ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1708/2020

Ședința publică din data de 25 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4751 din 25 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Investit prin declinare, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 49 din 21 ianuarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecarea cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Buzău, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2019, reclamanții B., C., D., E., F., G., A., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., toți prin Sindicatul Național "Pro Lex", au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române:

- obligarea la recalcularea sporului de fidelitate la valoarea reală în funcție de vechimea în muncă și salariul de bază al fiecărui reclamant;

- plata diferenței rezultate între valoarea reală a sporului de fidelitate calculată și cea acordată efectiv, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății;

- obligarea la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii până la data plății efective;

- plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4001/30.05.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul a disjuns cererea formulată de reclamanta A. și a dispus formarea unui nou dosar, nr. x/2019

Din actele și lucrările dosarului rezultă că în fapt, acțiunea este formulată în numele reclamanților, în calitate de membri ai sindicatului reclamant și are ca obiect litigiu privind funcționarii publici, respectiv plata unor drepturi salariale.

Înalta Curte are în vedere că, în forma actuală a Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată la 01.08.2018, prin Legea nr. 212/2018, Legiuitorul a stabilit la art. 10 alin. (3) că, " (3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Așadar, reclamanții, persoane fizice, care au desfășurat raporturi de serviciu cu pârâtul urmează a se adresa exclusiv instanței de la domiciliul lor.

În conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Astfel, în materia contenciosului administrativ competența teritorială nu mai este în prezent alternativă, ci exclusivă, fiind irelevantă calitatea de reprezentant a Sindicatului conform Legii 62/2011, căci sindicatul nu are calitate de reclamant, ci acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, ca și mandatar, în numele reclamantului indicat, nefiind parte în cauza.

Înalta Curte reține că, din actele dosarului, rezultă că, la data introducerii acțiunii, reclamanta avea domiciliul în jud. Buzău, fără alte mențiuni privind o eventuală reședință în București, chiar dacă locul său de muncă este în mun. București.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că Tribunalul Buzău este competent să judece cauza.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2020.