ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1050/2023

Ședința publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 29 mai 2019, sub dosar nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, obligarea pârâtului la modificarea adeverinței de salariu din care să reiasă veniturile în valoare brută realizate în perioada iunie- noiembrie 2002, actualizate la nivelul 01.01.2016, în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu luarea în considerare a sporului de 10% la salariul de bază acordat Șefului Serviciului Probleme Speciale prin Legea nr. 138/1999.

Prin sentința civilă nr. 553 din 7 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 15.11.2019, sub nr. x/2019.

Prin încheierea civilă din data de 23 iunie 2020, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetență materială funcțională, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a din cadrul Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 17.07.2020, sub nr. x/2019*.

Prin încheierea din data de 17 septembrie 2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale, invocată din oficiu, a constatat ivit conflictul negativ de competență între secția a II-a contencios administrativ și fiscal și secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și a trimis dosarul Curții de Apel București, instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență.

Soluționând conflictul negativ de competență, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 6412 din 28 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă acțiunea precizată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, și a fost obligat pârâtul să elibereze reclamantului o adeverință care să ateste toate veniturile realizate de aceasta în calitate de salariat, aferente perioadei iunie- noiembrie 2002, în condițiile art. 28 din Legea nr. 223/2015, cu luarea în considerare a sporului de 10% la salariul de bază pentru Șeful Serviciului Probleme Speciale în baza Legii nr. 138/1999.

Prin decizia civilă nr. 5824 din 31 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul declarat de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva sentinței civile nr. 6412 din 28 septembrie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea precizată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs.

În motivare, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea se întemeiază pe motive străine de natura cauzei.

În acest sens, recurentul-reclamant susține că instanța de apel a reținut că Ordinul nr. 1115/07.03.2000 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, nu relevă ca intimatul a beneficiat de sporul de 10% în perioada de referința, iunie- noiembrie 2002, ci anterior, în intervalul 01.06.1998-01.12 1999. Prin urmare, curtea de apel a apreciat că este lipsită de suport situația reținută de prima instanță, aceea că ordinul menționat atestă că la nivelul anului 2000 și pe viitor intimatul beneficia de un spor de 10% la salariul de bază.

Recurentul-reclamant arată că nu știe de unde a luat Curtea o asemenea informație greșită, întrucât nu a fost invocată de pârât, iar adevărul poate fi demonstrat cu statele de salarizare.

Recurentul-reclamant invocă și faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, deoarece art. 34 alin. (5) din Codul muncii, republicat și actualizat, prevede că, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.

Recurentul-reclamant susține că, deși instanța de apel a plecat de la considerentul de mai sus, nu a fost de acord să obțină recunoașterea unui salariu de care a beneficiat.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 5824 din 31 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în apel într-un conflict de muncă înregistrat la 29 mai 2019.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., decizia atacată este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel cum este menționat și în dispozitivul acesteia, nefiind susceptibilă de a mai fi cenzurată pe calea recursului.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 5824 din 31 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 mai 2023.