ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1789/2020

Ședința publică din data de 27 aprilie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2016, reclamantul Centrul Român pentru Educație și Dezvoltare Umană, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a solicitat obligarea Ministerului Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane ("AM POSDRU"), la emiterea Instrucțiunii privind recunoașterea ca eligibile a cheltuielilor aferente achiziției imobilului situat în str. x, bl. Tronson D, București, cu destinația de Centru Regional de Incluziune Socială pentru regiunea București Ilfov, în cuantum total de 852.839,64 RON, în conformitate cu prevederile art. 9 A alin. (28) paragraful 1 din Contractul de Finanțare și cu prevederile art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 606/23.06.2010 privind stabilirea unor măsuri de accelerare a implementării instrumentelor structurale.

Prin sentința nr. 3858 pronunțată în data de 5 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității ca neîntemeiată.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul CENTRUL ROMÂN PENTRU EDUCAȚIE ȘI DEZVOLTARE UMANĂ, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Uman.

A obligat Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane să emită instrucțiuni care să permită reclamantei să se beneficieze de dispozițiile art. 9 A alin. (28) din Contractul de finanțare x.

A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 3858 pronunțată în data de 5 decembrie 2016 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene), solicitând în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecând cauza, să se respingă acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât a declarat recurs și împotriva încheierii din 18.10.2016, respectiv încheierea în care au fost consemnate dezbaterile de fond și susținerile părților, încheiere care este parte integrantă din hotărârea pronunțată de către instanța de fond și în cuprinsul căreia instanța de fond a constatat că nu se impune introducerea în cauză a OIR POSDRU.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ca urmare a faptului că din considerente nu rezultă că apărările formulate de Minister ar fi fost analizate de instanța de fond. Consideră că instanța de fond a nesocotit apărările pe care le-a formulat, lipsind astfel hotărârea de indicarea elementelor care atrag criticile și în raport de care trebuie să fie formulat recursul. Prin urmare, Ministerul solicită casarea Sentinței și trimiterea dosarului la instanța de fond în vederea pronunțării unei hotărâri care să conțină toate elementele prevăzute imperativ de art. 425 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

De asemenea, recurentul-pârât consideră că încheierea din data de 18.10,2016 este nelegală întrucât, în mod greșit, instanța a apreciat că nu se impune introducerea în cauză a OIR POSDRU, deși această autoritate este cea care a stabilit neeligibilitatea cheltuielilor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată. În acest sens instanța ar fi trebuit să țină cont de dispozițiile art. 78 din C. proc. civ. și de dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

Se învederează că în cauză, în mod nefondat ar fi reținut instanța de fond că ar exista un refuz nejustificat al AM POSDRU câtă vreme obiectul cererii de chemare în judecată este diferit de solicitarea din cererea înregistrată sub nr. x/10.08.2015 .

Recurentul-pârât apreciază că textele de lege și clauzele contractuale invocate de instanța de fond nu prevăd în mod imperativ în sarcina AMPOSDRU emiterea Instrucțiunii, ci prevăd că termenii și condițiile specifice "se pot stabili" de AMPOSDRU.

Recurentul-pârât învederează și că aferent verificării administrative a cererii de rambursare nr. x, a fost considerată neeligibilă cheltuiala reprezentând contravaloarea achiziției imobilului deoarece contractul de credit cu A. pentru suma creditată de 675.000 RON a fost încheiat în data de 13.06.2014, ulterior finalizării perioadei de implementare a proiectului, respectiv ulterior datei de 03.04.2014.

Consideră că, pentru a se putea pune în discuție incidența art. 9A alin. (28) din Contractul de finanțare, respectiv posibilitatea autorității de management de a emite Instrucțiuni, era imperios necesar ca încheierea contractului de credit să aibă loc în perioada de implementare a proiectului. Or, instanța de fond s-a limitat să se raporteze la art. 9A alin. (28) din Contractul de finanțare, exclusiv prin prisma așa-zisei obligații a autorității pârâte, ignorând întrutotul situația de fapt care evidenția fără putință de tăgadă împrejurarea că încheierea contractului de credit cu A. a avut loc la data de 13.06.2014, fiind depășită data finalizării implementării proiectului 03.04.2014.

Intimatul-reclamant Centrul Român pentru Educație și Dezvoltare Umană a formulat întâmpinare, prin care a invocat tardivitatea și nulitatea recursului, excepții pe care a renunțat să le mai susțintă, și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând pe larg argumentele expuse în primul ciclu procesual.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurentul-pârât este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea va cuprinde:

a) partea introductivă, în care se vor face mențiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de ședință, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanței, numărul dosarului, data, numele, prenumele și calitatea membrilor completului de judecată, numele și prenumele grefierului, numele și prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum și mențiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere;

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;

c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță, aceasta apreciind atât asupra argumentelor reclamantului, cât și asupra criticilor pârâtului, neputând fi primite criticile recurentului-pârât potrivit cărora ar fi nesocotit apărările sale, cu atât mai mult cu cât instanța de fond a soluționat motivat cererile și excepțiile invocate de către acesta, iar Înalta Curte poate să realizeze controlul de legalitate cu privire la hotărârea pronunțată de către instanța de fond. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Deși s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanță pentru admiterea în parte a acțiunii ar fi succintă, Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Astfel, intimatul-reclamant este beneficiarul Proiectului Tranziția spre libertate prin centre regionale de incluziune socială ID 52980 ce face obiectul Contractului de Finanțare nr. x din data de 23.12.2010, încheiat între Centrul Român pentru Educație și Dezvoltare Umană și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane .

La data de 13.01.2011, în executarea Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1527/08.11.2010, reclamantului i s-a transmis Notificarea OIR POS DRU Regiunea Sud-Est pentru modificarea contractului de finanțare strategic ca urmare a modificărilor legislative .

În cadrul implementării Proiectului s-a prevăzut achiziția unui imobil în valoare de aproximativ 200.000 euro, cu destinația de Centru Regional de Incluziune Socială pentru regiunea București - Ilfov.

La data de 15.09.2013 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/09.09.2013 prin care reclamantul a dobândit de la B. imobilul situat în București, strada x nr. 15.

Pentru a finanța achiziția imobilului, reclamantul a contractat un împrumut cu dobândă zero de la S.C. C. S.R.L., în vederea garantării restituirii împrumutului fiind constituită în favoarea societății creditoare o ipotecă asupra imobilului astfel dobândit .

Intimatul-reclamant a solicitat rambursarea cheltuielilor aferente achiziției imobilului în cuantum total de 855.455 RON prin cererea de rambursare nr. x/30.10.2013, solicitarea fiind respinsă prin Scrisoarea standard de informare nr. x/03.12.2013 (f. x -73 dosar fond), cu motivarea că nu au fost respectate dispozițiile art. 9 A) alin. (28) din Contractul de finanțare, modificat conform Deciziei nr. 53.

Împotriva refuzului de rambursare a sumei, reclamantul a formulat contestația nr. 703/09.12.2013, calea de atac administrativă fiind soluționată în sensul respingeri prin procesul-verbal nr. x/30.12.2013 (dosar fond). Argumentele reținute de către autoritatea administrativă în fundamentarea soluției au vizat împrejurarea că achiziția nu respectă prevederile art. 9 A alin. (28) din contractul de finanțare. De asemenea, s-a concluzionat că, întrucât AM POSDRU nu a emis instrucțiunile care să reglementeze termenii și condițiile specifice în care beneficiarul se poate prevala de prevederile art. 9 A alin. (28) din contractul de finanțare, OIRPOSDRU Regiunea Sud - Est va solicita sprijinul AMPOSDRU în acest sens (dosar fond).

La data de 19.12.2013 a avut loc o întâlnire de conciliere la care au participat reprezentanții DG AMPOSDRU, ai OIR POSDRU Sud - Est și ai reclamantului Centrului Român pentru Educație și Dezvoltare Umană, concluziile conținutul discuțiilor fiind redat în minuta întâlnirii de la filele (86-88 dosar fond).

În minuta întâlnirii din data de 09.12.2013, s-a convenit că art. 2 din H.G. nr. 606/2010 are în vedere instituțiile de credit, precum și faptul că, fără stabilirea de către AM POSDRU a termenilor și condițiilor specifice în care titularii contractelor de finanțare pot beneficia de aceste prevederi, dispozițiile art. 9A alin. (28) paragraful 3 nu sunt aplicabile, precum și faptul că reclamantul din prezenta cauză urma să solicite AM POSDRU să exprime un punct de vedere cu privire la interpretarea art. 9 A alin. (38) din contractul de finanțare.

Acest punct de vedere a fost solicitat prin adresa nr. x/20.12.2013, înregistrată la AM POSDRU sub nr. x/20.12.2013 .

Prin contractul de credit nr. x din data de 13.06.2014 (f. x - 100 dosar fond) încheiat cu A., reclamantul a împrumutat suma de 675.000 RON, scadența finală 13.09.2014, fiind constituită ipotecă în favoarea Băncii și radiată ipoteca constituită în favoarea S.C. C. S.R.L. și D. .

Dată fiind noua situație juridică a imobilului, reclamantul a formulat cererea de rambursare nr. x din data de 01.04.2014.

Prin scrisoarea standard de informare nr. x/23.06.2014 OIR POSDRU Regiunea SUD Est i-a comunicat faptul că doar suma de 775.466,06 RON a fost declarată eligibilă, fiind constatat din nou caracterul neeligibil al sumelor plătite pentru achiziționarea imobilului, cu motivarea că o astfel de măsură se impune date fiind dispozițiile art. 9A alin. (28) din Contractul de finanțare, H.G. nr. 606/2010 și Minuta întâlnirii din 17.03.2014.

Împotriva acestei soluții, reclamantul a formulat contestația nr. 70/30.06.2014, înregistrată la OIR POS DRU Regiunea Sud - Est sub nr. x/30.06.2014, iar la AM POSDRU sub nr. x/30.06.2014 .

Contestația a fost soluționată prin procesul-verbal nr. x/30.08.2014, echipa de soluționare a contestației concluzionând că pentru soluționarea contestației formulate împotriva răspunsului dat cererii de rambursare nr. x, date fiind particularitățile situației de fapt, este necesar punctul de vedere al Autorității de Management POSDRU privitor la "termenii și condițiile specifice conform cărora beneficiarul poate beneficia de prevederile art. 9A (28).", reținându-se, totodată, că poate fi formulată o cerere subsecventă prin care să se solicite rambursarea a cheltuielilor reprezentând achiziție imobil în sumă de 840.000 RON și costuri conexe în sumă de 12.839,64 RON.

S-a formulat o nouă cerere de rambursare suplimentară (calificată de OIR POSDRU ca intermediară) și a fost respinsă prin scrisoarea de informare nr. x/26.11.2014 (f. x - 176 dosar fond), cu motivarea că lipsesc Instrucțiunile AMPOSDRU prin care să fie reglementați termenii și condițiile specifice conform cărora titularii finanțării pot beneficia de prevederile art. 9A alin. (28) din contractul de finanțare, precum și că beneficiarul avea obligația ca în activitatea efectuată să respecte principiile enumerate în art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin cererea înregistrată la AMPOSDRU sub nr. x/27.11.2014, reclamantul a solicitat Autorității de Management stabilirea unei întâlniri de conciliere, aceasta având loc la 09.12.2014 .

Din cererea înregistrată sub nr. x/10.08.2015, așa cum corect a apreciat instanța de fond, rezultă ideea că reclamantul a solicitat AMPOSDRU emiterea instrucțiunilor care i-ar permite să se prevaleze de dispozițiile art. 9A alin. (28) din contractul de finanțare, iar intimatul-reclamant nu a primit nici un răspuns în acest sens.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, soluția instanței de fond cu privire la respingerea cererii sale de introducere în cauză a OIR POSDRU este legală și temeinică, prin raportare atât la normele legale incidente în cauză, precum și la situația de fapt, dovedită prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reținută atât de judecătorul fondului, cât și de Înalta Curte. Astfel, în mod corect a constatat instanța de fond că nu se impunea introducerea în cauză a OIR POSDRU, întrucât prin promovarea acțiunii nu se solicita obligarea acestei entități la efectuarea vreunei prestații și nici nu se solicita anularea vreunui act administrativ, tipic sau asimilat, emis de această instituție, iar, în plus, intimatul-pârât, prin concluziile orale susținute cu privire la această cerere, a învederat că impută AM POSDRU tăcerea administrativă față de solicitările sale de emitere a instrucțiunii în aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (28) din Contractul de finanțare.

În ceea ce privește critica recurentului-pârât potrivit căreia în mod nefondat ar fi reținut instanța de fond că ar exista un refuz nejustificat al AM POSDRU câtă vreme obiectul cererii de chemare în judecată este diferit de solicitarea din cererea înregistrată sub nr. x/10.08.2015, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată. Astfel, în vederea justei soluționări a cauzei, instanța de fond nu putea să ignore contextul în care intimatul-reclamant a formulat cererea înregistrată sub nr. x/10.08.2015. Având în vedere situația de fapt dovedită prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și motivul pentru care s-a respins cererea de rambursare, în mod corect a reținut instanța de fond că din cuprinsul cererii înregistrată sub nr. x/10.08.2015, rezultă că reclamantul a solicitat AMPOSDRU emiterea instrucțiunilor care i-ar permite să se prevaleze de dispozițiile art. 9A alin. (28) din contractul de finanțare, solicitare la care reclamantul nu a primit nici un răspuns.

Tot nefondată este și susținerea recurentului-pârât potrivit căreia textele de lege și clauzele contractuale invocate de instanța de fond nu prevăd în mod imperativ în sarcina AMPOSDRU emiterea Instrucțiunii, ci prevăd că termenii și condițiile specifice "se pot stabili" de AMPOSDRU.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 606/2010 privind stabilirea unor măsuri de accelerare a implementării instrumentelor structurale "În vederea implementării proiectului finanțat din instrumente structurale, precum și asigurării sustenabilității investiției, beneficiarul poate constitui garanții în favoarea unei instituții de credit, sub forma gajării sau ipotecării asupra activelor fixe ce fac obiectul contractului/deciziei/ordinului de finanțare, în condițiile legii și cu respectarea prevederilor contractului/deciziei/ordinului de finanțare în cauză, pe toată perioada de valabilitate a contractului/deciziei/ordinului de finanțare.".

De asemenea, art. 3 alin. (1) din același act normativ prevede că "Prin contractele/deciziile/ordinele de finanțare sau prin acte adiționale la acestea în cazul proiectelor aflate în implementare se stabilesc termenii și condițiile specifice conform cărora beneficiarii de proiecte finanțate din instrumente structurale pot beneficia de prevederile art. 2 alin. (1).".

Se mai reține că potrivit Notificării OIR POS DRU Regiunea Sud - Est de modificare a contractului de finanțare strategic ca urmare a modificărilor legislative, contractul de finanțare a fost modificat, stipulându-se în cuprinsul art. 9A alin. (28) următoarele:

"- beneficiarul, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 606/23.06.2010, pentru asigurarea finanțării cheltuielilor necesare implementării proiectului finanțat din instrumente structurale, poate constitui garanții în favoarea unei instituții de credit, sub forma gajării sau ipotecării asupra activelor fixe care fac obiectul contractului de finanțare, în condițiile legii.

- (…)

- termenii și condițiile specifice conform cărora beneficiarul poate beneficia de prevederile prezentului articol se pot stabili prin Instrucțiune emisă de AMPOSDRU."

Înalta Curte apreciază că, dacă ar da curs interpretării dispozițiilor legale și contractuale propusă de către recurentul-pârât, consecința ar fi lipsirea de conținut și de efecte juridice a acestora. Din analiza acestor dispoziții legale și contractuale rezultă fără echivoc, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, atât dreptul intimatului-reclamant de a putea obține resursele necesare implementării proiectului (resurse care vor face, ulterior, obiectul rambursării), de a constitui garanții în favoarea unei instituții de credit, sub forma gajării sau ipotecării asupra activelor fixe, cât și obligația pârâtului de a stabili termenii și condițiile în care reclamantul aflat în ipoteza menționată anterior să aibă vocația de a i se rambursa cheltuielile efectuate pentru implementarea proiectului.

Așadar, reținând că există în sarcina intimatului-pârât o astfel de obligație, coroborat cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, care definesc refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri drept exprimarea cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unui subiect de drept, în mod corect a stabilit instanța de fond că, prin conduita sa administrativă, AM POSDRU a produs intimatului-reclamant o vătămare în accepțiunea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acesta din urmă neavând posibilitatea de a beneficia de dispozițiile art. 9A alin. (28) din Contractul de finanțare și de dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 606/23.06.2010.

Înalta Curte nu va analiza susținerile recurentului-pârât cu privire la pretinsul caracter neeligibil al cheltuielilor efectuate de către intimatul-pârât cu privire la implementarea proiectului, acestea fiind lipsite de relevanță sub aspectul legalității sentinței recurate prin raportare la considerentele și soluția instanței de fond, care a admis doar în parte acțiunea, obligând Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane să emită instrucțiuni care să permită reclamantei să beneficieze de dispozițiile art. 9 A alin. (28) din Contractul de finanțare x, dar fără să facă aprecieri asupra caracterului eligibil al cheltuielilor efectuate.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene) împotriva sentinței civile nr. 3858 din 5 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2020.