ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1709/2020

Ședința publică din data de 25 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7156 din 25 octombrie 2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., prin Sindicatul Național al Funcționarilor Publici și pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în favoarea Tribunalului Buzău.

Investit prin declinare, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 96 din 19 februarie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., prin Sindicatul Național al Funcționarilor Publici și pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a suspendat de drept judecarea cererii și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în nume propriu și în calitate de reprezentant pentru mai mulți reclamanți persoane fizice, printre care și reclamantul A., înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2019, s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anularea ordinelor privind stabilirea drepturilor salariale pentru membrii de sindicat, emiterea unor noi acte administrative, cu respectarea prevederilor legale, respectiv acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, în cuantum de 15% din salariul de bază, începând cu luna ianuarie 2019, precum și plata diferenței dintre salariile care au fost acordate și salariile care ar fi trebuit acordate. Diferența urma să fie actualizată, cu rata inflației și la care urmează a fi aplicată dobânda legală.

Prin încheierea din ședința publică din 25.10.2019, instanța a dispus disjungerea cererilor de chemare în judecată formulate de către unii dintre reclamanți, printre care și reclamantul A., cu privire la care s-a constituit dosarul nr. x/2019.

Litigiul din prezenta cauză are ca obiect drepturi salariale pretins a se cuveni reclamantului, membru de sindicat, de la pârâtul în cadrul căreia acesta este încadrat în funcția publică deținută.

Conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

De asemenea, conform art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 prevăd că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său; Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

Raportat la normele legale expuse, specifice materiei contenciosului administrativ, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei ar reveni secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului de la domiciliul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește noțiunea de domiciliu, dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Din punct de vedere procedural, așa cum s-a reținut și în doctrina juridică, interesează nu atât domiciliul, în sensul de locuință principală, conform actului de identitate, unde cel în cauză declară că își are locuința principală, astfel cum reglementează art. 87 C. civ., ci locul în care persoana poate fi găsită pentru a i se comunica actele de procedură, domiciliul fiind pus pe același plan cu reședința. În acest sens, în ipoteza în care persoana nu locuiește la domiciliul său, citarea sa se face la reședința cunoscută, deoarece scopul citării este de a încunoștința partea în legătură cu procesul, pentru a îi da posibilitatea să își facă apărările necesare.

În cauza de față, în cererea de chemare în judecată a fost indicat sediul procesual ales, în localitatea unde se află și sediul reclamantului, în timp ce, cu privire la reclamantul A., s-a reținut că domiciliul sau se află pe raza jud. Buzău, soluția de declinare a competenței teritoriale fiind bazată pe această informație.

Însă, potrivit Procesului-verbal de interogare a bazei de date DEPABD din 30.01.2020, aflat la dosarul Tribunalului Buzău, reclamantul A. are stabilită reședința în mun. București, unde este și sediul pârâtului în cadrul căruia își exercită funcția publică.

Având în vedere că, la data formulării acțiunii, reclamantul avea reședința in mun. București, competent să judece prezenta cauză este Tribunalul București.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., prin Sindicatul Național al Funcționarilor Publici și pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2020.