman - OIPOCU, a solicitat:

(i) anularea Deciziei nr. 318/16.05.2019, emisă de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Capital Uman - AMPOCU, privind soluționarea contestației formulate de către Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Remetea, înregistrată la AMPOCU sub nr. x/15.04.2019;

(ii) anularea parțială a Scrisorii Standard de Informare a beneficiarului nr. 18045/21.03.2019, precum și a Raportului de neconformitate nr. x/06.03.2019, în ceea ce privește suma de 74.851 RON, considerată ca fiind cheltuială neautorizată;

(iii) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 8705 din 13 decembrie 2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul București a reținut în esență că, în determinarea instanței competente să judece cauza, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, iar nu dispozițiile tezei a II-a a aceluiași articol, neavând relevanță calitatea de autoritate publică a reclamantei, întrucât aceasta nu acționează, în prezentul litigiu, în regim de putere publică.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1890 din 13 martie 2020, Tribunalul Bihor - Năsăud, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Bihor a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei revenind instanței de la domiciliul pârâților, luând în considerare calitatea de instituție publică a reclamantei, precum și împrejurarea că textul de lege nu distinge după cum pârâtul este persoană de drept privat sau autoritate publică.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Remetea a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 318/16.05.2019 privind soluționarea contestației, emisă de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, precum și anularea parțială a Scrisorii Standard de Informare a Beneficiarului nr. 18045/21.03.2019 și a Raportului de neconformitate nr. x/06.03.2019, emise de pârâtul Ministerul Educației Naționale.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage încadrarea reclamantei instituție publică în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Remetea are calitatea de instituție publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de instituție publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâții având sediul în municipiul București. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituție publică.

Deși în prezenta cauză reclamanta acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o instituție publică are calitatea de reclamantă într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice, competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituție publică, fără a face distincție între situațiile în care instituția publică acționează în calitate de parte vătămată și cele în care acționează ca emitent al actelor atacate.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Remetea și a locului situării sediului pârâților Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Educației Naționale, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripția teritorială a municipiului București.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Remetea și pe pârâții Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Capital Uman - AMPOCU și Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Program Operațional Capital Uman -OIPOCU, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 mai 2020.