ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 508/2021

HOTĂRÂRE
29.01.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 508/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Prin sentința civilă nr. 1979 din 16 iunie 2020, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Învestit prin declinare, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 626 din 28 octombrie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a constatat invit conflictul negativ de competență și, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casatie si Justitie în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că acțiunea a fost introdusă după data modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, iar reclamantul nu are domiciliul pe raza Municipiului București, ci în județul Buzău.

Competența este definită în doctrină ca fiind aptitudinea recunoscută de lege unei instanțe judecătorești de a judeca un anumit litigiu.

Prin urmare, pentru determinarea instanței competente în soluționarea unui litigiu, ceea ce trebuie stabilit este obiectul acțiunii, constând în dreptul sau interesele ce se urmăresc a fi protejate prin recurgerea la calea justiției, pretenția concretă a reclamantului.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Conform aliniatului 3 din același act normativ, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. (4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

Dispozițiile legale enunțate anterior instituie o competență teritorială exclusivă la sediul reclamantului, indiferent dacă acțiunea este formulată personal, sau prin reprezentat legal sau convențional.

În aceste condiții, tribunalul constată că devin incidente dispozițiile aliniatului 4 al art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care, competența se stabilește prin raportare la domiciliul reclamantului.

Cum în cauza de față, reclamantul nu are domiciliul în Municipiul București, astfel încât să atragă competența acestei instanțe, competenta de soluționare aparține Tribunalului Buzău.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, în favoarea Tribunalului Buzău, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-12
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1578/2021
Ședința publică din data de 12 martie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4280 din 24 septembrie 2020, Tribunalul București, secția a II
ÎCCJ 2021-01-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 507/2021
Prin sentința civilă nr. 2062 din 17 iunie 2020 Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privin
ÎCCJ 2021-10-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4481/2021
zău. 2.2. Hotărârea Tribunalului Buzău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal Prin sentința nr. 341 din 15 aprilie 2021, Tribunalul Buzău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția
ÎCCJ 2020-05-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 864/2020
data comunicării. Avand în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 03.07.2019, precum si imprejurarea ca imobilul aferent dosarului administrativ apartinand contestatorei este în localitatea Buzau, jud. Buzau, Tri
ÎCCJ 2020-03-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1725/2020
coroborate cu cele ale art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care stabilesc competența teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul persoanei fizice reclamante. S-a arătat că reclamanta domiciliază în
Sursă