ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1643/2020

Ședința publică din data de 17 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.10.2019 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, initial sub nr. de dosar x/2019, ulterior, în urma disjungerii, sub nr. x/2019, Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în numele și în reprezentarea membrilor de sindicat A., B., C. și D. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- anularea ordinelor privind stabilirea drepturilor salariale ale membrilor de sindicat și emiterea unor noi acte administrative de stabilire a drepturilor salariale, cu respectarea prevederilor legale, respectiv acordarea în mod corect a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu luna ianuarie 2019 și

- plata diferenței dintre salariile care au fost acordate și salariile ce trebuiau acordate, diferență actualizată cu rata de inflație și la care urmează a fi aplicată dobânda legală.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 7153 din data de 25.10.2019 Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului București, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C. și D., toți prin Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE, în favoarea Tribunalului Tulcea, reținând, în esență, incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces (în speță, Sindicatul Național al Funcționarilor Publici).

Prima instanță învestită - Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a apreciat că normele speciale de competență teritorială exclusivă introduse în Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, în funcție de domiciliul/sediul reclamantului, exclud normele de competență alternativă, care ar da posibilitatea reclamantului, de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Ca urmare a declinării competenței, dosarul a fost înregistrat la data de 20.11.2019 pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. de dosar x/2019

Hotărârea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 31/2020 din data de 13 ianuarie 2020 Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis la rându-i excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Tulcea - civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență că, în cauză, acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de sindicat, în numele membrilor de sindicat, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile din Legea dialogului social nr. 62/2011, care preved în art. 28 următoarele"Art. 28. - (1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres".

Consideră Tribunalul Tulcea că, atâta timp cât organizației sindicale i se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în stabilirea competenței teritoriale, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, se va ține seama de sediul organizației sindicale.

S-a invocat Decizia RIL 1/2013 prin care I.C.C.J., reținând calitatea de reclamant a organizației sindicale în cadrul acțiunilor promovate în baza art. 28 din Legea nr. 62/2011, a stabilit că în determinarea competenței teritoriale prevăzută de art. 269 din Codul muncii (text de lege care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanțelor unde reclamantul își are domiciliul, reședința sau sediul) se va ține seama de sediul organizației sindicale.

Cum reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici își are sediul în București, Tribunalul Tulcea a admis excepția de necompetență teritorială și, pe cale de consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții au calitatea de funcționari publici și, dat fiind că prezenta acțiune în contencios administrativ are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, competența de soluționare a cauzei este stabilită de art. 109 din Legea nr. 188/1999.

În conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Dispozițiile legale menționate nu stabilesc însă care este instanța competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Instanțele aflate în conflict s-au considerat necompetente să soluționeze litigiul din punct de vedere teritorial, în raport cu domiciliul/sediul reclamanților, apreciind diferit asupra problemei legitimității procesuale a organizațiilor sindicale, respectiv dacă acestea acționează în calitate de reclamanți sau doar ca reprezentanți ai membrilor lor.

Înalta Curte constată că, în cauza de față, competența teritorială de soluționare a acțiunii în primă instanță revine Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 11 din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 658 din 30 iulie 2018.

Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, potrivit alin. (4) al art. 10, introdus prin art. I pct. 11 din Legea nr. 212/2018, "(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

În art. 37 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Legitimarea procesuală a altor persoane" se prevede că în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări și de persoane, organizații, instituții sau autorități, care, fără a justifica un interes personal, acționează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

În condițiile în care o reglementare a fost adoptată de legiuitor cu un scop clar și precis, efectele acesteia nu pot fi extinse la alte situații, mai ales când pentru aceste "alte situații" există dispoziții legale exprese.

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privința determinării instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În cauză, acțiunea a fost formulată de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în " numele și reprezentarea membrilor săi de sindicat", adică în calitate de reprezentant al membrilor săi, în prezenta cauză, în urma disjungerii, a domnilor A., B., C. și D., așadar, nu în calitate de reclamant, astfel încât sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018.

Textul de lege menționat instituie o competența teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului.

În cauza de față, în condițiile în care, prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești în favoarea membrilor de sindicat, Sindicatul Național al Funcționarilor Publici nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, iar calitatea de reclamant revine membrilor de sindicat, deoarece aceștia sunt titularii dreptului pretins, interesul promovării acțiunii aparținând tot acestora.

Dispozițiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, în condițiile în care, anterior modificării aduse prin Legea nr. 212/2018, articolul 10 din Legea nr. 554/2004 nu făcea distincție după cum acțiunea era introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat.

Deci, actualul text legal, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată - 25.10.2019 - instituie o competență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, referindu-se expres și la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public.

Astfel cum se poate observa din copiile cărților de identitate ale tuturor reclamanților, atașate la dosarul Tribunalului București, toți membrii de sindicat din prezenta cauză domiciliază în județul Tulcea, acțiunea fiind formulată în numele lor de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici. Astfel, în cauză, sindicatul are calitatea de reprezentant și nu de reclamant.

Față de aceste considerente, având în vedere că Sindicatul are calitatea de reprezentant și nu de reclamant, iar domiciliul tuturor reclamanților din prezenta cauză este situat în județul Tulcea, constată că Tribunalului Tulcea îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în numele și pentru membrii de sindicat reclamanții A., B., C., D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2020.