ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1742/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1742/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 2 aprilie 2020
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului dedus judecății
Prin cererea înregistrată la data de 26.08.2019, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ si Fiscal, sub nr. x/2019 reclamantul A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâților Inspectoratul Școlar al Municipiului București/Comisia Municipiului București de Organizare și Desfășurare a Evaluării Naționale pentru Absolvenții Clasei a VIII a, în anul școlar 2018-2019/Comisia din Centrul de Contestații a Municipiului București să-i prezinte lucrările scrise întocmite în cadrul probelor scrise susținute cu ocazia Examenului de Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2018-2019, însoțite de borderourile originale de la Evaluarea Națională și documentele întocmite în centrul zonal de evaluare, aferente procedurii de evaluare a elevului; obligarea pârâților să-i prezinte borderourile de evaluare de la Comisia de contestații a Mun. București, precum și hotărârile Comisiei de contestații a Mun. București și procesele-verbale în care au fost consemnate aceste hotărâri, întocmite în procedura evaluării reclamantului B..
La data de 07.10.2019, pârâtul Inspectoratul Școlar al Municipiului București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința civilă nr. 7982/21.11.2019, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Prahova, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe la data de 30.01.2020.
La primul termen de judecată în fața Tribunalului Prahova instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe
Prin sentința nr. 160 din 27.02.2020, Tribunalul Prahova, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și a constatat existența unui conflict negativ de competență teritorială între Tribunalul Prahova și Tribunalul București și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Reclamantul din prezenta cauza a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Potrivit art. 22 alin. (1) din actul normativ menționat "În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7."
În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acesta întemeindu-și în fapt și în drept cererea de chemare în judecată pe dispozițiile Legii nr. 544/2001, dispoziții speciale față de cele ale Legii nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
p
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în calitate de reprezentant al minorului B., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar al Municipiului București - Comisia Municipiului București de Organizare și Desfășurare a Evaluării Naționale pentru Absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2018-2019 - Comisia din Centrul de Contestații a Municipiului București și Ministerul Educației Naționale în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 aprilie 2020.